În accident au fost implicate două TIR-uri și un autoturism, în care se aflau două persoane, informează ISU Timiș.

Citește și: „A intrat cu mașina în ei cu răutate” 5 persoane și-au pierdut viața după ce un chinez a intrat intenționat cu mașina în mulțime. La finalul „masacrului”, șoferul a început să arunce cu bani

La faţa locului s-au deplasat mai multe ambulanţe SAJ și SMURD, precum și autospeciale de descarcerare, fiind de asemenea alertat elicopterul SMURD.

Circulaţia a fost întreruptă în ambele direcţii pentru a permite intervenţia echipajelor specializate. 

UPDATE. Soferul autoturismului a fost preluat de elicopterul SMURD si dus la spitalul din Lugoj, insa in ciuda eforturilor salvatorilor, nu s-a mai putut face nimic pentru el, transmite Opinia Timisoarei.

Ce a declarat ISU Timiș

Purtătorul de cuvânt al ISU Timiş, Elena Megherea, a declarat că în accident au fost implicate două autotrenuri şi un autoturism în care se aflau două peroane.

Citeste si: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro

Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro

Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro

Potrivit presei locale, în urma impactului au rezultat trei victime. Șoferul autoturismului a fost ranit grav si a fost resuscitat de echipajele de salvare ajunse la fata locului.

De asemenea, sotia acestuia, care se afla si ea in masina, dar si soferul tirului inmatriculat in Bulgaria, au fost raniti.

Cum s-a produs accidentul de pe "șoseaua morții"

”Masina venea pe DN6, dinspre Caransebes spre Lugoj, iar la un moment dat a patruns pe sensul opus de mers si a intrat in coliziune cu un TIR condus de un cetatean bulgar.

In urma impactului, TIR-ul a iesit in afara partii carosabile, iar masina a fost proiectata intr-un alt TIR care venea din spatele ei. Soferul masinii este grav ranit, este resuscitat. Sotia acestuia este si ea ranita, la fel si soferul bulgar al TIR-ului”, au declarat reprezentantii IPJ Timis.

Citește și: „Sunt pe moarte. Nu mă lăsați să mor aici!” Cazul revoltător al femeii care s-a stins din viață, după ce a așteptat 7 ore în spital

Şoferul unui autotren a fost evaluat medical la faţa locului, iar celălalt şofer de pe autotren nu a necesitat îngrijiri medicale.

Șoferul de 63 de ani nu a mai putut fi salvat

La faţa locului s-au deplasat de urgenţă o autospecială de primă intervenţie şi comandă, o autospecială de descarcerare şi un echipaj SMURD cu un efectiv de 10 pompieri din cadrul Detaşamentului Lugoj. Totodată, la locul accidentului s-au deplasat şi două ambulanţe SAJ şi a fost alertat elicopterul SMURD.

Citeste si: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei- kfetele.ro

Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro

Citeste si: Imagini fără precedent cu suprafața Soarelui, la cea mai înaltă rezoluție de până acum: „Arată în detaliu frumusețea câmpului magnetic”- antena3.ro

Un barbat, in varsta de 63 de ani, a condus un autoturism pe DN 6 dinspre Caransebes spre Lugoj, iar la un moment dat a patruns pe sensul opus de mers si a intrat in coliziune cu un tir condus de un barbat in varsta de 44 de ani. In urma impactului, tirul condus de barbatul de 44 de ani, a iesit in afara partii carosabile, iar autoturismul a fost proiectat intr-un alt tir care se deplasa in spatele autoturismului. Conducatorul auto, sotia sa in varsta de 60 de ani si conducatorul tirului in varsta de 44 de ani, au fost raniti si transportati la spital. Conducatorului auto i s-au efectuat manevre de resuscitare la fata locului, dupa care a fost transportat la spitalul din Lugoj, unde a decedat. Politistii urmeaza sa stabileasca cauzele si imprejurarile producerii accidentului. A fost intocmit un dosar penal sub aspectul savarsirii infractiunilor de ucidere din culpa si vatamare corporala din culpa „, transmit reprezentantii IPJ Timis.

Potrivit Centrului Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române, circulaţia a fost întreruptă în ambele direcţii pentru a permite intervenţia echipajelor specializate. 

 


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si