Viktor Orban, discurs controversat la Băile Tușnad. „MAE român mi-a scris ce să spun și ce trebuie să evit“
Premierul Ungariei, Viktor Orban, a ținut sâmbătă, la Băile Tușnad, un discurs de peste două ore în care a făcut și o serie de ironii subtile la adresa autorităților de la București. Jandarmii au asigurat liniștea evenimentului de la "Universitatea de Vară" împotriva pătrunderii unor grupuri de naționaliști români.
Premierul Ungariei, Viktor Orban, a transmis, în discursul său de la Școala de Vară a maghiarilor de la Băile Tușnad, că Ministerul de Externe român i-a transmis un document oficial în care i se spunea ”ce are voie să vorbească, ce nu are voie și ce trebuie să evite”.
Viktor Orban a luat peste picior autoritățile de la București :
"Ministerul Afacerilor Externe, care ţine mai mult de Preşedinţie, mi-a trimis un material şi mi-a spus despre ce să nu vorbesc, despre ce pot să vorbesc, dar cum anume, şi ce anume ar trebui să, absolut, omit din discursul meu", a precizat Orban.
Viktor Orban a ”atras atenția” Bucureștiului că Ungaria va deține președinția Consiliului UE și ”are ca scop prioritar aderarea României la Schengen”.
Viktor Orbán s-a aflat sâmbătă alături de László Tokés şi Zsolt Németh, preşedintele Comisiei pentru afaceri externe a Parlamentului ungar:
Viktor Orban, ironie devastatoare la adresa la Ciolacu: "Sunteți al 20-lea premier de când sunt eu prim-ministru al Ungariei"
Viktor Orbán i-a mulţumit, într-o scrisoare, premierului român, Marcel Ciolacu, pentru întrevederile recente pe care le-au avut la Bucureşti şi pentru că a asigurat ca Universitatea de vară de la Băile Tuşnad să se desfăşoare fără a fi tulburată.
”România are un premier nou, la mulți ani, să fie sănătos, e al 20-lea premier român de când sunt prim-ministru.
Poate la a 20-a încercare ne iese”, a spus premierul maghiar în discursul ținut la Școala de Vară din Harghita.
Viktor Orban, mesaj despre ridicarea Chinei ca lider global
Budapesta a luat act de faptul că puterea mondială este împărţită acum între doi poli, respectiv China şi Statele Unite, drept urmare îşi configurează politica şi economia pe aceste coordonate.
Orban a menţionat, în context, că cele mai dese investiţii făcute în ultimii ani în Ungaria au provenit din Coreea de Sud, China şi Japonia.
"Deci, noi suntem deja pe harta acestei pieţe mondiale(...) De 33 de ani, de când s-a năruit întregul sistem economic comunist, facem flotări ca economia naţională ungară să se menţină pe poziţie pe piaţa mondială. Acum, în sfârşit suntem în stare, avem investiţii incomensurabil de mari în Ungaria şi tehnologie modernă. Suntem deja competitivi oriunde în lume, dar nouă ne trebuie o piaţă mondială, o economie mondială, nu o Uniune Europeană închisă, închistată, unde să devenim iarăşi actori în periferie.
Noi vrem investiţii, vrem profit, vrem consolidarea puterii, deci deschiderea către Est este importantă. Noi am luat act de faptul că pe cer sunt două bucăţi de soare şi, în conformitate, cu această realitate, aşa ne configurăm politica şi economia", a declarat Viktor Orban, potrivit traducerii asigurate de organizatori, relatează Agerpres.
Viktor Orban consideră că s-a "reîntors" la putere China, cu o civilizaţie de 5.000
de ani şi o populaţie de 1,4 miliarde de oameni, devenind un "aparat gigant de producţie", cu mult mai puternică decât celelalte ţări, în comparaţie cu SUA a cărei "dominaţie în economia globală" scade.
"Medalia de aur în această competiţie deja s-a decernat. Chinezii au reuşit să câştige acest concurs(...) Adevărul e că nu există câştigători şi perdanţi pe vecie", a menţionat Orban.
Orban, atacuri subtile la adresa UE
Premierul Ungariei a mai spus că Uniunea Europeană este "anxioasă şi se simte încolţită" şi are şi motive să se simtă aşa, deoarece este percepută ca fiind "slabă şi bogată".
"Are motive bune să se simtă aşa, pentru că Uniunea este de aproximativ 400 milioane de oameni, încă vreo 400 de milioane de oameni, dacă luăm şi lumea occidentală de peste Ocean şi, pe de altă parte, avem şapte miliarde. Şi Europa, Uniunea Europeană, se vede foarte bine: este o Uniune bogată şi slabă, care vede în jurul său o lume plină de anxietăţi, de temeri, de o dezvoltare brutală şi de un consum fără precedent, de milioane care vor să vină către Europa, vede aceste valuri de oameni care numără milioane şi val pe care dacă nu-l putem prinde atunci va trece de partea europeană a Mării Mediterane(...) Aceasta este realitatea. Astăzi, această temere, acest sentiment de încolţire, face ca Uniunea noastră Europeană să se direcţioneze în direcţia închistării. Arată ca un campion de box, care îşi arată centurile, dar nu mai vrea să intre în ring. De aici, se va naşte o închistare şi ne vom închide într-un ghetou cultural, economic şi aşa mai departe. Există şi o formulă pentru această situaţie, această formulă se numeşte "decupling", adică decuplare sau "de-risking", adică reducerea riscurilor", a spus premierul ungar.
încercarea de decuplare a Rusiei de economia europeană nu va afecta această ţară, deoarece "Rusia nu poate fi decuplată de celelalte colţuri ale lumii, pentru că materiile prime din Rusia vor fi achiziţionate de alţii".
Viktor Orban a adăugat că marile firme europene nu vor să se decupleze de Rusia şi nu vor "nici măcar să mai iasă din Rusia", catalogând "atacul" lansat de ucraineni împotriva Băncii OTP ca fiind "hungarofob".
"Am citit câteva statistici: 1.400 de firme occidentale mari au ieşit în proporţie de 8,5% din Rusia, industria farmaceutică a rămas peste 80% în Rusia, industria minieră- peste 70% a rămas în Rusia, firmele energetice peste 70% şi firmele de producţie- 70 şi ceva la sută au rămas în Rusia. Şi nu veţi ghici niciodată: anul trecut, în 2022, firmele occidentale rămase au plătit către bugetul de stat rusesc 3,5 miliarde de dolari. Deci, privind de aici, acel atac lansat de ucraineni împotriva OTP-ului ungar nu este altceva decât o manifestare a hungarofobiei, motiv pentru care trebuie să şi respingem", a arătat Orban, la cea de-a 32 ediţie a Universităţii de Vară de la Băile Tuşnad.
Viktor Orban a fost vineri la un meci de fotbal, la Sf. Gheorghe, între echipele Sepsi și U Craiova: