VIDEO: Postul negru: ce este și la ce ne ajută? Sfatul unui consultant în nutriție
Află informații prețioase despre postul negru chiar de la un consultant în nutriție, Anca Alungulesei. Ce este și la ce ajută postul negru?
După sărbători, intrăm din nou în cursa pentru corpul perfect și sănătatea de fier. În acest sens, ne tentează multe sfaturi pe care le găsim pe internet. Printre ele se numără și postul negru, despre care mulți spun că ne slăbește, și chiar ne-ar putea vindeca de anumite boli grave. Unde e adevărul în acest nou trend și cât de sigur e să îl punem în aplicare acasă ne spune chiar acum Anca Alungulesei, consultant în nutriție.
- În primul rând, pentru ca toată lumea să înțeleagă. Ce este postul negru?
Când vine vorba despre postul negru, mai degrabă ar trebui să ne gândim la postul cu apă. Deci postul este o metodă terapeutică care este încă din antichitate și care practic, din ce în ce mai mult a luat amploare în partea aceasta de vindecare, de regenerare celulară, adică în zona de medicină. Deci postul este cunoscut ca și formă terapeutică pentru suflet, în primul rând, deci pe partea religioasă și spirituală și din ce în ce mai mulți oameni o pun în practică pe zona de recuperare a sănătății, însă este foarte important să înțelegem exact ce este postul cu apă sau postul negru cum mai este denumit, a declarat Anca Alungulesei, consultant în nutriție.
- Putem bea nici apă?
Da, din moment ce nu mâncăm, a declarat Anca Alungulesei, consultant în nutriție.
- Cam câtă apă ar trebui să bem ar trebui să bem?
Peste doi litri-trei litri de apă pe zi, pentru că de undeva trebuie să ne luăm substanțele nutritive, iar corpul și celulele corpului au nevoie de hidratare intensivă. Postul este o perioadă în care practic renunțăm postul negru sau postul cu apă, renunțăm la hrana solidă însă este foarte important în primul rând să consultăm medicul sau specialistul terapeutul cu care vrem să ținem acest post pentru că nu este pentru toată lumea. Observ din practică foarte multe greșeli care se fac și sunt foarte mulți oameni care apelează la postul negru ca și soluție drastică atunci când vor să slăbească. Postul negru este o soluție, ci te poate ajuta pe moment, însă e important să intri într-un stil de viață sănătos și din când în când, poți să apelezi și la postul cu apă, a declarat Anca Alungulesei, consultant în nutriție.
Citeste si: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro
- Cât e mit și cât e adevăr: postul negru ne îmbunătățește sănătatea?
Atunci când este ținut din rațiuni corecte ca să zic așa, când ne înțelegem sensul și când punem în practică anumiți pași. Pot ține un post negru, de exemplu, persoanele care sunt antrenate ce înseamnă să fie antrenat, adică să fi ținut cel puțin câteva posturi religioase la viața ta, adică postul Paștelui, postul Crăciunului, posturi nu atât de stricte, posturi mai blânde practic, în care ai renunțat la proteina de origine animală, în care ești familiarizat cu ce înseamnă postul pentru organism, în care nu intri în această panică că mor de foame sau că toată ziua te gândești la mâncare. Deci nu mai e ceva nou pentru tine, pentru mintea ta și corpul tău. Apoi este destul de ușor pentru persoane care sunt familiarizate, de exemplu, cu postul intermitent, renunțarea la una din mesele zile și concentrare a meselor într-un interval orar, într-un interval de opt ore de exemplu și șaisprezece ore pauză de alimente solide și abia apoi poți să treci la un post de apă pe care poți să-l ții o zi dacă nu ești antrenat și două, trei maxim. Maxim trei zile. Persoanele care țin mai mult de trei zile trebuie să aibă ceva experiență în spate adică nu va este ușor, nu este ușor și ai nevoie de pregătire, a declarat Anca Alungulesei, consultant în nutriție.
- Ce se întâmplă dacă ne apucăm să ținem postul negru acum, după mesele copioase de sărbători? Putem trece atât de brusc la a nu mânca nimic?
Este o greșeală să facem lucrul acesta pentru că vom resimți la nivelul corpului foarte multe stări pe care nu vom ști cum să le cum să le gestionăm. De exemplu, dacă ne punem în intenție sau una din rezoluțiile anului să ținem un post negru sau post cu apă de trei zile, este bine să știm că de fapt durata lui va fi de zece zile minim, pentru că avem nevoie de o perioadă de pregătire, adică trei patru până la cinci zile în care reducem consumul de alimente ca și cantitate, eliminăm anumite categorii alimentare care sunt reactive în organism, după care trecem mai mult pe salate, supe, adică consumăm mai mult lichide și mâncăruri ușoare și abia apoi trecem la cele trei zile de post negru și iarăși revenirea este extrem de importantă după cele trei zile, nu toate felurile de mâncare, trebuie să existe un echilibru absolut, a declarat Anca Alungulesei, consultant în nutriție.
- Când ar fi ideal să începem postul negru? Ar fi să începem odată cu venirea weekend-ului sau când mergem la serviciu?
Ideal este să alocăm aceste zile pentru un post negru sau un post cu apă în perioade mai liniștite ale vieții noastre, adică sub nicio formă într-o perioadă în care suntem super aglomerați, super stresați, avem foarte multe lucruri de rezolvat în exterior. Este foarte important să înțelegem că în perioada în care ne dorim să ținem post, adică să avem grijă și să bem doar apă, ar trebui să limităm cât mai mult efortul, deci pentru persoanele care fac sport iată că nu e o perioadă propice să facă și sport în acea perioadă. E nevoie de cât mai multă odihnă, de cât mai mult somn și cât mai multă relaxare, deci să reducem la atât cât putem factorii aceștia externi de stres, deși weekend-ul înseamnă relaxare și puțin și mai multe drumuri către frigider, deci și așa mai relaxați nu mergem, dacă nu avem, nu mergem la job la serviciu și atunci putem să limităm mai mult factorii exteriori și factorii tentanției. Totodată, ar trebui să facem niște analize prealabile și să discutăm cu un medic înainte, se recomandă discuția cu un specialist, cu un medic, ideal este ca dacă ne dorim să ținem mai multe zile legate de post cu apă. Acest post cu apă să fie ținut sub supraveghere medicală sau sub supravegherea unui terapeut, este bine să avem și o monitorizare a glicemiei, dar pentru a vedea exact cum fluctuează, pentru că stările prin care trece organismul s-ar putea să introducă un pic persoana în panică și este bine să fie monitorizată, dar rezultatele într-adevăr se văd și nu se văd neapărat în scăderea greutății, la nivel de cântar, și în starea pe care o ai după aceste zile de post cu apă. Dobândești acea claritate mentală, te simți mai liniștit, crește nivelul de energie, se reglează nivelul de insulină din organism, glicemia, totodată putem să reglăm și grelina, care este hormonul foamei, și leptina, hormonul sațietății. Sunt foarte multe persoane care se confruntă cu această dereglare de grelină și leptină și de aceea apare nevoia constantă și continuă deasupra alimentare, a declarat Anca Alungulesei, consultant în nutriție.
Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro
- Cine ar fi „candidatul perfect” pentru postul negru?
În primul rând persoanele sănătoase, persoane care vor să activeze metabolismul, pentru că prin postul cu apă putem să ajungem la o reactivare, o resuscitare a metabolismului. Corpul începe să consume din rezervele interne implicit grăsime, ceea ce pe foarte mulți interesează, evident, și este foarte sănătos să scădem procentul de grăsime. Este absolut interzis postul cu apă persoanelor care sunt însărcinate sau care alăptează și persoanelor care au probleme cu glicemia, diabeticilor. Totodată, o altă categorie celor care au dezechilibre la nivel de comportament alimentar, deci care suferă de compulsie alimentară, iarăși nu se recomandă postul cu apă, pentru că este ceva foarte drastic pentru ei și persoanelor care momentan sunt foarte stresate. Persoanele în vârstă pot să țină sigur dacă sunt sănătoase și să consulte medic specialist sau un terapeut care este specializat în post cu apă, a declarat Anca Alungulesei, consultant în nutriție.