UPDATE.  Noi bombardamente în Gaza. Jurnaliștii arabi au declarat că bombardamentul de vineri a fost cel mai puternic de la începutul războiului în Orientul Mijlociu.

Corespondenții Al-Jazeera au anunțat că comunicațiile și internetul au încetat să mai funcționezze în enclavă.

UPDATE.  Mii de persoane din Iordania au ieșit în stradă și au cerut anularea tratatului de pace cu Israelul.

Cel puțin 5.000 de oameni au cerut, vineri, la Amman, anularea documentului de pace dintre Iordania și Israel.

UPDATE.  Baza principală pentru operațiunile Hamas s-ar afla sub cel mai mare spital din Fâșia Gaza, susține armata israeliană.

Spitalul Al Shifa este cea mai mare unitate medicală din Gaza.

UPDATE.  Încă șase camioane cu ajutoare umanitare au trecut în Fâșia Gaza prin punctul de trecere Rafah pentru a intra în regiune dinspre Egipt, potrivit Comitetului Internațional al Crucii Roșii.

„Aducem personal medical, inclusiv o echipă de chirurgie de război, alături de 6 camioane cu ajutoare umanitare urgente", a precizat organizația într-un comunicat.

Au fost duse în Gaza materiale medicale, instrumente de purificare a apei și truse de chirurgie de război.

UPDATE.  Se pare că negocierile pentru eliberarea ostaticilor luați de Hamas au înregistrat „progrese semnificative”, potrivit CNN citat de Hotnews. Totuși, „rămân probleme”, potrivit unor surse diplomatice.

„Negocierile merg foarte bine. Au mai rămas probleme, dar discuțiile sunt în desfășurare și rămânem plini de speranță”.

Secretarul de stat adjunct al SUA pentru Afaceri din Orientul Apropiat, Barbara Leaf, se află la Doha pentru întâlniri cu conducerea Qatar.

UPDATE. Israelul spune că așteaptă să lanseze cât de curând invazia terestră în Fâșia Gaza. Ofensiva va fi dificilă și de lungă durată, vizând distrugerea rețelei de tuneluri folosite de Hamas, potrivit ministrului israelian al Apărării, Yoav Gallant.

UPDATE.  Qatar reconsideră prezența grupării Hamas pe teritoriul său.

Citeste si: Greutate si inaltime copii in functie de varsta- catena.ro

Citeste si: Irina Columbeanu și Ramona Gabor l-au scos pe Irinel Columbeanu de la azil! Gestul emoționant făcut de fiica fostului milionar! Unde l-a dus pe tatăl ei?- wowbiz.ro

UPDATE. Premierul Israelului, Benjamin Netanyahu, a decis să lase timp negocierilor și nu a aprobat planul întocmit de forțele armate pentru invadarea Fâșiei Gaza.

UPDATE. Bilanțul palestinienilor morți a ajuns la 7.326. Ministerul Sănătății condus de Hamas afirmă că palestinienii au fost uciși în loviturile aeriene israeliene aspra Fâșiei Gaza. Printre aceștia, 3.083 ar fi copii.

UPDATE.  Serviciul de urgență Magen David Adom a anunțat că nu există victimă în urma celui de-al doilea baraj de rachete lansat de Hamas în Tel Aviv. Câțiva oameni au fost răniți în timp ce încercau să se adăpostească în adăposturile antibombe, potrivit Times of Israel.

Potrivit Channel 12, două rachete au căzut lângă Ashdod.

UPDATE.  Uniunea Europeană cere ”pauze” de la război pentru a trimite ajutoare umanitare în Fâşia Gaza.

Şefii de stat și de guverne ai Uniunii Europene (UE), în cadrul unui summit desfășurat la Bruxelles, au arătat o unitate puternică în prima zi a reuniunii, exprimând simultan susținere pentru Israel și solidaritate față de civilii din Fâșia Gaza. Cu toate acestea, în urma unor neînțelegeri, au făcut un apel joi seara pentru instituirea unor "culoare umanitare" și "pauze umanitare" în conflictul dintre Israel și Hamas, în scopul de a răspunde nevoilor populației enclavei palestiniene. Acest lucru a fost relatat de AFP.

UPDATE. Unul dintre liderii Hamas a fost ucis.

Shadi Barud a fost "creierul" din spatele masacrului din 7 octombrie asupra Israelului. Acesta împreună cu alți trei lideri ai grupării teroriste Hamas: Hamas Rifaat Abbas, Ibrahim Jadba și Tarek Maarouf, au fost uciși joi, în ziua 20 de război. Cei patru au fost uciși într-un atentat al armatei israeliene cu avioane de luptă.

