Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o informare valabilă de vineri, de la ora 14.00, până sâmbătă, la ora 16.00, interval în care se vor semnala precipitaţii în cea mai mare parte a ţării. Acestea vor fi mixte în Transilvania şi mai ales sub formă de ninsoare în zonele montane, moderate cantitativ în Carpaţii Meridionali, unde se va depune strat nou de zăpadă, local mai consistent.

În Moldova, Dobrogea, Muntenia şi Oltenia, la început vor fi ploi, care se vor transforma treptat în lapoviţă şi ninsoare.

Vântul va prezenta intensificări temporare, cu rafale de 45-55 km/h. Local se va forma gheţuş.

Citeste si: Doliu în lumea artistică! Anunțul trist a fost făcut chiar de sora cântărețului: "Adio, maestre!"

Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro

Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro

Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro

Vremea se va răci accentuat, devenind deosebit de rece pentru această dată, geroasă noaptea şi dimineaţa, mai ales în regiunile nordice şi centrale. Vremea se va menţine rece până luni.

Totodată, ANM a emis o atenţionare Cod Galben, valabilă de vineri de la ora 16.00, până sâmbătă la aceeaşi oră. Astfel, în Banat, Crişana, Muntenia, Dobrogea şi în sudul şi centrul Moldovei vântul va avea intensificări cu rafale ce vor depăşi 55-65 km/h şi izolat 70 km/h, iar pe crestele montane va sufla tare, cu viteze peste 90-100 km/h, viscolind ninsoarea şi determinând scăderea vizibilităţii.

Citeste si: S-a aflat cauza morții Denisei, copila care s-a stins în brațele bunicii

În Bucureşti, până sâmbătă la ora 8.00, vremea se va răci şi va deveni vântoasă. Temporar se vor semnala precipitaţii sub formă de ploaie, dar spre seară şi noaptea se vor transforma în lapoviţă şi ninsoare, iar vântul se va intensifica, astfel că va avea viteze în medie de 55-65 km/h şi vor fi condiţii de gheţuş.

Stratul de zăpadă nu va fi consistent. Temperatura maximă va fi de 4-5 grade, iar cea minimă de -7...-6 grade, posibil mai scăzută în zona preorăşenească.

Ulterior, în cursul zilei de sâmbătă, până la ora 20.00, vremea va fi deosebit de rece, iar vântul va mai avea temporar intensificări în prima parte a zilei, astfel că senzaţia de rece va fi amplificată. Cerul va fi variabil, cu înnorări la începutul intervalului. Temperatura maximă va fi de -2...-1 grad.

Sursa: news.ro


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si