Scene dramatice pe DN1: autoturism cu șapte locuri, răsturnat în afara drumului.
Un accident devastator s-a produs pe un drum din județul Brașov, după ce trei mașini s-au ciocnit violent între localitățile Șercaia și Mândra, pe DN 1. În urma impactului extrem de violent, un băiețel de numai 2 ani și 8 luni a murit, iar alte opt persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale.
Primele echipaje sosite la locul accidentului au descoperit scene dramatice. Mai multe victime erau rănite, iar un minor fusese aruncat în afara autoturismului în momentul coliziunii.
Medicii au găsit două persoane în stare critică: un copil și o femeie, ambii fără semne vitale. În timp ce femeia a putut fi stabilizată și transportată la spital, pentru copil, din nefericire, nu s-a mai putut face nimic. Printre răniți se află și alți trei minori, care au fost duși la Spitalul de Pediatrie din Brașov pentru investigații suplimentare. Un adult a ajuns, de asemenea, la Spitalul Județean.
Cum s-a produs tragicul accident
Potrivit polițiștilor, accidentul s-ar fi produs după ce șoferul unui autoturism cu șapte locuri, un bărbat de 30 de ani din județul Brașov, a încercat să facă o depășire.
În timpul manevrei, mașina ar fi acroșat un alt vehicul aflat în față, apoi a ieșit de pe carosabil și s-a răsturnat.„Din primele date obţinute la faţa locului de către echipa de cercetare, formată din poliţişti rutieri şi poliţişti criminalişti, se pare că un autoturism de 7 locuri, condus de un bărbat de 30 de ani din localitatea Perşani, judeţul Braşov, care se deplasa pe sensul de mers Braşov – Sibiu, s-ar fi răsturnat în afara părţii carosabile, după ce conducătorul acestuia s-ar fi angajat în efectuarea unei manevre de depăşire, în condiţii ce urmează a fi lămurite în cadrul anchetei, manevră pe care ar fi efectuat-o şi unul dintre vehiculele din faţă. În urma acroşării dintre acestea, cel din urmă a ieşit în afara părţii carosabile şi s-a răsturnat, rezultând vătămarea corporală a doi ocupanţi majori (conducătorul auto şi un alt adult, femeie), dar şi a celor patru pasageri minori, cu vârste între 2 şi 6 ani”, a precizat IPJ Braşov.
În aceste momente, oamenii legii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate toate circumstanțele în care s-a produs tragedia.