VIDEO- Bivolaru și 40 de adepți, arestați în Franța. Liderul Gregorian este acuzat de mai multe infracțiuni grave
Gregorian Bivaloru a fost arestat în Franța. Liderului îi sunt aduse acuzații grave, printre care și comiterea infracțiunii de viol.
Gregorian Bivaloru și 40 dintre adepții săi au fost arestați în Franța într-o acțiune fulger a procurorilor din Paris. Presa franceză scrie că cel puțin 26 de femei, posibil abuzate, au fost găsite în condiții improprii în locuința lui Bivolaru. Colega mea Delia Săndulachi a urmărit ultimele informați venite din Franța. Delia, ce acuzații i se aduc liderului?, a transmis Cristian Sabbagh.
Bun găsit!
Jurnaliștii din Franța vorbesc de acuzații grave: viol, trafic de persoane și constituirea unui grup infracțional organizat. Procurorii au descins în casa lui Bivolaru, dintr-o suburbie a Parisului, unde ar fi găsit 26 de femei, ținute, citez, înghesuite și în condiții neigienice.
Bivolaru, în vârstă de 71 de ani, este bănuit că racola tinere sub pretextul trezirii spiritualității și a practicării yoga. De fapt, femeile ar fi fost condiționate să accepte relații sexuale și erau manipulate prin tehnici mintale. Adepții din Franța ai lui Bivolaru au depus plângeri încă din 2022.
Citeste si: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro
Acesta a fost condamnat în România la 6 ani de închisoare, dar a fugit din țară. A fost prins în Franța, în 2016, și a fost extrădat în cele din urmă. Însă judecătorii români l-au eliberat după ce a ispășit un an și 2 luni de închisoare. A plecat din nou în Franța unde și-a continuat activitatea în cadrul unui secte internaționale de yoga, scriu jurnaliștii din hexagon.
Descinderile de astăzi au avut loc în Paris și în mai multe zone ale Franței, a transmis Delia Săndulachi.