Autocar cu 51 de pelerini care mergeau la moastele Sfintei Paraschiva, implicat într-un grav accident la Vaslui. soferul s-a prabusit lânga volan
Un autocar cu 51 de pasageri, adulti si copii, din judetul Ilfov, care se îndrepta spre pelerinajul moastelor Sfintei Parascheva de la Iasi, a fost implicat într-un grav accident rutier pe raza judetului Vaslui. Accidentul a avut loc pe DN 24, pe raza comunei Solesti.
Conducatorul autocarului, un barbat în vârsta de 60 de ani, i s-a facut rau, prabusindu-se inconstient lânga volan. Autocarul, scapat de sub controla intrat într-un cap de pod, a doborât mai multe garduri, a intrat într-o curte, oprindu-se în cladirea Primariei Solesti.  Niciunul dintre cei 51 de pasageri nu a fost ranit. Conducatorul auto a fost diagnosticat cu accident vascular cerebral. Echipajul medical de la Ambulanta l-a resuscinat, însa, din pacate la Spitalul Judetean de Urgenta Vaslui, a intrat în stop cardio-respirator, medicii constatând decesul acestuia. Autocarul cu pelerini facuse un popas la în judetul Vaslui, oprindu-se la Manastirea Bujoreni, de lânga Bârlad. Pâna la sosirea unui alt autocar, care sa-i transporte la Iasi, pelerinii au fost gazduiti în Caminul Cultural din Solesti, unde li s-au oferit gustari si ceai cald.  Pelerinii urmeaza a fi transportati la Catedrala Mitropolitana de la Iasi, unde are loc zilele acestea pelerinajul moastelor Sfintei Paraschiva, de un alt autocar ce a fost trimis de la Dorohoi la Vaslui.
Citeste mai mult: adev.ro/oeqhgc

Accidentul a avut loc pe DN 24, pe raza comunei Solesti. Conducatorul autocarului, un barbat în vârsta de 60 de ani, i s-a facut rau, prabusindu-se inconstient lânga volan.

Autocarul, scapat de sub controla intrat într-un cap de pod, a doborât mai multe garduri, a intrat într-o curte, oprindu-se în cladirea Primariei Solesti.

Niciunul dintre cei 51 de pasageri nu a fost ranit.

Conducatorul auto a fost diagnosticat cu accident vascular cerebral. Echipajul medical de la Ambulanta l-a resuscinat, însa, din pacate la Spitalul Judetean de Urgenta Vaslui, a intrat în stop cardio-respirator, medicii constatând decesul acestuia, scrie Adevarul.

Citeste si: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro

Citeste si: Piesă aniversară GRATIS. 185 de ani de la nașterea regelui Carol I al României: Povestea unui monarh legendar în aniversarea a 185-a a nașterii sale- casademonede.ro

Citeste si: Viitura care a inundat Budapesta va lovi România. Debitul Dunării este în creștere. Ce localități ar putea avea probleme- wowbiz.ro

Autocarul cu pelerini facuse un popas la în judetul Vaslui, oprindu-se la Manastirea Bujoreni, de lânga Bârlad. Pâna la sosirea unui alt autocar, care sa-i transporte la Iasi, pelerinii au fost gazduiti în Caminul Cultural din Solesti, unde li s-au oferit gustari si ceai cald.

Pelerinii urmeaza a fi transportati la Catedrala Mitropolitana de la Iasi, unde are loc zilele acestea pelerinajul moastelor Sfintei Paraschiva, de un alt autocar ce a fost trimis de la Dorohoi la Vaslui.

 


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si