ANUNŢ: Evenimentele de acum 30 de ani, rememorate de Armand Goşu, Stere Gulea, Medeea Marinescu şi Dan Dediu

Politologul Armand Goșu

Armand Goşu, analist, expert în spaţiul ex-sovietic şi conferenţiar la Facultatea de Ştiinţe Politice de la Universitatea Bucureşti, afirmă că România a început foarte prost tranziţia şi, la scara istoriei, cele trei decenii de oportunităţi puteau fi mai bine utilizate. Acapararea puterii de către foşti nomenclaturişti a făcut ca diferenţele dintre noi şi alte state fost-comuniste să fie foarte mari, deşi existau toate condiţiile ca acestea să nu existe.

Exodul populaţiei este cel mai îngrijorător fenomen pentru politolog, iar scenariul lui pentru următorii 30 de ani este unul destul de pesimist. ”Sunt studenţi, în general cei slabi, cu pile, care intră în SRI, SIE, ministere, Guvern, administraţie publică, iar pe cei care sunt buni, cei care ar trebui să rămână şi să fie baza, îi vezi plecând. După 15 ani, văzând lucrul ăsta, mai pot să fiu optimist legat de viitorul acestei ţări?!”, declară Goşu pentru News.ro.

”La scara istoriei, într-adevăr, aceste trei decenii de oportunităţi puteau fi mult mai bine utilizate”, declară Armand Goşu pentru News.ro

”Societatea este mult mai diversă acum, decât era în urmă cu 30 de ani. Comunismul nivelase minţile noastre, politica. E mult mai vie, mai interesantă, mai complexă societatea românească astăzi. În acelaşi timp, din cauza tranziţiei, ea s-a împărţit în mod vizibil între o grupă foarte subţire de persoane care au câştigat la loteria tranziţiei şi o majoritate a cetăţenilor acestei ţări care au pierdut la loteria tranziţiei şi, sigur, sunt frustraţi, nemulţumiţi de ce

le-a adus viaţa. Asta şi pentru că aşteptările lor erau foarte mari.

România a plecat de undeva de foarte de jos, astfel încât progresul chiar şi mic pe care l-a făcut fiecare dintre noi, ca individ, ca familie, e în realitate unul destul de mare. La scara istoriei, într-adevăr, aceste trei decenii de oportunităţi puteau fi mult mai bine utilizate.

România a început prost, foarte prost.

După decembrie 1989, vreo şase – şapte ani a bătut pasul pe loc, era codaşă pe drumul tranziţiei, apoi au venit Emil Constantinescu şi o relansare a extinderii spre Est a Occidentului cu ceva proverbială şansă. România a reuşit, deşi nu făcea faţă standardelor, nu îndeplinea criteriile, a reuşit cu forcepsul să intre în NATO şi în Uniunea Europeană. Putem spune că acest parcurs de trei decenii ne confirmă faptul că ţara noastră este una extrem de norocoasă”.

”Avem un fel de elite din ciocoi de proastă calitate intelectuală, care au feliat România, au împărţit-o în mici feude de unde îşi extrag diverse rente”

”România are o hemoragie incredibilă de populaţie, are cea mai mare pierdere de populaţie dintre ţările fost comuniste. Au plecat mulţi şi din alte ţări, din Polonia, din alte spaţii, dar dacă vă uitaţi la Polonia, deja oamenii au început să se întoarcă. În România, oamenii nu doar că nu se întorc, dar noile generaţii- elevii de liceu, studenţii- au ca prim scenariu să plece din ţară. Ei se pregătesc, învaţă în ideea nu să reuşească în România, ci să plece din ţară. Este deprimant lucrul ăsta. Dacă acest exod mai continuă, România va rămâne fără populaţie. Şi, în timpul ăsta, avem un fel de elite din ciocoi de proastă calitate intelectuală, care au feliat România, au împărţit-o în mici feude de unde îşi extrag diverse rente.

Pentru generaţia mea, care a copilărit şi s-a maturizat înainte de decembrie 1989, libertatea este foarte importantă. Pentru alţii, poate că sunt mai importante opţiunile de business.

