VIDEO Cupa Mondială de fotbal din 2034, în Arabia Saudită. "Va fi cel mai mare Campionat Mondial din istorie". Cum arată stadioanele SF
Federaţia internaţională de fotbal (FIFA) a anunţat miercuri seară, oficial, atribuirea organizării Cupei Mondiale din 2034 Arabiei Saudite. Cu patru ani mai devreme, în 2030, Campionatul Mondial de Fotbal se va desfășura în Spania, Portugalia și Maroc.
Cupa Mondială din 2034 va fi găzduită de Arabia Saudită. Dorind să organizeze „cea mai mare Cupă Mondială din istorie”, Arabia Saudită are în plan 15 stadioane, dintre care 11 noi, construite special, fiecare mai futurist decât celălalt.
FIFA a oficializat miercuri atribuirea Cupei Mondiale de Fotbal 2034 Arabiei Saudite, care a anunţat deja că va fi „cea mai mare Cupă Mondială din istorie” şi un „spectacol grandios, nemaivăzut până acum”.
Arabia Saudită va construi 11 stadioane cu design futurist
Printre noile stadioane se numără Salman International Stadium din Riad, cu o capacitate de 92 000 de locuri, şi mult-aşteptatul stadion Neom, a cărui structură se înalţă la 350 de metri deasupra solului într-un oraş futurist numit „The Line”.
Stadionul Neom va fi alimentat în întregime cu energie eoliană şi solară regenerabilă.
Stadionul internaţional King Salman, cu o capacitate de 92 000 de locuri, asemănător unui vulcan, va deveni cel mai mare stadion din Arabia Saudită şi va găzdui ceremonia de deschidere a Cupei Mondiale. Inaugurarea este prevăzută pentru 2029.
Stadionul ROSHN din Riad, cu o capacitate de 46 000 de locuri, va semăna cu un cristal uriaş, va include spaţii verzi vaste, magazine, restaurante şi zone de recepţie. Construcţia urmează să înceapă în 2028.
𝐎𝐅𝐅𝐈𝐂𝐈𝐀𝐋: the Kingdom of Saudi Arabia will host the FIFA World Cup 2034™️ 🇸🇦
Explozie de bucurie în Arabia Saudită după anunțul FIFA
A fost explozie de bucurie în orașele din Arabia Saudită după anunțul FIFA. Festivitățile cu tematică fotbalistică, care se desfășoară până pe 14 decembrie, invită cetățenii și rezidenții să-și arate mândria națională purtând tricouri de fotbal și împărtășind momentele lor pe rețelele de socializare, folosind hashtag-ul #Saudi2034.
Focurile de artificii au iluminat cerul din Riad, Jeddah, Alkhobar, Abha, NEOM, Al-Qassim și Jubail, după anunțul oficial al FIFA.
În cadrul sărbătoririi naționale, spectacolele dinamice cu drone au reușit să captiveze publicul din Riyadh, Jeddah, Alkhobar și Abha.