VIDEO Asta-i România! | Povestea lui Daniel Gligor, unul dintre ultimii moți din Apuseni. De 20 de ani trăiește singur, într-un loc abandonat de oameni
În timp ce noi, cei de la oraș suntem sătui de oameni și obosiți de toată gălăgia din jur, el e atât de singur încât se teme să nu uite să vorbească. E unul dintre ultimii moți din Apuseni care încă mai pot spune povestea unor locuri binecuvântate, dar abandonate de oameni. Iată-l pe omul care din vârf de munte ne da o lecție de viață, de 20 de ani trăiește precum cucul și își cânta oful în doine sfâșâietoare.
Author: Albert Matei marți 22 februarie 2022 , 15:23
Povestea lui Daniel Gligor, singurul locuitor din Țara Moților
„De după deal răsare luna, de după deal răsare luna, hai de la mândră plec acuma, hai de după deal răsar trei stele, după mândră dor și jele, după mândră dor și jele.”
Un om și cântecul lui de jale, care mai sparge din când în când liniștea apăsătoare a locului din care oamenii s-au dus.
Asta aveam să găsim aici, la capătul unui cătun cât o lume, undeva în Țara Moților, pe vârful Muntelui Găină, într o dimineață geroasă.
„- Sănătate!
-Sănătate și bine ați venit!
-Am ajuns și în Țara Moților! Ce faceți, cum sunteți?
-Cum suntem? Omul nimănui în vârful muntelui! Necăjit că mine nu-i numa’ puiul cucului când îl lasă mama lui în mijlocul codrului, că îl lasă fără pene.
Ar zbura, n-are putere, s-ar duce că e lumea mare, dar n-are nici aripioare!”
Suntem în satul Dealul Crișului sau, mai bine zis, în ce a mai rămas din el, într-una dintre cele mai inaccesibile zone din țară. E un tabloul viu animat de un singur om, care își cânta viață în doine.
„Atâta sunt de mulțumit când mai văd un suflet de om trecând pe aici pe drum”
„Eu în starea care-s, mulțumesc lui Dumnezeu pentru toate ce mi le-a dat, și pentru sănătate, și pentru toate. Atâta sunt de mulțumit când mai văd un suflet de om trecând pe aici pe drum.”
„Dumnzeu să fie lăudat că nu am plecat din satul meu! Starea asta de liniște sufletească și cum mă simt eu de bine în niciun loc, unde m-ați duce.... Nu mă duc! O ceapă degerată și un cartof mănânc. Când vine primăvara, cel mai mare vecin și mai bun...Care ziceți? Cucul! Îl aud cântând pe aici, zice: cucule, pasăre mândră, du-te în codru și cântă pe cine ai avea mânie, blesteamă-l, străin să fie!”
Daniel Gligor e omul care de 20 de ani trăiește precum cucul, singur pe meleagurile astea binecuvântate de Dumnezeu.
„Da, vreun of pe suflet. Pustietatea asta, singurătatea asta, că n-am frați, s-or dus, părinții duși... Am rămas singur pe lume, n-am durerea cui o spune i-o spui la un străin până satul plin. Mi-e jale de bătrâni, că nu s-or mai întoarce. Care s-or întoarce nu-s vrednici.
Aici...”
Povestea lui Daniel Gligor, unul dintre ultimii moți din Apuseni. De 20 de ani trăiește singur, într-un loc abandonat de oameni
-Singurătatea? Singurătatea e rea! Când te vezi între patru pereți… și te gândești ce am ajuns? De ar știi omul ce ar ajunge toată ziua, ar plânge. Nu-s așa bătrân, dar povara și greu te bagă în pământ!”
E chinuit trupește, dar binecuvântat cu o tărie sufletească fără de care n ar fi rezistat în puștiul asta. Din tinerețe merge greu, sprijinit în două bâte după ce un taur l-a împuns și l-a schilodit pe viață. Îi e greu, dar nu se plânge de asta , și spune că cel mai mult îl doare singurătatea..
