VIDEO- Nadina, artistă desăvârșită. Cântăreața își dezvăluie pasiunile și planurile de viitor
Nadina a lansat o nouă melodie. Invitată în platoul știrilor, artista și-a dezvăluit pasiunile, dar și planurile pentru viitor.
Este artistă, mare iubitoare de animale, colecționară înrăită de parfumuri și o femeie foarte frumoasă. Nadina a venit astăzi în platoul Știrilor Kanal D pentru a ne povesti despre toate aceste pasiuni ale sale. Bun găsit, Nadina!, a transmis Cristina Dorobanțu.
- Piesă nouă, însă până să ajungem la subiectul muzică vreau să știu cum ai ajuns să ai 5 căței în condițiile în care acum câțiva ani îți era foarte frică de ei.
Când era mai mică aveam o foarte mare teamă de căței, eu îi iubeam foarte mult, iubeam animalele, însă, îmi era foarte teamă de ei și în momentul în care fratele meu a achiziționat un Amstaff, crescându-l de mic, cumva mi-am depășit teama, a declarat Nadina.
- Înțeleg că îți dorești să faci propriul adăpost pentru animale?
Da, cumva sunt o persoană foarte empatică, empatizez foarte mult cu animalele și chiar mi-aș dori să le ajut, mai ales că în zilele noastre sunt foarte multe persoane care abandonează animăluțele și chiar mi-aș dori să le pot oferi o căsuță, a declarat Nadina.
- Citeam că îți dorești familie.
Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro
Mi-ar plăcea tare mult. Consider că am ajuns la vârsta la care sunt conștientă de anumite lucruri și chiar mi-ar plăcea... sau în familia mea consider că aș fi o mamă foarte bună, foarte empatică, foarte nebună, adică aș fi... cumva m-aș pune la mintea copilului meu, ca să spun așa, chiar cred că aș fi o soție și o mamă așa cum trebuie, a declarat Nadina.
- Iar dacă acum câțiva ani vizualizai o nuntă cu multă fală, acum gusturile și s-au schimbat. Cum așa? Cum arată nuntă perfectă pentru tine?
Într-adevăr, în trecut, îmi imaginam nunta ca ceva fastuos, voiam ceva foarte mare, pe când acum mi-aș dori ceva mai restrâns, maxim cincizeci de persoane, pe undeva în afara țării, nu România, a declarat Nadina.
- Această piesă este compusă de tine și vreau să știu dacă te inspiri din trăirile tale sau din ceea ce vezi în jurul tău?
Atât linia, cât și versurile, au fost compuse de mine, de mix și master s-au ocupat băieții de la on music, iar de instrumental Alex Stoica și Coni, am lucrat foarte multe persoane la piesă și mă bucur că am putut să ducem la capăt acest proiect minunat. Mă inspiră chiar și viața mea, am trecut prin momente care m-au învățat să fiu puternică, am învățat să pun punct atunci când a fost necesar tocmai și de aici a pornit această piesă, Barman, care mie îmi place foarte mult și a ajuns virală, chiar și pe TikTok, oamenii o ascultă, pe Youtube vizualizările cresc, lucru care mă bucură. Chiar mă bucură, înseamnă că oamenilor le place ceea ce noi facem, ceea ce noi muncim, a declarat Nadina.
- Mare colecționară de parfumuri...cam câte și de unde a început această pasiune?
Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro
Peste treizeci. Am ajuns să recunosc orice parfum după miros, nu trebuie să văd, sticla am ajuns să fie obsedată de parfumuri și îmi place să am cât mai multe. Nu am un parfum preferat, îmi place să am cât mai mult, a declarat Nadina.