VIDEO Dramă pentru soldații nord-coreeni trimiși să lupte în Ucraina
Soldații nord-coreeni capturați de forțele ucrainene spun că nu știau că sunt trimiși să lupte împotriva Ucrainei, ci că vor face antrenamente de luptă cu colegii lor ruși. Tot mai mulți militari trimiși de Kim Jong-Un în ajutorul lui Vladimir Putin ajung în mâinile trupelor lui Zelenski.
Aproximativ 300 de soldați nord-coreeni ar fi fost uciși și alți 2.700 au fost răniți în războiul Rusiei din Ucraina, a transmis, luni, agenția de spionaj din Coreea de Sud, potrivit Voa News.
Serviciul Național de Informații a declarat că a participat la interogatoriul mai multor soldați nord-coreeni care au fost capturați de forțele ucrainene.
Informarea a avut loc la câteva zile după ce președintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunțat capturarea a doi soldați nord-coreeni în timpul luptelor din regiunea Kursk din Rusia, unde forțele ucrainene au lansat o ofensivă surpriză în august.
🇺🇦🇷🇺🇰🇵 Footage has been released showing the moments where North Korean soldiers were captured by Ukrainian SOF (SSO) personnel in the Kursk region, Russia. Two North Koreans have reportedly been captured by Ukraine.
pic.twitter.com/Er3eGW3w8I
Zelenski a declarat duminică seara că va trimite nord-coreenii capturați înapoi în țara lor dacă liderul nord-coreean Kim Jong Un organizează un schimb pentru soldații ucraineni reținuți în Rusia.
Liderul ucrainean a spus că este "doar o chestiune de timp” până când Ucraina să captureze mai mulți soldați nord-coreeni și că armata Rusiei "este dependentă de asistența militară din partea Coreei de Nord”.
Soldații din Coreea de Nord credeau că merg doar la antrenament în Rusia
Când unul dintre prizonieri este întrebat dacă și-a dat seama că luptă împotriva Ucrainei, el dă din cap în semn de negare.
După cum a tradus interpretul, prizonierului i s-a spus că merge doar la antrenament, potrivit Pravda.com.au.
Deținutul și-a exprimat inițial dorința de a rămâne în Ucraina, dar ulterior a declarat că va "face ceea ce i s-a ordonat”.
Interpretul a explicat: "Dacă trebuie să se întoarcă, o va face. Dacă i se va da ocazia, va rămâne aici”.
Un alt prizonier nord-coreean a dat din cap afirmativ când a fost întrebat dacă vrea să se întoarcă în Coreea de Nord.