Biserica Ortodoxa Româna a început procesul de canonizare a lui Arsenie Boca
O comisie teologica se ocupa de procesul de canonizare în cazul lui Arsenie Boca. În cazul în care se va decide ca fostul duhovnic sa treca în rândul sfintilor, Biserica Ortodoxa Româna este cea care va decide ce se va întâmpla cu osemintele acestuia.
Locul unde a fost înmormântat Arsenie Boca, Manastirea Prislop, din judetul Hunedoara, a ajuns sa fie şi locul în care se întâlnesc cei care lucreaza la dosarul de canonizare al fostului duhovnic, potrivit Adevarul.
„Luni, 31 octombrie, la Sfânta Manastire Prislop, sub preşedintia Înaltpreasfintitului Parinte Laurentiu, Mitropolitul Ardealului, s-au desfaşurat lucrarile Comisiei speciale teologice mitropolitane, împuternicita de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române pentru a cerceta viata, opera şi activitatea misionara şi duhovniceasca a Parintelui Arsenie Boca, în vederea întocmirii dosarului pentru propunerea de canonizare”, a afirmat Episcopia Devei şi Hunedoarei.
Purtatorul de cuvânt al Episcopiei Devei şi Hunedoarei, preotul Gabriel Miricescu, a luat parte la întâlnirea comisiei care se ocupa de dosarul de canonizare şi a explicat demersurile acestuia.
„Ea are ca şi tinta finala elaborarea unui studiu – document în vederea canonizarii parintelui Arsenie Boca. Acest studiu-document întocmit de comisie, în urma cercetarilor care se realizeaza, va fi înaintat spre analiza Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, care are competenta exclusiva a canonizarii sfintilor. O prima întâlnire a comisiei a avut loc în data de 16 aprilie, la Deva, şi acum în 31 octombrie s-a reunit pentru a doua oara, în şedinta de lucru.
Vor mai urma şi alte astfel de întâlniri”, a explicat acesta.
Preotul mai sustine ca nu se ştie cât timp vor dura aceste demersuri şi ca vor mai exista întâlniri ale comisiei.

Citeste si: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro

Citeste si: Piesă aniversară GRATIS. 185 de ani de la nașterea regelui Carol I al României: Povestea unui monarh legendar în aniversarea a 185-a a nașterii sale- casademonede.ro

Citeste si: Un șofer a murit după ce a virat la stânga prin fața tramvaiului, în București. Vatmanul ar fi consumat substanțe psihoactive- wowbiz.ro

„Ea are ca şi tinta finala elaborarea unui studiu – document în vederea canonizarii parintelui Arsenie Boca. Acest studiu-document întocmit de comisie, în urma cercetarilor care se realizeaza, va fi înaintat spre analiza Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, care are competenta exclusiva a canonizarii sfintilor. O prima întâlnire a comisiei a avut loc în data de 16 aprilie, la Deva, şi acum în 31 octombrie s-a reunit pentru a doua oara, în şedinta de lucru.

Vor mai urma şi alte astfel de întâlniri”, a explicat acesta.

Preotul mai sustine ca nu se ştie cât timp vor dura aceste demersuri şi ca vor mai exista întâlniri ale comisiei.

Citeste si: VIDEO Bogdan de la Ploiești și Cristina Pucean nu mai formează un cuplu! Mesajul pe care artistul l-a lăsat pe rețelele de socializare. „Acesta este ultimul meu răspuns în legătură cu fosta mea relație.”- kfetele.ro

Citeste si: Mesajul Melissei, fiica lui Alin Oprea, pentru tatăl ei. Larisa Oprea abia acum l-a făcut public printre lacrimi: "Dacă o data în viața ta spuneai adevărul..."- radioimpuls.ro

Citeste si: Piesă aniversară GRATIS. 185 de ani de la nașterea regelui Carol I al României: Povestea unui monarh legendar în aniversarea a 185-a a nașterii sale- casademonede.ro

Abonează-te pe

Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si