In articol:
UPDATE Cele mai importante declarații ale lui Andrei Banu, ofițer de investigații criminale:
E de neînțeles, pentru mine, ce s-a petrecut în prima perioadă a cercetărilor. Mă refer, în primul rând, la 112, care este total depășit.
Remarc și lipsa totală de comunicare a celor de la 112 cu victima, cu Alexandra. Trebuie să-i dai încredere victimei ca mai poate fi salvată.
Este incredibilă și pasarea responsabilității de la 112 la polițist, la procuror, la parchet. Simt că trebuie să trag un semnal de alarmă.
La Dincă acasă ar fi trebuit făcute săpături arheologice, care înseamnă echipă, arheolog, utilaje.
La fața locului să fie adusă o dronă profesionistă, care să supravegheze toată zona, să disece tot, sa înregistreze modificările. Aici avem o necropolă, cu oseminte umane, nu știm ce mai găsim aici.
După ce a făcut crima, Dincă și-a creat un alibi în altă parte.
A făcut totul ca să nu pară că a adus-o pe Alexandra la el acasă. Dincă dovedește o inteligență primară, nu ceva extraordinar. E foarte greu de „spart” un asemenea om. Dincă încă nu spune totul.
E un tip foarte calculat, care a acționat în mod premeditat, a încercat să șteargă toate urmele.
Gheorghe Dincă este un criminal în serie, care s-a stopat prin această nefericită Alexandra, care a dat telefon la 112. Dacă fata nu dădea telefon, el continua nestingherit această activitate.
Citeste si: VIDEO| Prietenul lui Dincă, închis după ce și-ar fi bătut tatăl. Anchetatorii l-au luat în vizor
„Cred că, în final, se va demonstra că Gheorghe Dincă a ucis-o pe Alexandra Măceșanu. Eu nu cred că Alexandra este vie”, declara, în ediția specială de ieri, jurnalistul de investigații Luis Lazarus. Acesta mai spunea că este posbil să existe și o treia tânără ucisă, în afara Alexandrei și a Luizei Melencu.
Gheorghe Dincă a mărturisit că le-a omorât pe Alexandra Măceșanu și Luiza Melencu
Gheorghe Dincă, în vârstă de 66 de ani, este un presupus criminal în serie român. Bărbatul din Caracal a ajuns în atenția publicului la sfârșitul lunii iulie 2019, după ce Alexandra Măceșanu, o fată de 15 ani, a sunat la serviciul de urgență 112 spunând că a fost răpită și violată de Dincă, după ce a fost luată la ocazie de acesta.
În timpul anchetei a ieșit la iveală faptul că este suspectat de comiterea unei alte răpiri, iar autoritățile române cercetează alte posibile crime. Dincă ducea o viață în aparență retrasă, trăind separat de propria familie și practicând mecanica auto, taximetria neautorizată, precum și diverse munci necalificate ziliere. S-a descoperit prin urma testelor ADN că rămășițele arse de Gheorghe Dincă sunt ale Alexandrei. În următoarele zile se cercetează moartea Luizei, fata în vârstă de 18 ani.
Gheorghe Dincă este suspectat că ar face parte dintr-o bandă de proxeneți și traficanți de persoane, el aparent ocupându-se cu nelegiurile acestea de mai multă vreme.
Citeste si: Scrisoarea emoționantă a tatălui Alexandrei "este un coșmar din care nu ne mai trezim"