Este ora 14.00. 5 kilograme de cuburi de gheata sunt inghitie rapid de asfalt. Indicele de confort termic depaseste 80 de unitati in multe zone.
Asta inseamna ca aerul este irespirabil. Langa cea mai aglomerata piata din Bucuresti, e plin de oameni care vin la cumparaturi sau se indreapta spre statia de tramvai.
Vlad Petrișor, reporter Știrile Kanal D: La aceasta ora, termometrul indica 35 de grade Celsius insa temperatura resimtita este cu mult mai ridicata din cauza umiditatii.
Imaginati-va ce inseamna sa-ti petreci toata ziua, pe strada. Doamna Rozica e nevoita sa faca asta ca sa vanda pepenii adusi de la Dabuleni.
Tramvaiele din Bucuresti sunt in aceste zile cutii din metal incinse la peste 40 de grade. Cel mai greu e pentru cei cu probleme de sanatate.
Nici in troleibuzele vechi nu e mai simplu.
Vlad Petrișor, reporter Știrile Kanal D: Cei mai chinuiti de canicula sunt calatorii din mijloacele de transport in comun fara aer conditionat.
Nici macar soferii nu s-au bucurat de confort. Aerul conditionat a cedat in multe masini!
Vlad Petrișor, reporter Știrile Kanal D: Pe canicula, comfortul soferilor este influentat de locul in care isi parcheaza masina: la soare sau la umbra. Facem un mic experiment cu camera de termoviziune. Daca luam o masina parcata in soare vom vedea ca aparatul inregistreaza 65 grade.
Cu toate acestea, avertizarile meteorologilor nu-i sperie pe romani. Continua sa iasa din case, chiar la orele in care asfaltul fierbe pur si simplu.
Nici autoritatile nu ne ajuta prea mult. In zona Piata Universitatii, de pilda, fantana arteziana e oprita. Iar containerul care apartine Administratiei Spitalelor si in care s-ar putea oferi ajutor celor care au nevoie este inchis.