In articol:
„Am deschis umerii, am corectat postura și acum să încălzim, și să relaxăm gâtul. Degețelele sunt în vârful capului, apropii coatele de urechi, nu le mai îndepărtez, spatele rămâne drept, las bărbia să îmi cadă în piept, relaxez complet mușchii gâtului și stau acolo.”
Așa începe ora de yoga pentru față. Timp de aproape o oră, cursantele sunt învățate să își folosească mușchii feței astfel încât rezultatele exercițiilor să aibă efecte vizibile.
Exercițiile cursului de yoga facial sunt gândite în așa fel încât să ajute la hidratarea tenului, dispariția cearcănelor și a pungilor de sub ochi, ba chiar și conturarea corectă a feței.
„Prima oară când am auzit de face yoga mi s-a părut puțin așa, dar odată ce mi-am păstrat disciplina și am fost la mai multe sesiunie, chiar am văzut beneficii de îmbunătățire, mai hidratată pielea, am învățat să îmi aplic crema.”
Odată învățate mișcările de bază, exercițiile pot fi efectuate chiar și de mai multe ori pe zi, în intimitatea casei.
„Este prima dată când vin la face yoga, este foarte interesant, merită să încerci și această metodă și nu numai să apelezi la alte metode estetice sau de specialitate.”
Ana-Maria Cimpoescu, instructor face yoga: „Este o modalitate de a scăpa de niște ani de pe față.
Prețul unui abonament pentru astfel de ședințe pornește de la 300 de lei
Conceptul de yoga facial aduce o stare de armonie și echilibru, cu efecte vizibile și benefice asupra aspectului tenului. Prețul unui abonament pentru astfel de ședințe pornește de la 300 de lei.