Președintele Klaus Iohannis s-a declarat mulțumit de sesiunea de consultări de astăzi și a precizat că va face în scurt timp nominalizarea de premier al României.

Citește și: Surse: Cum arată Guvernul Ciolacu 2. Capcană pentru bugetari și pensionari: Finanțele trec la UDMR

”Am invitat partidele parlamentare la consultări în vederea formării Guvernului. Coaliţia pro-europeană formată din PSD-PNL-UDMR şi minorităţi a venit cu toţi liderii împreună.

Au solicitat să vină cei patru lideri împreună. M-au informat că negocierile pentru găsirea unei ecuaţii guvernamentale solide sunt spre finalizare. Există premise ca în foarte scurt timp să avem o formaţiune guvernamentală definitivată în urma negocierilor. Aceste negocieri continuă şi astăzi şi sunt optimist ca, imediat după votarea preşedinţilor celor două camere, să fiu în situaţia să fac o desemnare pentru poziţia de prim-ministru ”, a declarat duminică Klaus Iohannis.

Surse politice au precizat că PSD, PNL și UDMR și-au împărțit ministerele, iar șefia viitorului Executiv de tranziție îi va reveni lui Marcel Ciolacu. Detalii aici.

UPDATE 14.00. Liderii partidelor PSD, PNL și UDMR continuă discuțiile la Vila Lac pentru formarea viitorului guvern.

Preşedintele Klaus Iohannis a făcut declaraţii, duminică după-amiază, în urma consultărilor cu partidele şi formaţiunile politice parlamentare.

Prim-ministrul desemnat va avea la dispoziție 10 zile pentru a forma noul Guvern.

UPDATE. Au avut loc și consultările președintelui Klaus Iohannis cu liderii USR. Din partea USR au participat Elena Lasconi, Cătălin Drulă și Ionuț Moșteanu.

UPDATE 13.00. Diana Şoşoacă a anunţat că partidul S.O.S. nu va participa la consultările de la Cotroceni.

Preşedinta partidului S.O.S. România, Diana Iovanovici-Şoşoacă, a anunţat, duminică, faptul că formaţiunea pe care o conduce nu va participa la consultările de la Palatul Cotroceni. Detalii aici.

UPDATE 12.20. Partidele pro-europene PSD, PNL, UDMR și minoritățile au ieșit de la consultările cu președintele Klaus Iohannis.

UPDATE. Au început consultările de la Palatul Cotroceni între președintele Klaus Iohannis și partidele parlamentare. La finalul zilei, șeful statului va anunța numele viitorului premier al României.

Citește și: VIDEO Anamaria Gavrilă, șefa POT, refuză să meargă la Cotroceni. "Mi se pare că participăm la un teatru cu niște măscărici"

Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) anunţă că va merge la consultările de la Palatul Cotroceni cu o delegaţie condusă de liderul partidului, George Simion, dar precizează că nu îl recunoaşte pe Klaus Iohannis ca preşedinte legitim, "aşadar va acţiona în consecinţă".

Citește și: George Simion, lovitură de teatru la consultările de la Palatul Cotroceni- VIDEO

Citeste si: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro

Citeste si: Ce locuri poți să vizitezi în Maramureș dacă mergi de Crăciun sau Revelion în 2024. Cele mai frumoase obiective turistice iarna- antena3.ro

Citeste si: Germania se pregătește de război cu Rusia. Ministrul Apărării anunță ce vor face dacă îi atacă Putin- stirileprotv.ro

În fața Palatului Cotroceni, George Simion a declarat: „Noi nu recunoaștem legitimitatea lui Klaus Werner Johannis. Începând de astăzi este un președinte ilegitim. Împreună cu colegii mei vrem să anuntăm administrația prezidențială de inițiativa de vacantare a postului de la Palatul Cotroceni. Nu vom legitima prin prezența noastră un președinte ilegitim. Credem că aceasta este singura atitudine corectă.

