VIDEO. "Eu sunt vulcanică, nu mai suport să mă abțin". Larisa din "Casa Iubirii" a luat o decizie cu privire la Patrick
Larisa trece prin momente grele în "Casa Iubirii". După ce a fost dezamăgită în repetate rânduri de pretendenți, ultimul pe listă fiind Robert, ea nu e dispusă să treacă prin aceeași experiență cu Patrick.
El a așteptat-o pe Larisa cu un buchet de flori în "camera roșie", dar toate eforturile concurentului par să fie în zadar.
"Nu e corect cum gândești. Nu am nicio problemă dacă nu vrei absolut nimic cu mine. Nu sunt sentimente mari, dar îmi ești dragă și e păcat că stai pe dreapta și mai vrei și să pleci din emisiune", i-a spus Patrick.
El a sfătuit-o să se consulte cu persoane care sunt mai trecute prin viață decât ea.
Larisa: "Nu văd niciun băiat potrivit pentru mine"
Larisa s-a destăinuit, în grădină, în fața Juliei. Ambele concurente, la fel ca și Patrick, vin din sezonul anterior al emisiunii "Casa Iubirii".
"Dintre băieți nu văd pe niciunul care să fie în totalitate potrivit pentru mine", spune Larisa, care insistă că este esențială chimia fizică dintre ea și un eventual partener.
'Eu nu vreau să stau să aștept să-l cunosc și după aceea să văd...
Nu, dacă îmi place de la început, să mă atragă din punct de vedere fizic, vreau să-l cunosc, dar înainte trebuie să am focul ăsta când îl văd. Nu am avut asta", a explicat Larisa.
Concurenta din "Casa Iubirii" spune că au fost multe situații în care a vrut să cunoască pe cineva, dar a fost dezamăgită de ce s-a întâmplat sau de cum au decurs lucrurile.
"Am avut mai multe camere roșii, dar niciuna să ducă spre ceva", spune ea.
De ce nu are Larisa încredere în Patrick
Julia a remarcat că Larisa opune rezistență să aibă încredere în Patrick.
"Nu e vorba doar de asta. I-am spus: Nu am încredere în tine, Patrick. Mi se pare că el mai are de umblat, cum ar veni", a explicat Larisa.
"Nu vreau să mai fiu încă o dată dezamăgită, chiar nu vreau", spune concurenta de 21 de ani.
Julia: "Nu te-am mai văzut atât de doborâtă"
O altă apăsare pe umerii Larisei în ultime zile a venit de la relația cu Giuly și cu alte persoane din casă.
"Nu mai suport să mă abțin. Eu sunt vulcanică. Când încep să țip, țip, dacă mă enervez, eu țip. Știi ce reacții urâte am eu în cameră", îi mărturisește ea Juliei.
Julia recunoaște: "Nu te-am mai văzut atât de doborâtă. Ai doar 21 de ani".
Explicația pe care și-o dau băieții cu privire la depresia prin care trece Larisa este legată de valul de comentarii online cărora trebuie să le facă față.
"În situația cu Robert, ea și-a luat hate maxim din mediul online. Nu este obișnuită, la 21 de ani e prea mică", spune Robi.
Cine este Larisa din "Casa Iubirii"
Larisa va împlini 22 de ani în luna mai 2024. Ea a intrat în "Casa Iubirii" încă din sezonul al doilea, fiind cea mai bună prietenă a Kingăi, fostă concurentă din primul sezon al emisiunii.
Larisa este zodia Taur și este originară din Iași. A lucrat ca recepționeră la o sală de fitness și este pasionată de fitness și box.