Propunerea pentru Ministerul Justiţiei este judecătorul Dana Gârbovan, în timp ce pentru Ministerul Afacerilor Interne a fost propus Mihai Fifor, iar pentru Ministerul Educaţiei Şerban Constantin Valeca. Iulian Iancu a fost propus viceprmier pe probleme economice, iar Ana Birchall, pentru parteneriate strategice.

"Vreau ca la Ministerul Justiţiei să fie cineva care cunoaşte foarte bine modul în care lucrează magistriaţii, cineva care a lucrat alături de magistraţi, cineva independent, şi nu am vrut ca să mai fie cineva înregimentat politic", a susţinut premierul, după şedinţa Comitetului Executiv al PSD.

Citeste si: VIDEO| Viorica Dăncilă, candidatul PSD la prezidențiale: ”Am convingerea că pot câştiga în faţa lui Klaus Iohannis”

"Dacă ne uităm la activitatea doamnei Dana Gârbovan, vedem că este o activitate în domeniu, o activitate foarte apreciată de către toţi magistraţii", a adăugat ea.

Citeste si: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro

Citeste si: Femeie din Târgu Jiu, care abia se deplasează pe picioare cu un cadru, filmată în timp ce se urcă la volan și conduce- antena3.ro

Citeste si: Un brașovean a adunat zeci de mașini scoase din uz pe un câmp. Ce au descoperit polițiștii că facea de fapt- wowbiz.ro

Dăncilă a mai spus, răspunzând unei întrebări, că plecarea Anei Birchall "nu are nicio legătură" cu faptul că ea ar fi fost de acord cu desfiinţarea Secţiei speciale.

"Nu legaţi înlocuirea Anei Birchall de anumite aspecte legate de justiţie.

Îmi doresc o justiţie independentă, o justiţie în care deciziile, în care actele normative adoptate să fie în consens cu magistraţii, cu cei care lucrează în acest domeniu, şi cred că este important ca la acest minister să avem o persoană care să aibă discuţii, consultări cu magistraţii", a afirmat Dăncilă.

Citeste si: Dana Gârbovan: "Am acceptat de principiu propunerea de a fi ministru"

Întrebată dacă criticile aduse de Gârbovan raportului GRECO au reprezentat un criteriu pentru alegerea sa, Dăncilă a spus: "Ştiţi cum, vedem doar o anumită afirmaţie a unei persoane şi legăm întreaga activitatea de acea afirmaţie. Nu am citit ce a declarat sau ce nu a declarat doamna Dana Gârbovan, ştiu că este un magistrat cu foarte multă experienţă şi vreau la Ministerul Justiţiei un magistrat cu foarte multă experienţă".

Referitor la afirmaţiile că Gârbovan este o apropiată a fostului ministru Florin Iordache şi a susţinut ordonanţa 13, Dăncilă a spus: "De ce în momentul în care se face o nominalizare încercăm imediat să aducem o parte negativă pentru acea persoană? Haideţi să gândim pozitiv şi să vedem şi lucrurile bune. Încercăm să facem anumite conexiuni, mergem pe anumite scenarii, cred că nu este o abordare bună".

Dăncilă a spus că speră ca preşedintele Iohannis să accepte nominalizarea.

"Nu văd ce motiv din punct de vedere profesional să găseşti să respingi o asemenea propunere", a afirmat Dăncilă.


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si