VIDEO Luna iunie aduce ploi abundente și furtuni în România. Când se încălzește

Meteorologii au emis o prognoză meteo pentru următoarele săptămâni, iar veștile nu sunt deloc bune pentru români.

Luna iunie se anunță a fi una ploioasă, cu furtuni și temperaturi moderate, iar soarele va fi scump la vedere în multe zone ale țării.

Potrivit specialiștilor, un nor format în vestul Europei, care a provocat deja cantități mari de precipitații și pagube semnificative, se îndreaptă acum spre România. Meteorologii avertizează asupra unor ploi violente și posibile inundații în mai multe regiuni ale țării.

Temperaturile maxime vor oscila între 18 și 30 de grade Celsius, însă zilele însorite vor fi rare.
În multe zone, ploaia va cădea aproape zilnic în următoarele două săptămâni.

Un exemplu recent vine din Brașov, unde ploile abundente au creat situații inedite. Un pasager dintr-un autobuz a fost surprins în timp ce stătea cu umbrela deschisă în interiorul vehiculului, deoarece apa curgea din plafon. Imaginile au devenit virale, ilustrând dificultățile cu care se confruntă locuitorii din zonele afectate.

Singura veste optimistă este că, începând cu mijlocul lunii iunie, vremea se va îmbunătăți, iar ploile vor fi înlocuite de caniculă.

 


Îți Recomandăm Și...
Parteneri