Nu poţi contesta că vorbim despre un progres important. România a plecat de jos. Dacă vă uitaţi la pozele cu cetăţenii Bucureştiului de atunci, cum erau îmbrăcaţi cei care erau în stradă, cum arătau... Erau vineţi de frig şi de foame. Astăzi, arată altfel. Dar arată altfel unii. Dacă ieşiţi din Sectorul 1 şi vă mutaţi în Berceni sau în Rahova, veţi vedea că diferenţa nu mai e aşa de mare faţă de 1989. Dacă mergeţi în judeţe sărace, cu populaţie care depinde de ajutoarele sociale, diferenţa o să pară şi mai mică. Pe fondul degradării învăţământului, cu o elită politică de proastă calitate – nomenclatura de gradul doi, trei sau patru –, cu întreprinderile mari privatizate în folosul ofiţerilor de Securitate şi a vechilor reţele comuniste, vedem că este un şir lung de mari oportunităţi ratate.

Constaţi, atunci când mergi pe rutele foarte circulate, ca Valea Prahovei, spre Cluj, Oradea, că lucrurile arată foarte, foarte prost.

Este un moment important, e un moment aniversar, dar ce aniversezi aici? Sigur, nu plângem după Ceauşescu, dar nu ai cum să nu observi că este o diferenţă destul de mare între parcursul vecinilor şi al tău. Dacă te uiţi doar la venitul mediu pe cap de locuitor, la ce produc aceste ţări. E, totuşi, o diferenţă cam măricică şi e păcat că e, pentru că erau toate condiţiile ca ele să nu existe”.

Sunt studenţi, în general cei slabi, cu pile, care intră în SRI, SIE, ministere, Guvern, administraţie publică, iar pe cei care sunt buni, cei care ar trebui să rămână şi să fie baza, îi vezi plecând. După 15 ani, văzând lucrul ăsta, mai pot să fiu optimist legat de viitorul acestei ţări?!

”Peste alţi 30 de ani, poate că în România se va vorbi chineză sau poate că studenţii noştri o să emigreze în continuare, poate că nici nu va mai fi elită intelectuală, poate că o să ajungem în situaţia ţărilor care nu mai au producţie culturală, nici măcar literatură sau opere ştiinţifice, o să trăim doar din traduceri. Şi va fi o pătură foarte subţire care se va adăpa, în rest, cine are resurse pleacă afară.

Pe mine cel mai mult mă îngrijorează- şi aici e marea problemă a mileniului 3, specifică întregii zone- exodul populaţiei. Ce se va întâmpla cu aceste teritorii? O să rămână o elită politică, rezultatul simbiozei dintre nomenclatura comunistă şi Securitate, copiii lor, care va controla România?... Nu va fi stat european decât cu numele. Democraţie reprezentativă, nici măcar pe departe, va arăta ca un fel de satrapie orientală, dar acceptată pentru că în orice cooperativă d-asta mare cineva trebuie să pună masa, să aducă animalele... şi vom fi distibuiţi în roluri de tipul ăsta.

Citeste si: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro

Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro

Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro

Nu este foarte optimist scenariul, pentru că nu este contextul să tragi concluzii optimiste referitor la ce s-a întâmplat. E o prostie să spui că arată bine România, să spui că alte ţări, ca Polonia sau mai ştiu eu, arată rău. Intri într-o zonă foarte ideologizată. Ce vezi acolo vezi că acele ţări absorb miliarde de euro din bani europeni. Acele ţări se modernizează într-un ritm accelerat. Dacă e să compari cu România, vezi că România nu a fost în stare 30 de ani să îşi lege provinciile cu nişte autostrăzi. În Ungaria, ai autostrăzile făcute încă de la începutul anilor 1990. E alt film! La noi sunt zeci de mii de oameni care traversează ţara în condiţii infernale, nu se circulă aşa decât în ţări subdezvoltate.

Unde aţi mai văzut ca, de zece ani, de fiecare dată bugetul Serviciilor Secrete să crească tot timpul şi cel pentru Educaţie, Sănătate şi Cercetare să scadă mereu? Sunt profesor, sunt stupefiat! Sunt studenţi, în general cei slabi, cu pile, care intră în SRI, SIE, ministere, Guvern, administraţie publică, iar pe cei care sunt buni, cei care ar trebui să rămână şi să fie baza, îi vezi plecând. După 15 ani, văzând lucrul ăsta, mai pot să fiu optimist legat de viitorul acestei ţări?!"

