In articol:
Încet, încet, caracatița s-a întins și a pus stăpânire pe tot ce mișcă în județ. Nimeni nu muta o piatră, până nu avea binecuvântarea supusului la care trebuia să cotizeze, un lucru devenit normalitate, pe care toată lumea din jurul lui Dumitru Buzatu o știa, dar nimeni nu îndrăznea să vorbească despre asta.
Dumitru Buzatu, „baronul peste Țara Vasluiului”
„Toată lumea știa că Dumitru Buzatu ia șpăgi. Din fericire, chiar și acum, târziu, după 30 de ani de domnie, au venit procurorii de la Iași și au demonstrat. Tot județul știa, toți oamenii de afaceri din județ știau. Un moment nesperat”, au spus oamenii.
Omul încerca de ani de zile să termine drumul județean la care se angajase, însă, Consiliul Județean, stăpânit de Buzatu, ar fi supus proiectul la expertize care să arate că lucrările sunt neconforme, în scopul de a primi bani, pentru a da în cele din urmă undă verde, la continuarea asfaltării.
Citeste si: Pensionarii primesc bani în plus din martie 2025! Cine sunt cei 1 milion de beneficiari- kanald.ro
Citeste si: Daciana Sârbu, prima reacție după ce s-a aflat că a divorțat de Victor Ponta: „Mintea mea e...”- wowbiz.ro
Scandalul a trimis unde de șoc, până la nivelul Guvernului, iar șeful partidului a decis excluderea lui Dumitru Buzatu, a fostei soții, parlamentara Gabriela Crețu și a fiului mogulului moldovean Tudor Buzatu.
Mergem și noi pe firul poveștii baronului până la Vaslui, aici unde Familia Buzatu, a avut până mai ieri județul la picioare.
Dumitru Buzatu, deținătorul unei averi uriașe
Conform declarației de avere, Buzatu deține 14 case, nouă terenuri forestiere și agricole, două mașini de epocă, o rulotă și o șalupă.
Dumitru Buzatu ar mai fi avut o slăbiciune. Pe lângă covrigii de Buzău și vinul de buturugă, i-ar fi plăcut și femeile mai tinere, vorbește lumea prin târg. Așa ar fi ajuns să aibă de-a dreapta sa o secretară cu vreo 30 de ani mai tânără, care e de negăsit la locul de muncă, de când cu flagrantul.
La Consiliul Județean, toată lumea vorbește pe la colțuri despre presupusa aventură dintre fostul președinte, aproape septuagenar, și secretarea sa ispititoare.
Apropiații lui Buzatu susțin că acesta are cel puțin 1.000 de oameni pe care i-a plasat în toate punctele cheie ale județului. Oameni, care au la rândul lor soții, soți, copii, nepoți... Cum a fost el mai deștept decât toți ceilalți oameni politici din județ? Înlăturându-i, pe rând, sau plasându-i în locuri confortabile pe toți cei care îl deranjau, susține presa locală.
Și în timp ce Buzatu se cocoța pe un munte de bunăstare, județul se scufunda în sărăcie, o spun nu doar localnicii, dar mai ales statisticile care arata că, timp de 30 de ani, suma totală a investițiilor străine atrase în județ a fost de sub 45 de milioane de euro. Vasluiul a fost și este cel mai sărac teritoriu din întreaga Uniune Europeană.
Fără drumuri, fără investiții, fără școli, fără spitale, fără prezent și fără viitor, așa arată acum județul unui baron care s-a crezut Dumnezeu. Unul din opt oameni e fie asistat, fie șomer, iar unul din trei vasluieni a plecat deja peste granițe la muncă.
„Am dat, nu am luat”- Este replica edilului, denunțat chiar de prietenul său de o viață, șeful Politiei Locale. 30 de mii de euro i-ar fi cerut primarul ca să-i faciliteze unei rude ocuparea unui post de medic la spitalul din oraș. O parte de bani ar fi ajuns în buzunarul edilului anul trecut, iar restul urmau să-i primească după angajare.
Cutremurul politic zdruncină liniștea adâncă a PSD-ului, care, în al 12 lea ceas se leapădă de dinozaurii acuzați de corupție și merge înainte așa cum o face de 30 de ani încoace.