Citește și: Cine este Shadi Barud, liderul Hamas care a fost "creierul" din spatele masacrului din 7 octombrie. El și alți trei lideri ai grupării au fost uciși

UPDATE. Armata israeliană a intrat cu blindatele într-un oraş din nordul Cisiordaniei.

Mai bine de o sută de blindate ale armatei israeline au intrat în Jenin, oraş aflat în partea de nord a Cisiordaniei. Mai multe voci spun că ar fi avut loc şi confruntări violente între soldaţii israelieni şi cei palestinieni. 

Știrea inițială

Cei ale căror rude au fost răpite de teroriștii Hamas spun că „răbdarea lor s-a terminat”. Mai mult, familiile victimelor cer guvernului să acționeze imediat pentru a-i aduce pe ostatici cât mai repede acasă, conform unui comunicat publicat joi. 

Părinții și ceilalți membri ai familiei victimelor și persoanelor dispărute și-au manifestat indignarea față de criza în desfășurare, punând sub acuzare tăcerea guvernului condus de premierul israelian Benjamin Netanyahu în ceea ce privește soarta celor dragi care au fost răpiți de către atacatorii Hamas în luna octombrie.

Citeste si: Laurențiu Reghecampf, dezvăluiri cutremurătoare despre ziua în care tatăl său s-a stins din viață: „A avut foarte multe momente când s-a simțit rău, dar mama mereu a fost lângă el.”- kfetele.ro

Citeste si: Cerințele care trebuie respectate cu sfințenie! Ce le-a cerut Maluma organizatorilor Neversea pentru a cânta la festival- radioimpuls.ro

Ziua 21 de război în Israel. Familiile ostaticilor din Fâșia Gaza fac un apel disperat către autoritățile și guvernul israelian. „Puneți-vă în locul nostru”

Citește și: Reprezentanții Hamas și un oficial iranian se află în vizită la Moscova. Liderul palestinian Mahmoud-Abbas va merge și el să discute cu Vladimir Putin

„Au fost acolo de 20 de zile, 20 de zile în care nu avem idee despre starea lor, dacă sunt îngrijiți, dacă respiră, 20 de zile în care ni se cere să avem răbdare”, a precizat Meirav Leshem Gonen, a cărei fiică, Romi Gonen, a fost răpită de teroriștii Hamas de la festivalul de muzică Nova.

„Am fost extrem de răbdători, dar suficient. Răbdarea noastră s-a terminat", a mai precizat Gonen.

„Toate familiile ostaticilor și întregul stat Israel care stă în spatele nostru spunem: Ajunge! Răbdarea noastră s-a încheiat”.

Familiile ostaticilor sunt disperate. „Am făcut totul singuri” 

Eyal Eshel, al cărui fiu Roni Eshel este dat dispărut de la începutul conflictului dintre Israel și Hamas, a acuzat guvernul că a rămas „mut” timp de 20 de zile.

„Din investigațiile pe care le-am efectuat noi, cetățenii lui Israel, am făcut totul singuri”, a declarat Eshel.

„Cer un lucru – ridicați-vă de pe locurile voastre, puneți-vă în locul meu și asumați-vă responsabilitatea. Mi-am dedicat toată viața statului. De asemenea, l-am dedicat pe primul meu născut, Roni, Statului Israel – nu-mi întoarce spatele, toată răbdarea noastră s-a epuizat”. 

Ziua 21 de război în Israel. Familiile ostaticilor din Fâșia Gaza fac un apel disperat către autoritățile și guvernul israelian. „Puneți-vă în locul nostru”

Citește și: Povestea impresionantă a soldatului devenit erou după ce și-a sacrificat viața pentru a salva zeci de oameni: „Prindea grenade Hamas. A murit când a 8-a i-a explodat în mână”

Ditza Or, mama lui Avinatan Or, o tânără care și ea a fost răpită de la festivalul de muzică Nova, a transmis: „Dacă ostaticii nu se întorc, avem o problemă existențială. Facem apel la toți conducătorii din această țară – nu îi numesc lideri pentru că ei nu ne conduc. Acesta nu este de dreapta sau de stânga”.

„Dacă nu le aduci înapoi, locul tău este în coșul de gunoi al istoriei”, a mai precizat femeia.

Joi, pe 26 octombrie 2023, ministrul israelian al apărării Yoav Gallant a transmis că forțele israeliene și autoritățile de securitate vor "face tot posibilul” pentru a recupera înapoi ostaticii luați de membrii grupării Hamas.

Ziua 21 de război în Israel. Familiile ostaticilor din Fâșia Gaza fac un apel disperat către autoritățile și guvernul israelian. „Puneți-vă în locul nostru”


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si