În această seară, de la ora 20:00, într-un nou episod din serialul “Prețul fericirii”, difuzat la Kanal D, fanii îndrăgitei producții își vor regăsi eroii preferați nevoiți să treacă prin situații care ar putea fi copleșitoare pentru cei implicați.
Author: Estera Maria sâmbătă 19 august 2023 , 12:00
Uneltirile venite din partea lui Ender, aliată fiind cu Handan, pentru a strica mariajul dintre Yîldîz și Dogan, nu au efectul scontat, iar acum Meric este dezamăgită că s-a "lăsat" folosită de cele două femei. Meric a fost pusă în situația stânjenitoare de a-și cere scuze în fața lui Yîldîz, pentru acțiunile îndreptate către Dogan, iar frumoasa femeie a fost stânjenită de această situație.
Acum Handan schimbă foaia.
Dacă tot nu a reușit să o facă pe Yîldîz să creadă că soțul ei o înșeală, va încerca să-l facă pe Dogan să creadă că soția îl înșeală. Aliată de nădejde în acest malefic demers este nimeni alta decât Ender, care nu ratează nicio ocazie de a se răzbuna pe cea care i-a "furat" bărbatul de care se îndrăgostise, Dogan.
Prin ce situații va trebui să treacă Yildiz, ca să ii demonstreze lui Dogan că îi este fidelă în căsnicie, și dacă va reuși frumoasa femeie să depășească aceste situații incomode, veți afla în această seară, de la ora 20:00, odată cu difuzarea unui nou episod din serialul “Prețul fericirii”, numai la Kanal D.