UPDATE 11.30. Preşedintele PNL, Ilie Bolojan, anunţă că poziţia formaţiunii politice pe care o reprezintă este ca premierul viitoarei coaliţii de guvernare să fie propus de PSD, iar ministerele să fie împărţite "conform discuţiilor şi ponderii fiecărui partid".

UPDATE 10.50. PSD are mandat să meargă la Cotroceni cu propunerea Marcel Ciolacu premier, iar PNL a votat acceptarea intrării la guvernare cu premier social-democrat.

În Consiliul Național al PSD s-a votat și scenariul B, ca partidul să treacă în Opoziție, dar să voteze în Parlament un guvern minoritar de dreapta.

Diana Șoșoacă a anunțat deja că va organiza o conferință de presă cu 30 de minute înainte de ora la care este chemată la Palatul Cotroceni- Detalii aici.

S-au reluat, duminică dimineața, negocierile între partidele pro-europene pentru formarea unei majorități parlamentare. Este de așteptat ca partidele suveraniste, AUR, SOS și POT, să boicoteze discuțiile cu Klaus Iohannis, pe motiv că acesta nu mai este un președinte legitim, după ce i-a expirat mandatul pe 21 decembrie.

UPDATE 9.00. Duminică dimineață s-au întâlnit din nou liderii Marcel Ciolacu, Ilie Bolojan, Kelemen Hunor și Varujan Pambuccian. Cei 4 au sosit la Guvern, încă de la primele ore ale dimineții.

Ședința este scurtă deoarece Marcel Ciolacu este așteptat la 10.00 la Consiliul Național al PSD, iar de la ora 12.00, liderii partidelor sunt așteptați la consultările de la Palatul Cotroceni.

Consultările încep la ora 12.00, iar la finalul acestora, președintele Klaus Iohannis ar urma să desemneze premierul.

UPDATE 20.15. S-au încheiat consultările între liderii PSD, PNL și UDMR la Palatul Victoria. S-a stabilit un "guvern de tranziție"

Negocierile liderilor Marcel Ciolacu, Ilie Bolojan și Kelemen Hunor s-au încheiat sâmbătă seara, la Palatul Victoria. S-a stabilit ca viitorul guvern să fie unul de scurtă durată, de doar câteva luni.

Noul Executiv va rămâne maxim 6 luni la putere până se vor organiza alegerile prezidențiale. Vor rămâne cei mai mulți dintre actualii miniștri, iar potrivit surselor apropiate discuțiilor Marcel Ciolacu nu ar dori să facă parte din acest Executiv.

Practic, partidele pro-europene nu au ajuns un consens pe numele premierului, nici al miniștrilor din viitorul Executiv.

UPDATE 14.00 Președintele Iohannis a anunțat programul consultărilor de duminică.

În temeiul prevederilor art. 85 alin. (1) și ale art. 103 alin. (1) din Constituția României, Președintele României, Klaus Iohannis, a invitat, la Palatul Cotroceni, președinții partidelor și formațiunilor politice reprezentate în Parlamentul României, pentru consultări în vederea desemnării candidatului pentru funcția de Prim-ministru.

Consultările vor avea loc duminică, 22 decembrie 2024, după următorul program:

Ora 12:00:

- Partidul Social Democrat (PSD);

- Partidul Național Liberal (PNL);

- Uniunea Democrată Maghiară din România (UDMR);

- Grupul Parlamentar al Minorităților Naționale.

Citeste si: Ce pensionari riscă să nu mai primească bani, de la începutul anului 2025? Află dacă faci parte din categorie sau ai scăpat anul viitor- kfetele.ro

Citeste si: Horoscop săptămânal 23- 29 decembrie 2024: Berbecii nu trebuie să se lase influențați de capriciile și dorințele altora. Oportunități de expansiune și creștere personală pentru Raci- radioimpuls.ro

Citeste si: Blocaj la negocierile pentru Guvern. Surse: Nu s-au înțeles pe împărțirea ministerelor- antena3.ro

Ora 12:30 – Alianța pentru Unirea Românilor (AUR);

Ora 13:00 – Uniunea Salvați România (USR);

Ora 13:30 – Partidul S.O.S. România;

Ora 14:00- Partidul Oamenilor Tineri (POT).

