VIDEO. O creatură cu dinți umani, descoperită în adâncul oceanului
O creatură cu dinți umani a fost descoperită în adâncul oceanului. Toți cei care au văzut imaginile postate pe rețelele de socializare s-au înfiorat la gândul că o creatură de acest fel te-ar putea mușca sub apă. Din fericire, peștele bizar trăiește la mari adâncimi în apele oceanelor.
Peștele uriaș, cu pete negre cu gri și aripioare mari, pare să aibă mai mulți dinți masivi, inclusiv molari.
Peștele a fost identificat ca fiind un țipar-lup.
Peștele cu nume și dinți înfricoșători
Imaginile au fost postate zilele trecute pe contul de Instagram @rfedortsov-oficial-account. Bărbatul spune că petrece luni întregi în ocean căutând creaturi misterioase.
Acest țipar-lup trăiește izolat și se hrănește cu crabi, arici de mare și alți pești cu coajă tare, prinzându-i în fălci și zdrobindu-i cu molarii.
În general, acest tip de pește atinge maxim 2,5 m lungime și se găsește în apele reci din Pacificul de Nord la adâncimi de 200 m.
Cam de la 200 de metri în jos, este punctul în care lumina soarelui începe să se estompeze- separând apele de suprafață de misterioasa „zonă crepusculară” de jos.
Mulți dintre urmăritorii lui Fedorsov au comentat pe Instagram cu uimire și groază aspectul acestui monstr al adâncului.
„Se pare că mușcă doar dacă îi deranjezi sau înoți lângă puietul lor de ouă, ceea ce, sincer, este destul de normal pentru majoritatea animalelor, sunt de fapt destul de curioși în privința oamenilor”, a scris un comentator.
Țiparii-lup au o reputație falsă de fiare nemiloase, ei fiind adepții "căsătoriei pe viață": „Le place să mănânce animale cu coajă tare, cum ar fi crabi și scoici și nu sunt chiar atât de feroce pe cât
arată, se pare că se împerechează pe viață”, a scris un alt utilizator.