„Au mai rămas doar câteva ore până la deschiderea târgului de Crăciun de la Craiova. Deși suntem abia la mijlocul lunii noiembrie, autoritățile locale și-au dorit să fure startul Sărbătorilor și să aducă bucurie în sufletul oamenilor. Anul acesta, târgul, a cărui tematică este gândită în jurul poveștii Crăiasă Zăpezii, promite surprize în premieră pentru vizitatori. Care sunt acestea și cum arată târgul cu puțin timp înainte de deschidere, ne spune colega mea, Teodora Argint”,

a transmis Cristina Dorobanțu, prezentatoarea Știrilor Kanal D.

Turiștii sunt așteptați la Târgul de Crăciun de la Craiova. Astăzi este deschiderea

„Prima surpriză de anul acesta este roata panoramică, cea mai mare din țară. Aceasta are 40 de metri înălțime, o capacitate de 140 de persoane, peste două sute de mii de leduri, iar piesele au fost aduse direct din Olanda. Din roată, vizitatorii vor putea vedea priveliștea Craiovei dar și Târgul de Crăciun. Și că tot vorbeam despre târg trebuie să știți că se fac ultimele retușuri pentru deschiderea din această seară. A fost montat patinoarul din centrul orașului, dar și căsuțele comercianților care îi așteaptă pe turiști cu obiecte handmade, cu produse tradiționale, dar și cu vin fiert. Tot în centrul orașului a fost montată și căsuța lui Moș Crăciun care va ajunge astăzi aici și va face poze cu turiștii.

Târgul se va deschide în această seară la ora 18.30, odată cu aprinderea iluminatului festiv”, a transmis Teodora Argint, corespondent Știrile Kanal D.

Citește și: VIDEO- A venit momentul mult așteptat. Se deschide târgul de Crăciun din Craiova

Citeste si: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro

Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro

Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si