Angajatorul, obligat de lege să mărească venitul după 2 ani
De la 1 ianuarie 2022, angajatorul nu va mai avea posibilitatea să păstreze un angajat care este plătit cu valoarea salariului minim pe economie pe o perioadă mai mare de doi ani.
Salariul minim pentru 24 de luni se calculează de la 1 ianuarie 2022
„Acea perioadă se calculează începând cu 1 ianuarie 2022. 24 de luni de la 1 ianuarie 2022, respectiv devine exigibilă, ca să spun așa, la 1 ianuarie 2024”, a fost declarația făcută de Adrian Câciu, ministrul Finanțelor.
Citeste si: Managerii estimează o creștere accentuată în construcții, până în februarie 2022
Asftel, companiile din România nu vor mai putea să își țină angajații pe salariul minim pe termen nedeterminat.
Ordonanța a fost aprobată de Guvern marți, 28 decembrie, urmând să intre în vigoare 1 ianuarie 2022.
Ce se întâmplă cu salariații care au avut și până la 1 ianuarie 2022 un salariu minim
Noua lege îi are în vedere inclusiv pe angajații care au avut contracte nedeterminate pe salariul minim. Cei aflați într-o astfel de situație vor primi un venit mai mare decât valoarea acestuia la doi ani de la 1 ianuarie 2022.
Citeste si: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro
Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro
Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro
„Măsura este una de tranziţie, încet-încet intrăm într-o normalitate cu ceea ce înseamnă fenomenul salariului minim. Am mai spus-o, salariul minim în România este un element strict de protecţie socială, aşa cum îl prevede Constituţia României, din nefericire, el a fost transformat într-un fenomen la nivel de piaţa muncii, un fenomen de salarizare efectivă şi încercăm să intrăm în normalitate ajutând, pe de altă parte şi antreprenorii pe această perioadă de tranziţie, astfel încât personalul să fie calificat”,
a completat Adrian Câciu.
Citeste si: Cât câștigă lunar un parlamentar? George Simion și-a dezvăluit salariul
Ce prevede noua Ordonanță:
ART. XLVII – După alineatul (2) al articolului 164 din Legea nr.53/2003-Codul muncii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 18 mai 2011, cu modificările şi completările ulterioare, se introduc două noi alineate, alin.
(2^1) și alin. (2^2), cu următorul cuprins:
” (2^1) Salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată stabilit în condițiile alin.(1) poate fi aplicat pentru un salariat pentru o perioadă de maxim 24 de luni, de la momentul încheierii contractului individual de muncă. După expirarea perioadei respective, timp în care salariatul va fi calificat sau nu, acesta va fi încadrat cu un salariu de bază superior salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată.
Citeste si: Lista finală a majorărilor de pensii și alocații. PNL și PSD au bătut palma
Citeste si: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei- kfetele.ro
Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro
Citeste si: Imagini fără precedent cu suprafața Soarelui, la cea mai înaltă rezoluție de până acum: „Arată în detaliu frumusețea câmpului magnetic”- antena3.ro
(2^2) Prevederile alin. (2^1) se aplică și pentru salariatul încadrat cu salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată, care are deja încheiat un contract individual de muncă cu o durată de peste 24 de luni. ”