Acolo vor continua procedurile de curăţenie, sub monitorizarea DSP.
Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Arad s-a întrunit, miercuri, într-o şedinţă extraordinară convocată de prefectul judeţului, iar instituţiile implicate în gestionarea situaţiei de urgenţă produse la Liceul Teoretic "Adam Muller Gutenbrun" au prezentat măsurile care au fost luate până în prezent.
Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Arad, în urma analizei s-a decis ca, în clădirea afectată, cursurile să rămână suspendate până vineri.
Totodată, se continuă procedura de curăţenie în conformitate cu cele dispuse de Direcţia de Sănătate Publică, instituţie care va monitoriza şi verifica în continuare locaţia.
Vineri, la ora 16.00, va avea loc o nouă şedinţă extraordinară a CJSU.
Poliţiştii din Arad au deschis dosar penal în cazul elevilor intoxicaţi în urma unei acţiuni de dezinsecţie şi dezinfecţie, după ce s-a stabilit o legătură directă între acţiunea care a avut loc în 10 ianuarie şi reacţiile pe care le-au avut deja 40 de adolescenţi.
Dezinsecţia a fost făcută de o firmă din judeţul Hunedoara, cercetată acum pentru vătămare corporală, fals în înscrisuri şi uz de fals, dar şi trafic de substanţe periculoase.
”Aseară (luni seară- n.r.), în jurul orelor 18:30, poliţiştii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase au fost sesizaţi despre faptul că la Spitalul Clinic Judeţean Arad- UPU s-au prezentat mai mulţi elevi ai Liceului Teoretic Adam Muller Guttenbrunn care prezentau prurit şi edeme la nivelul fetei şi al ochilor, greaţă şi vărsături.
Conform celor declarate, acestea ar fi survenit în urmă unor activităţi de dezinsecţie şi dezinfecţie, care au avut loc la unitatea de învăţământ.
În urma primelor verificări, s-a stabilit o legătură directă între starea elevilor şi dezinsecţia/dezinfecţia efectuată în incinta liceului, la data de 10 ianuarie 2020, de către o societate comercială cu sediul în Deva, judeţul Hunedoara”, a transmis, marţi, IPJ Arad.
Citeste si: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro
Citeste si: Au plătit 4.400 de euro pe o vacanță de lux, în Egipt, dar realitatea arăta complet diferit față de poze: Am avut un șoc- antena3.ro
Citeste si: Cel mai scump oraș din lume este în Europa. Chiria este cu 340% mai scumpă decât în București- stirileprotv.ro
Citeste si: Alertă la nivel mondial: un virus periculos din China face ravagii și se extinde cu rapiditate. A fost raportat deja un deces
Sursa citată a precizat că, în urma cercetărilor efectuate şi a mijloacelor de probă administrate din acest caz a fost întocmit un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, fals în înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals şi trafic de
produse sau substanţe toxice.
Citeste si: VIDEO| Ucisă de soțul pe care îl bănuia că are amantă
”La faţa locului s-a deplasat şi echipa de cercetare din cadrul Serviciului Criminalistic Arad, care a prelevat probe care urmează a fi analizate toxicologic. Cercetările continuă sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad”, a mai transmis IPJ Arad.
Citeste si: Veste bună pentru pensionare! Recalcularea pensiilor din 2025 aduce venituri în luna martie. Cine sunt norocoșii?- kfetele.ro
Citeste si: Horoscop zilnic, 21 ianuarie 2025: Racii sunt pregătiți să renunțe la lucrurile care le aduc suferință. Balanțele decid să se împace cu o persoană din trecutul lor- radioimpuls.ro
Citeste si: Judecătorii au motivat de ce l-au lăsat pe Iohannis fără două case. ANAF: Se vor face demersuri pentru recuperarea "fructelor neculese"- antena3.ro
Citeste si: Cutremur puternic la granița României, miercuri seara
Până marţi dimineaţă, la spital s-au prezentat 40 de adolescenţi, dintre care 14 au rămas internaţi.