"În urma partidei de fotbal dintre FCSB şi FC Dinamo Bucureşti, disputată sâmbătă, 05 octombrie, pe Arena Naţională, Jandarmeria Capitalei a luat următoarele măsuri:
- Au fost constatate şi aplicate 29 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 16.550 de lei, pentru participarea şi provocarea de scandal, pătrunderea pe suprafaţa de joc sau injurii şi săvârşirea de acte şi gesturi obscene;
- 10 persoane au primit sancţiunea complementară de interzicere a accesului la competiţii sportive pe o perioada de 6 luni sau 1 an;
Citeste si: Tânăra care a scăpat din casa lui Gherghe Dincă rupe tăcerea: „Eram însărcinată și...”- wowbiz.ro
- Organizatorul jocului sportiv şi societatea privată de securitate au fost sancţionate cu amenzi în valoare de 5.000 de lei fiecare, pentru nerespectarea obligaţiilor ce le revin conform legii, privind asigurarea condiţiilor de siguranţă a spectatorilor.
Citeste si: Un bărbat de 39 de ani din Arad a murit după ce a căzut într-un lac, de la bordul unei ambarcaţiuni
În continuare, în baza imaginilor avute la dispoziţie, se vor face demersurile legale pentru identificarea şi altor persoane care au comis fapte antisociale”, se arată într-un comunicat al Jandarmeriei, citat de digisport.ro.
Derbiul a fost întrerupt în minutul 33, din cauza unor incidente şi s-a reluat după aproximativ zece minute. La un corner pe care urma să-l execute de pe partea stângă Florinel Coman, fanii dinamovişti au aruncat cu obiecte în teren şi au scandat injurii rasiste şi xenofobe la adresa jucătorului FCSB, respectiv la adresa abitrului Istvan Kovacs. Galeria dinamovistă a scandat: "Ţiganule" şi "Afară cu ungurii din ţară". Kovacs a trimis jucătorii la cabine şi meciul a fost oprit circa zece minute. Arbitrul de centru a fost şi el lovit de un obiect venit din peluza dinamovistă.
După aproximativ 10 minute de la terminarea partidei, mai mulţi suporteri FCSB şi dinamovişti au intrat pe suprafaţa de joc, între aceştia iscându-se o altercaţie fizică. În primă faza a intervenit firma de securitate contractată de organizator, după care au intervenit jandarmii, suporterii fiind îndepărtaţi de pe suprafaţa de joc. În urma acestui incident, şase persoane au fost identificate de jandarmi şi sancţionate cu câte 500 de lei fiecare şi interzicerea accesului de a mai participa la partide de fotbal, pe o perioadă de un an.