In articol:
Seceta atinge cote dramatice și în acest an. Uscăciunea a pus stăpânire pe pajişti, mult mai devreme, iar animalele abia mai găsesc smocuri de iarbă. Epuizarea rapidă a furajelor, precum și secarea lacurilor și a bălților de lângă sate, amenință cu dispariția vechea ocupație a țăranilor, creșterea animalelor, a transmis Cristian Sabbagh.
Seceta atinge cote dramatice
Secetă, secetă și iar secetă. Nu ne închipuim de unde vine atâta secetă, a spus un român.
Aceste imagini surprind peisajul dezolant modelat de seceta persistentă din ultimii ani. Aici a fost până de curând fundul bălții de pescuit din comuna Vâlcelele.
Uitați, devine o pustietate. Deșert, deșert. O să punem banane, mandarine.
În aceeași zonă, aflată la limita dintre județele Buzău și Brăila, seceta pedologică și căldurile nefirești au secat apa dintr-un mare lac. De trei ani, balta Amara este un deșert în mijlocul căruia o barcă a înțepenit doar ca să mai amintească despre întinderea de apă de odinioară.
Dispariția bălților pune pe umerii sătenilor o povară și mai mare.
Este greu, dar ne rugăm la Dumnezeu să ne plouă, să ne dea apă! Să fim sănătoși, să dea Dumnezeu ploaie! Măcar porumbul să se facă, a spus un român.
Animalele abia mai au ce mânca.
Mănâncă pământ. Degeaba e smocul de iarbă jos... A, ce e acolo nu e bun, unde sunt smocurile alea, a spus un român.
Iar perspectiva este sumbră, avertizează fermieii buzoieni, dacă pășunatul se încheie devreme. Nutrețul nu va ajunge pentru restul anului, așa că se vor baza pe lucerna adusă din alte zone, care e mult mai scumpă.
E lucernă, vine din altă parte, la târg, și 250- 300 un balot din ăla subțirel, mititel. Dar dacă eu am pensia 12 milioane, cu pensia mea pe ce să iau. Iau ușor, așa, doi, trei baloți, a spus un român.
Bărăganul a început încă din luna mai să semene cu un deșert galben, din cauza vegetației uscate prea devreme. O parte din fermieri spun că iau serios în calcul să vândă din animale.