Amenzi în valoare de 86.000 de lei au fost aplicate de comisarii Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) la restaurante şi hoteluri din Târgoviște, pentru opt unități fiind sistată temporar activitatea până la remedierea deficiențelor, iar două ar putea fi închise pentru cel mult şase luni. Printre neregulile găsite de echipele de control au fost produse expirate şi mizerie.
Citește și: VIDEO- Alimentele care conțin insecte vor fi ”semnalizate” la raft
ANPC a transmis, vineri, printr-un comunicat de presă, că reprezentanții Comisariatului pentru Protecția Consumatorilor București (CPCMB) şi Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Dâmbovița au desfășurat 13 acțiuni de control la operatorii economici cu activitate de alimentație publică şi prestări de servicii de cazare din Târgoviște.
Ce au anunțat autoritățile
Echipele de control au descoperit mai multe nereguli, printre care: paviment şi scări de acces depreciate, cu plăci de gresie fisurate/sparte; lipsa graficului de schimbare a uleiului; nerespectarea regimului temperaturilor de depozitare a preparatelor; folosirea unor materii prime fără etichetă cu elemente de identificare şi
caracterizare, precum şi fără dată limită de consum; folosirea cântarelor fără buletin de verificare metrologică; folosirea unor agregate frigorifice şi a unor echipamente în blocul alimentar neigienizate, cu grăsime solidificată, vopsea exfoliată, rugină, chedere depreciate; nerespectarea vecinătății produselor alimentare în agregatele frigorifice; folosirea unor produse alimentare cu dată limita de consum depășită.
Citeste si: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro
Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro
Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro
Citește și: Bomboanele de ciocolată oferite cadou de Ziua Îndrăgostiților, bombe de E-uri/ Anunțul specialiștilor
Alte probleme identificate de comisarii ANPC au fost colectarea reziduală în recipiente neacoperite; utilizarea de ustensile de bucătărie neprofesionale şi a unor tăvi şi veselă uzate, cu rugină şi arsuri; lipsa informațiilor referitoare la ingredientele cu potenţial alergen din lista meniu; schimbarea stării termice a produselor
alimentare; folosirea unor lenjerii de pat, perne, huse depreciate, uzate; folosirea unor camere de cazare cu tapetul sau vopseaua exfoliate pe pereţi şi neigienizate; folosirea mobilierului depreciat; depozitarea produselor direct pe paviment.
Citește și: VIDEO- ANPC impune restaurantelor să scrie în meniu ingredientele preparatelor, numărul de E-uri și valorile nutriționale
Comisarii au dat zece amenzi, în valoare totală de 86.000 de lei, au oprit definitiv de la comercializare produse neconforme în valoare de 5.000
de lei. De asemenea, au fost oprite temporar serviciile pentru opt operatori economici, iar pentru doi va fi făcută propunere de închidere pe cel mult şase luni.
Citește și: 2.000 de lei pentru „ciorbă cu apă din hazna”. Copiii plecați în tabără la schi, în Brașov, au ajuns direct la spital, după o vacanță de coșmar