Actrița Medeea Marinescu

La 30 de ani de la Revoluţie, actriţa Medeea Marinescu trage un semnal de alarmă cu privire la uitare, care este, în opinia ei, un cuvânt cheie şi marea problemă a acestei naţii. Ea consideră că există datoria morală ca absurditatea sistemului comunist să fie explicată mai departe celor care nu au trăit-o, pentru a nu permite ca astfel de monstruozităţi să se repete. În plus, spune Medeea Marinescu, există nişte reguli pe care ar trebui să le respectăm, având în vedere că suntem într-o tranziţie în care învăţăm ce să facem cu libertatea.

”Am avut o tentativă să ies în stradă şi m-a oprit mama, dar tatăl meu s-a dus să apere Televiziunea”, declară Medeea Marinescu pentru News.ro

”Eram în Bucureşti, în perioada aceea. Tatăl meu filma şi a venit acasă şi ne-a spus. Nu am fost dintre firile curajoase. Am avut o tentativă să ies în stradă şi m-a oprit mama, dar tatăl meu s-a dus să apere Televiziunea. Îmi amintesc o chestiune: cu mintea aia de 15 ani, mie ceva mi s-a părut ciudat. Spuneau: Veniţi să apăraţi Televiziunea! Veniţi să apăraţi Radioul! Spuneau că sunt terorişti. Şi mi-am zis: Bine, dar sunt nişte terorişti care au arme şi tata se duce cu ce? Chiar dacă ia un cuţit de bucătărie, nu îl ajută prea mult. Cu toate astea, el s-a dus alături de vecini şi prieteni. Mulţi oameni s-au dus. Ţin mine că, la vremea aia, mi s-a părut ceva ciudat în disproporţia anunţată. Era o tâmpenie.

Îmi dau seama că unul dintre cuvintele cheie şi una dintre problemele naţiei acesteia, din păcate, este uitarea. Foarte mulţi dintre noi am uitat ce a însemnat Revoluţia, dar care a fost preţul acestei libertăţi? Am uitat ce am trăit până la momentul ‘89 şi am uitat şi ce a însemnat momentul ăla de eliberare. Tipul de emoţie pe care l-am trăit în 22 decembrie, când tata a venit acasă şi ne-a spus „A căzut Ceauşescu!”, e unul pe care eu, şi prin prisma profesiei sunt obligată să mă analizez, nu l-am mai trăit în nicio altă situaţie. Am trăit alte feluri de emoţie: când s-au născut copiii mei, când m-am căsătorit, când am avut succes la teatru sau în film, dar pe acela nu l-am retrăit vreodată. A fost un amestec de uimire, bucurie şi durere. Oamenii, după părerea mea foarte mulţi, au uitat sentimentele alea pe care cei mai mulţi le-au trăit”. 

Derapajele ignorate pot duce la monstruozităţi

”Văzând că sunt unii nostalgici după vremea comunismului, că există oameni care au libertatea să voteze şi nu o fac, că pot vorbi şi o folosesc fie derizoriu, fie lovind sau manipulând, mi se pare foarte grav. Pot să înţeleg dezamăgirea oamenilor în 30 de ani. Au avut nişte aşteptări, au sperat ceva şi nu li s-a întâmplat. Dar indiferent de dezamăgirile noastre în aceşti 30 de ani, cred că nu avem voie să uităm că nişte oameni naivi, idealişti, sinceri, au ieşit cu piepturile goale pe străzi din 15 până în 25 decembrie şi au murit. Ei au murit. Asta e real. Că au existat manipulări, că unii au profitat de entuziasmul lor, e altă discuţie, dar oamenii aceia au fost chiar eroi. Oamenii au murit ca eu să pot vorbi cu dumneavoastră, astăzi, aşa despre ce a însemnat dictatura Ceuşescu. Copiii de 18 ani, cei care votează, habar nu au. Pentru ei, Ceauşescu, comunism sunt noţiuni abstracte. Cum sunt pentru fiul meu, care e mai mic. Dar noi care am trăit... eu aveam 15 ani la Revoluţie. Am fost suficient de mare cât să înţeleg absurditatea unui sistem. Cred că avem datoria morală să o explicăm mai departe, celor care nu au trăit-o şi să nu lăsăm ca anumite derapaje să se repete. Pentru că derapajele nesesizate, pe care le ignorăm cu sau fără voie pot duce la nişte monstruozităţi, aşa cum s-a întâmplat în dictatura Ceauşescu”.

Se spunea că după un cizmar nu o să mai poată aşa ceva... Ei, da, se poate!

