Noi detalii ies la iveală în cazul celor două adolescente care și-au pus capăt zilelor la Lupeni. Cu o zi înainte de tragedie, una dintre fete a sunat la 112 pentru o ceartă cu părinții, după ce i s-ar fi reproșat că face parte dintr-un anturaj greșit. În plus, anchetatorii au suspiciuni că la dubla-sinucidere au asistat și câțiva prieteni ale celor două fete, care în loc să le oprească, le-ar fi instigat să sară.

Vă avertizez, urmează informații cu un puternic impact emoțional, a transmis Cristian Sabbagh.

Ipoteză șocantă în ancheta dublei sinucideri din Lupeni

Cu ochii în lacrimi, colegii și rudele le-au condus pe ultimul drum pe cele două adolescente care și-au pus capăt zilelor împreună. Toți sunt împietriți de durere și nu-și pot explica ce le-ar fi putut determina să-și încheie socotelile cu viața într-un mod atât de brutal.

"Era premiantă! A luat numai premiul 1! Foarte cuminte, a fost premiantă! A fost un copil fericit! A avut de toate! Am fost toți uniți", a transmis mătușa unei victime.

Fetele au fost colege în școala generală. Au mers la licee diferite, însă au rămas prietene de nedespărțit. De puțin timp apropiații au observat că una dintre adolescente s-ar fi schimbat, de parcă ar fi avut ceva de ascuns.

"- În ultima perioadă a fost mai retrasă, dar toți am crezut că este perioada de adolescență.

- Știați cumva că ar consuma substanțe interzise?

- Nici asta nu știm...", a spus unchiul unei victime.

Citeste si: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro

Citeste si: Au plătit 4.400 de euro pe o vacanță de lux, în Egipt, dar realitatea arăta complet diferit față de poze: Am avut un șoc- antena3.ro

Citeste si: Cel mai scump oraș din lume este în Europa. Chiria este cu 340% mai scumpă decât în București- stirileprotv.ro

Cu o zi înainte de tragedie, adolescentele au petrecut împreună cu mai mulți prieteni. Acolo ar fi consumat alcool peste măsură, dar și substanțe interzise, cred anchetatorii.

Pentru că ar fi ajuns acasă după miezul nopții de la petrecere, una dintre fete s-ar fi certat cu părinții ei. Aceștia i-ar fi reproșat anturajul dubios din care face parte. Amețită de aburii alcoolului, tânăra a sunat la 112 să îi reclame pentru agresiune. O patrulă de polițiști s-a deplasat la locuința ei, însă au constatat că nu a fost comisă nicio infracțiune. Oamenii legii au cerut, însă, celor de la Asistență Socială să monitorizeze familia.

Nu ar fi reușit să depășească scandalul cu părinții, așa că a doua zi a căutat consolare la prietena ei cea mai bună și împreună au plănuit să își pună capăt zilelor. Au mers într-o zonă necirculată, unde există mai multe clădiri părăsite. Anchetatorii au suspiciuni că fetele nu erau singure, ci însoțite de alți prieteni. În timp ce adolescentele au urcat la etaj, ceilalți ar fi rămas la parterul clădirii și le-ar fi spus că nu au curaj să sară.

"Fetele care sunt intr-o simbioză afectivă, se duc și caută să găsească la grup atașament, confirmare, validare. Iată ca au întâlnit un grup toxic care le-a refuzat această apropiere. Unde le-au împins? Spre singurătate.

Spre izolare. Dacă intru cu bisturiul psihologiei criminalistice în valorile pe care le avea grupul, voi găsi aceleași valori. Drogul, cheful, sexul", a declarat Tudorel Butoi, psiholog criminalist.

Ancheta în cazul celor două tinere continuă. Procurorii așteaptă rezultatele examenelor toxicologice, care vor demonstra dacă fetele au consumat sau nu substanțe interzise. În plus, urmează noi runde de audieri pentru a determina motivele care au dus la această tragedie.

Citeste si: Motivul pentru care Andreea Mantea a apărut umflată la față în ultimele zile, pe micile ecrane. Vedeta TV le spune urmăritorilor ce s-a întâmplat cu ea. „Tremur de durere. Iau foarte multe pastile.”- kfetele.ro

Citeste si: Justin Baldoni îi dă în judecată pe Blake Lively și Ryan Reynolds. Despăgubiri uriașe pe care regizorul le cere de la cei doi soți- radioimpuls.ro

Citeste si: Judecătorii au motivat de ce l-au lăsat pe Iohannis fără două case. ANAF: Se vor face demersuri pentru recuperarea "fructelor neculese"- antena3.ro

Citește și: Andrei, tânărul în vârstă de 18 ani, dat dispărut de familia sa, a fost găsit fără viață. Unde a fost identificat acesta


Abonează-te pe


Clipul zilei pe stirilekanald.ro: