Uraganul Milton a lovit coasta de vest a Floridei, în apropiere de golful Tampa Bay, declanșând tornade, zdrobind regiunea cu vânturi distructive și provocând decese neconfirmate, informează postul ABC.
Citește și: VIDEO Cel mai feroce uragan din istoria Floridei este pe cale să lovească țărmul! Oamenii sunt terifiați: „Toți specialiștii sunt speriați”
„Am pierdut câteva vieți”
„Am pierdut câteva vieți”, a declarat șeriful din comitatul St Lucie, Keith Pearson, pentru WPBF News, după ce o serie de tornade au lovit zona de lângă Fort Pierce.
Potrivit sursei citate, șeriful nu a spus câți oameni au fost uciși de uraganul devastator.
Uraganul Milton, "extrem de periculos", a ajuns pe coasta de vest a Floridei "lângă Siesta Key, în comitatul Sarasota", a scris agenţia americană în buletinul său de joi, ora 2,30 (ora României).
Citeste si: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro
Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro
Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro
Milioane de oameni au primit ordine de evacuare de-a lungul unei porțiuni de peste 483 de kilometri de coastă, furtuna fiind așteptată să aducă un val uriaș din mare care pune viața oamenilor în pericol.
Aproximativ 125 de case au fost distruse înainte chiar ca uraganul să ajungă la uscat, multe dintre ele în comunitățile pentru vârstnici, a declarat Kevin Guthrie, directorul Diviziei de Management al Urgențelor din Florida.
Meteorologii se aşteaptă ca Milton să îşi menţină forţa de uragan pe măsură ce traversează peninsula Florida până joi.
Se preconizează că Milton se va "slăbi treptat" pe măsură ce se deplasează spre est, în vestul Atlanticului, şi este probabil să devină o furtună extratropicală la începutul zilei de vineri.