Care sunt explicațiile, le vedem în materialul următor.
În orașul Medgidia poți trece de la o extremă la alta. De la palmieri exotici care au costat o sută de euro bucata, la fântâni arteziene care sunt folosite pe post de coș de gunoi.
Palmierii din Medgidia sunt o îmbunătățire mai veche adusă orașului. Au costat o sută de euro bucata și fac deja parte din peisaj.
"- Rezistă, sunt de câțiva ani.
- Iarna tot acolo sunt?
- Da, îi îmbracă, îi pregătește. Este bine, acuma dacă stăm numai mizerie.. și orașul e curat, destul de curat"
Primarul, iubit de unii, puțin admirat de alții
Însă alte cheltuieli publice le dau de gândit unora dintre locuitori. Peste o sută șaptezeci de mii de lei au costat două autoturisme.
Spectacolele de ziua copilului au înghițit încă două sute treizeci de mii de lei. Nu lipsesc nici brazii decorativi de pe listă două sute șaizeci și șapte de mii cinci sute de lei în total. În plus, promovarea în mass media a costat orașul două sute șaptezeci de mii de lei.
" Primăria municipiului Medgidia se află într-un proces de accesare de fonduri europene, de peste o sută de milioane de euro.
Este obligatoriu ca aceste proiecte să fie promovate prin contractele pe care le avem de finanțare".
Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro
Citeste si: Un avion de pasageri a cerut aterizarea de urgență în România. Zboară în cerc deasupra județului Vâlcea pentru a consuma combustibilul- antena3.ro
Citeste si: Cel mai scump oraș din lume este în Europa. Chiria este cu 340% mai scumpă decât în București- stirileprotv.ro
Părerile legate de investițiile făcute din banii publici, sunt împărțite.
" Sunt bune și astea, dar trebuie să aibă și o limită".
" Spectacole, chiar n-avem timp de ele. Care are, are tineretul".
" Probabil să se investească mai mult pentru locuri de muncă, cred că asta ar trebui".
Alții văd cu ochi buni dezvoltarea orașului.
" Avem un primar extraordinar, domnișoară și se vede vizibil".
" Nu-i treaba primarului, da a făcut fabrica de amidon, deci s-a creat niște locuri de muncă, o d-asta de mase plastice".
Anul acesta, primăria Medgidia a primit de la bugetul de stat, printr-o hotărâre de guvern din iunie, suma de șapte milioane de lei pentru plata cheltuielilor curente. Primarul spune că orașul pierde mult mai mult după o schimbare legislativă din 2020.
" Anul acesta la fel din douăzeci și trei de milioane pe care noua formulă ni reține statul la început la legea bugetului, ne-au alocat doar șapte milioane.
Deci, într-un cuvânt, Medgidia are un șaisprezece milioane de lei deficit".
Primăria din Medgidia are 423 de angajați, iar cheltuielile administrative și salariale sunt de 3,7 milioane de lei pe lună.