Cel mai probabil, premierul propus de coaliția formată din PSD, PNL, UDMR și grupul minorităților naționale, va fi soluția agreată și de șeful statului.

"Da, va fi premier Marcel Ciolacu"

Secretarul general al PSD, Paul Stănescu, a anunţat, sâmbătă, că Marcel Ciolacu va conduce viitorul Guvern.

Paul Stănescu a fost întrebat, sâmbătă, dacă Marcel Ciolacu va rămâne premier şi a afirmat: ”Da, va rămâne premier Marcel Ciolacu”.

Anterior, purtătorul de cuvânt al PSD, Lucian Romaşcanu, a afirmat că PSD, când este la Guvernare, dă premierul în persoana preşedintelui formaţiunii, dar a refuzat să afirme că decizia a fost luată.

Premierul va fi în mod cert de la PSD

Purtătorul de cuvânt al PSD, Lucian Romaşcanu, a afirmat, sâmbătă, că, după consultările de duminică de la Cotroceni cu preşedintele Klaus Iohannis, va exista o nominalizare de premier care să formeze Guvernul, avansarea oricărui nume în acest moment în spaţiul public fiind ”prematură”.

Romaşcanu crede că Marcel Ciolacu merită să fie premier, mai ales că, ”PSD când se află la guvernare, dă premierul din poziţia de preşedinte al partidului”. Ulterior, secretarul general al PSD, Paul Stănescu, a afirmat că Marcel Ciolacu va conduce viitorul Guvern.

”În acest moment este prematur să vorbim despre o nominalizare formală, pentru că există consultările de mâine de la preşedinte şi, după consultări, se va face nominalizarea de prim-ministru”, a declarat, sâmbătă, Lucian Romaşcanu.

Purtătorul de cuvânt al PSD afirmă că social-democraţii au ”suficientă resursă de competenţă încât să poată fi mai mulţi variantă de prim-ministru”.

”Dar, din perspectiva mea(....) Marcel Ciolacu merită să fie, cred, prim-ministru. În mod normal, PSD când se află la guvernare, dă premierul din poziţia de preşedinte al partidului”, a mai declarat Romaşcanu.

Potrivit acestuia, este o condiţie candidatul comun la prezidenţiale, iar social-democraţii ar putea susţine candidatura lui Crin Antonescu.

Mesajul lui Klaus Iohannis după masacrul de la târgul de Crăciun

Mesajul lui Klaus Iohannis după masacrul de la târgul de Crăciun

[Sursa foto: Presidency.ro]

Mesajul lui Klaus Iohannis după masacrul de la târgul de Crăciun

Preşedintele Klaus Iohannis s-a declarat, sâmbătă, ”consternat” de atacul terorist de la Magdeburg şi a transmis solidaritatea poporului român cu cel german.

”Sunt consternat de atacul terorist de la Magdeburg, unde oameni nevinovaţi au fost ucişi şi răniţi. Gândurile noastre se îndreaptă către familiile victimelor. România este solidară cu poporul german în aceste momente de grea încercare”, a transmis, sâmbătă, Klaus Iohannis.

Anterior, şi premierul Marcel Ciolacu a transmis un mesaj silimar, alăturându-se liderilordin întreaga lume care au condamnat atacul.

Cel puţin două persoane au murit şi peste 60 au fost rănite, după ce, vineri seară, o maşină a intrat în mulţime la Târgul de Căriun de la Magdeburg, Germania.

Consultările preşedintelui Klaus Iohannis cu partidele parlamentare pentru desemnarea premierului vor avea loc duminică, dar programul oficial nu a fost anunţat de către Administraţia Prezidenţială.


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si