VIDEO Șeful Armatei Române, noi audieri în dosarul de corupție. Sorin Grindeanu a cerut ca generalul Vlad Gheorghiță să se retragă din funcție

Ieri, la DNA Militar, a avut loc o nouă audiere în dosarul în care șeful armatei române, generalul Vlad Gheorghiță, este acuzat de fapte de corupție.

Printre martorii audiați s-a numărat și una dintre tinerele care ar fi beneficiat de presupusa intervenție a generalului la Universitatea de Educație Fizică și Sport, pentru suplimentarea locurilor fără taxă.

Patru martori au fost audiați în cadrul anchetei, printre care și prieteni apropiați ai generalului Gheorghiță, dar și fiica unuia dintre aceștia. Aceasta din urmă a recunoscut că a trecut de la învățământ cu taxă la învățământ bugetat, însă a declarat că nu are cunoștință despre acuzațiile aduse generalului.
Se presupune că aproximativ 20 de tineri ar fi beneficiat de această intervenție pentru a obține locuri fără plată la facultatea de sport.

Rectorul Universității de Educație Fizică și Sport a ieșit public și a precizat că suplimentarea locurilor fără taxă a fost o decizie luată la nivelul universității, el însuși fiind cel care a solicitat această măsură, și nu o intervenție a generalului Gheorghiță.

La nivel politic, liderul PSD, Sorin Grindeanu, a cerut demiterea șefului armatei, considerând că acuzațiile sunt grave și afectează imaginea instituției. În schimb, ministrul Apărării, Radu Minuță, a declarat că nu va lua nicio decizie privind demiterea până la finalizarea anchetei.


Reporter
Îți Recomandăm Și...
Parteneri