”Noi suntem liberi! Eu pot mâine să mă urc în avion şi să plec oriunde în lumea asta, ceea ce era de neînchipuit acum 30 de ani. Sunt liberă să spun că nu îmi place de cutare sau cutare demnitar, că nu cred în el, ceea ce era de neconceput acum 30 de ani. Dar orice libertate are un preţ. Unii au plătit în ‘89 şi trebuie să fim conştienţi de asta. Mai cred că această noţiune de libertate, care sună atât de frumos şi are o reprezentare atât de vastă, de bogată, e lucrul pe care îl învăţăm de 30 de ani. Se învaţă cel mai greu. Pentru că libertatea îşi are regulile ei.

Nu există libertate fără reguli. Că sunt de moralitate, educaţie, conştiinţă, dar există. Există nişte reguli pe care ar trebui să le respectăm şi noi încă suntem într-o tranziţie în care învăţăm ce să facem cu libertatea asta. O mică parte, mi se pare, din societatea românească a înţeles libertatea, o mare parte a perceput-o prost şi o şi mai mare parte, cred, urmează sau trăieşte încă sub nişte reflexe dobândite pe vremea totalitarismului, în care le era dictat ce să facă, în care nu prea gândeau cu mintea lor, se temeau să îşi asume o poziţie. Am observat în societatea românească foarte multe astfel de reflexe venite dintr-o anume educaţie a comunismului. Mi se pare destul de divizată societatea, libertatea fiind înţeleasă la niveluri diferite.

Au trecut 30 de ani şi noi încă nu ne ridicăm la nivelul înţelegerii democratice din ţări precum Danemarca şi Franţa. Sunt ţări în care libertatea este altfel înţeleasă şi altfel asumată. Franţa e un tărâm pe care îl cunosc – am lucrat acolo, am trăit acolo, chiar în zona rurală.

Şi la nivelul reprezentării politice mi se pare că România nu e la nivelul altor ţări europene. E adevărat că foarte mulţi oameni mediocri, fără studii, ale căror pregătire şi educaţie sunt vizibil mediocre sau submediocre au reajuns să ne conducă. Se spunea că după un cizmar nu o să mai poată aşa ceva... Ei, da, se poate! Pentru că după 1990 s-au şi cumpărat diplome, s-au făcut şcoli te miri cum, s-au cumpărat doctorate. Şi ăsta este un preţ al libertăţii neînţelese”.

Compozitorul Dan Dediu

Compozitorul şi profesorul universitar Dan Dediu îşi aminteşte cum, în 1989, primind bursa ”Herder”, spera că va putea obţine un paşaport pentru a pleca în octombrie în Austria, lucru care nu s-a întâmplat, iar telegrama trimisă rectorului Universităţii din Viena nu a ajuns niciodată la destinaţie. ”Pe 1 septembrie 1989 a trebuit să mă prezint la post la Slobozia”, povesteşte el pentru News.ro.

”Terminasem Conservatorul din Bucureşti ca şef de promoţie şi alesesem, din locurile disponibile la şedinţa de repartiţie, un post de metodist în schema Consiliului Culturii şi Educaţiei Socialiste. De ce? Pentru că primisem bursa „Herder” a fundaţiei „Alfred Toepfer FVS”-Hamburg pentru a studia la Viena un an şi speram că voi putea primi un paşaport pentru a pleca în octombrie 1989 în Austria”, îşi aminteşte Dan Dediu

”Eram în primul an de stagiu la Slobozia. Terminasem Conservatorul din Bucureşti ca şef de promoţie şi alesesem, din locurile disponibile la şedinţa de repartiţie, un post de metodist în schema Consiliului Culturii şi Educaţiei Socialiste. De ce? Pentru că primisem bursa „Herder” a fundaţiei „Alfred Toepfer FVS”-Hamburg pentru a studia la Viena un an şi speram că voi putea primi un paşaport pentru a pleca în octombrie 1989 în Austria. Era mai uşor să obţii un paşaport ca angajat în subordinea Consiliului Culturii, decât într-unul aflat în subordinea Ministerului Învăţământului. Din păcate, acest lucru nu s-a întâmplat. Nu am primit niciun paşaport şi nu am putut pleca la Viena la bursă. Am trimis o telegramă, dar care – am aflat acest lucru ulterior – nu a ajuns niciodată la destinaţie, adică la biroul rectorului Universităţii din Viena. În schimb, pe 1 septembrie 1989 a trebuit să mă prezint la post la Slobozia, unde am făcut zilnic naveta cu trenul Bucureşti-Slobozia, cu schimbare în Ciulniţa, pentru că nu exista tren direct, şase zile pe săptămână, atunci se lucra şi sâmbăta.

