Close sidebar
Close sidebar

Bebeluş de o lună născut fără buze, nas şi cerul gurii, operat la Spitalul de Copii din Iaşi. "O parte din creier ii atarna in gura". Interventia chirurgicala a fost un succes.

Un bebeluş de o lună, care s-a născut cu o malformaţie foarte rară, fără să aibă buze, nas şi cerul gurii, a fost supus unei intervenţii chirurgicale la Spitalul de Copii ”Sfânta Maria” din Iaşi. Operaţia a reuşit, dar copilul va mai suferi şi alte intervenţii în următoarele luni.

,


DISTRIBUIE
acest articol

Copilul, originar din Botoşani, a fost adus la Spitalul de Copii Sfânta Maria din Iaşi la începutul săptămânii. El s-a născut cu o malformaţie cranio-facială rară, lipsindu-i buzele, nasul, cerul gurii, musculatura şi ţesutul de pe faţă. Totodată, o parte din emisfera cerebrală împreună cu învelişurile se aflau în cavitatea bucală.

”Prima dată a trebuit să-i fie repoziţionat creierul, întrucât putea să moară oricând. Exista o comunicare liberă între craniu şi faţă, iar din această cauză se sufoca, nu putea să înghită. Practic, o parte din creier îi atârna în gură”, a declarat pentru News.ro medicul Radu Terinte, managerul Spitalului de Copii ”Sfânta Maria” din Iaşi.

Medicul a afirmat că prima intervenţie chirurgicală s-a încheiat cu bine, dar copilul, în vârstă de o lună, va mai fi operat de câteva ori, în următoarele luni.

”Copilul este staţionar, însă prognosticul rămâne rezervat. Este doar prima intervenţie chirurgicală, a fost depăşită cu bine, dar vor mai urma şi alte operaţii.

Peste trei luni se va face o intervenţie plastică pentru confecţionarea buzelor şi refacerea în totalitate a cerului gurii cu material moale, iar la doi ani va începe reconstrucţia feţei şi a cerului gurii”, a mai spus medicul Radu Terinte.

Doctorii spun că bebeluşul va rămâne internat o lungă perioadă de timp.

Reprezentanţii spitalului ieşean afirmă că astfel de cazuri sunt foarte rare şi că fie este vorba despre o malformaţie genetică, fie despre una dezvoltată intrauterin.

Citeste si: BREAKING NEWS! Cutremur în urmă cu câteva minute în România! Ce magnitudine a înregistrat și unde s-a resimțit- kanald.ro

Citeste si: Oana Lis, în doliu! Mesajul dureros transmis în urmă cu puțin timp: “Nu știi niciodată când vorbești ultima oară cu un om”- wowbiz.ro

Citeste si: VIDEO Imagini din timpul cutremurului de 5,4 care a zguduit România. S-a simțit și în țările vecine- antena3.ro

Citește-ne pe

Clipul zilei
Te-ar putea interesa si
NOUTĂȚI