VIDEO -Liber la pelerinaje și spectacole de teatru cu anumite condiții
O veste ca o binecuvântare vine și peste credincioșii nelipsiți de la pelerinaje sau pentru cei care așteptau să ia parte la concerte și spectacole de teatru.
Primul mare pelerinaj ortodox este cel de la mănăstirea Nicula din Cluj- de la mijlocul lunii august- acolo unde anual se strâng mii de credincioși să ia parte la un grandios ritual despre care toți spun că îi încarcă sufletește și că îi ajută să treacă mai ușor prin hopurile vieții.
Mulți se temeau că nu le va fi permis nici în acest an să se ducă acolo- dar autoritățile au venit cu o veste nesperată și dau liber la astfel de procesiuni.
Totuși vor exista anumite îngrădiri: credincioșii vor trebui să păstreze încă distanța socială și mai mult ca sigur vor fi obligați să poarte mască de protecție- chiar și cei care înconjoară biserica în genunchi. Iar preoții le transmit că ar fi bine să nu dea uitării aceste măsuri...
Dar mai aproape e uriașul pelerinaj catolic de la Șumuleu Ciuc- unde vin și mulți străini. Și aici va fi permis accesul respectând aceleași măsuri de prevenție a răspândirii bolii.
Citeste si: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro
În plus- secretarul de stat Raed Arafat a anunțat că în acest sfârșit de săptămână vor fi organizate patru spectacole- pilot cu sute de participanți- în București și în Cluj.
Spre exemplu, la evenimentul găzduit de TNB vor lua parte in jur de 800 de persoane. Pentru ca vorbim de un spectacol in interior, vor avea acces doar cei imunizati cu ambele doze.
Accesul se va face in baza cartii de identitate iar verificarea informatiilor se va face prin aplicatia pusa la dispozitie de catre STS.
„O idee foarte bună, ar trebui să mergem că tot suntem vaccinați amandoi!”, spun oamenii.
Trei dintre evenimentele-test vor avea loc in interior, iar unul în exterior- la Opera Națională. Pentru acesta din urmă intrarea se poate face atât pentru cei vaccinați, dar și pentru cei care prezintă test PCR negativ sau dovada că au trecut prin boală în ultimele 90 de zile.
Apoi- vreme de 14 zile- toți cei care iau parte la astfel de spectacole vor fi monitorizați- să se observe dacă iau sau nu virusul!