Pentru mine, decembrie 1989 a însemnat foarte mult. Am putut să plec, în ianuarie deja, la Viena, iar de acolo s-au deschis alte oportunităţi. Mă consider un norocos al sorţii. Pentru generaţia mea, căderea regimului Ceauşescu a însemnat foarte mult. De fapt, ne-a făcut alţi oameni!”

Citeste si: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei- kfetele.ro

Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro

Citeste si: Imagini fără precedent cu suprafața Soarelui, la cea mai înaltă rezoluție de până acum: „Arată în detaliu frumusețea câmpului magnetic”- antena3.ro

”Suntem într-un progres uluitor. Societatea românească actuală este explozivă, nervoasă, trepidantă. Suntem într-o prefacere şi mişcare permanente.  Nu suntem o societate răbdătoare. Ţâfna e la ordinea zilei”

”Dacă mă raportez la ce era înainte de ’89, e clar că suntem într-un progres uluitor. Nu ne dăm seama, pentru că uităm repede şi vrem să-i prindem pe alţii mult mai avansaţi decât noi în infrastructură şi în procesele democratice din urmă, ba chiar să-i şi întrecem. Acest lucru e excelent! Aşa şi trebuie! Dar să nu uităm că o societate nu se schimbă în doi timpi şi trei mişcări.

Societatea românească actuală este explozivă, nervoasă, trepidantă. Suntem într-o prefacere şi mişcare permanente. S-au făcut o mulţime de lucruri excelente. Mai sunt multe lucruri de făcut, evident. Dar întotdeauna vor fi lucruri de făcut. Marin Preda termină romanul său „Moromeţii” cu celebra propoziţie «Timpul nu mai avea răbdare».

Cred că această nerăbdare a timpului e constitutivă societăţii noastre, nu numai timpului de care vorbea genialul romancier. Nu suntem o societate răbdătoare. Ţâfna e la ordinea zilei. Pui un şef şi după o lună începi să-l critici: şi plantele au nevoie de timp să crească, ce să mai spunem despre realizările omeneşti?! Dacă dai o decizie pe sistemul sus-jos, nu te poţi aştepta să se îndeplinească instantaneu şi de toată lumea. Vorba lui Trahanache din „O scrisoare pierdută”, de Caragiale, care chiar ştia ce ştia: «Ai puţintică răbdare!»

Oricum, asta se întâmplă şi din pricina dispariţiei rânduielii tradiţionale şi a bunului simţ. Poate că suntem în procesul asimilării unor noi valori, şi atunci totul se poate explica prin schimbarea de paradigmă: de la socialism la capitalism, de la naţional-comunism la democraţie, de la Pactul de la Varşovia la NATO, de la vernacular la globalizare, de la controlul maşinilor de scris la internet. Şi aşa mai departe. Sper că aceasta e explicaţia!”

Înţelegerea libertăţii este diversă

”Înţelegerea libertăţii este diversă. Unii o consideră ca pe un dar divin, alţii o consideră ca pe ceva normal. Sunt şi unii care îşi bat joc de ea… De multe ori există concepţii diferite asupra libertăţii: care-i natura ei, de unde până unde ţine, ce presupune ca fundamente morale, ce permite ca aspect social.

Citeste si: Iohannis a depus o coroană de flori în Piaţa Universităţii, în memoria victimelor Revoluţiei

Citeste si: Preşedintele Klaus Iohannis, reales pentru un nou mandat de cinci ani, depune jurământul în faţa Camerelor reunite ale Parlamentului

Citeste si: VIDEO| Carmen Dan, așteptată cu cătușe la ieșirea de la DIICOT

Eu ştiu un singur lucru: în artă, libertatea e o mare capcană. Trebuie să câştigi libertatea în constrângere, în cadrul legii: să cânţi partitura pe care a scris-o compozitorul, dar în stilul tău; să reciţi toate cuvintele unei poezii de Eminescu, dar în interpretarea ta. Nu trebuie să schimbi notele lui Beethoven sau cuvintele lui Arghezi ca să arăţi că eşti liber. Poţi să arăţi că eşti liber într-un mod mult mai subtil şi… chiar mai liber! Goethe o spune aşa de frumos într-un sonet: «Doar legea ne poate da libertatea» (Und das Gesetz nur kann uns Freiheit geben)”.