Ministrul bulgar al Inovării, Daniel Lorer, a declarat miercuri că Bulgaria va introduce moneda euro de la 1 ianuarie 2024, relatează agenția Darik, citată de Rador. 

Citeste si: Guvernul ia măsuri împotriva majorărilor nejustificate de preţuri. Amenzi de până la 50.000 lei pentru speculă

Răspunzând unei întrebări privind planul de adoptare a monedei unice, Lorer a subliniat că nu există nicio dezbatere cu privire la data sau la decizia asupra a ceea ce trebuie făcut, după ce s-a convenit ca data introducerii monedei euro să rămână 1 ianuarie 2024.

Bulgaria trece la moneda euro înaintea României

„1 ianuarie 2024 este data”, a explicat ministrul bulgar în conferința cu presa de la Sofia. Partenerii din coaliţia bulgară de guvernământ au convenit asupra unui plan naţional pentru introducerea monedei euro.

În cadrul consiliului de experţi extraordinar convocat de vicepremierul Asen Vasilev, s-a convenit ca data introducerii monedei euro să rămână 1 ianuarie 2024, iar planul să fie dezbătut în Parlamentul de la Sofia.

„Primul nostru pas este să cădem de acord asupra planului la nivelul consiliului de coaliţie, după care, presupun că va ajunge în parlament. Dar nu există nicio dezbatere despre dată. Acest lucru a fost acceptat de guvernul anterior, aşa că noi ne mişcăm după datele stabilite", a spus ministrul bulgar.

Citeste si: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro

Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro

Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro

Citeste si: VIDEO- Oamenii se plâng că din cauza scumpirilor, abia reușesc să își mai plătească dările la stat. Cât plătește un român de-a lungul vieții pentru taxe și impozite

"În ceea ce priveşte modul în care avansăm, mesajul meu către Parlamentul bulgar şi în special către partenerii de coaliţie este să arătăm o mare responsabilitate pentru acest proces, astfel încât să se poată desfăşura cât mai repede posibil”, a menţionat Lorer.

La București, orizontul aderării la euro este mult mai îndepărtat. 

Ministrul Finanțelor de la București, Adrian Câciu, a declarat la începutul anului că o ţintă viabilă pentru aderarea României la euro este anul 2029, dar cea mai importantă este convergenţa reală despre care foarte puţină lume vorbeşte.

"Am ajuns într-o situaţie ca deficitul de cont curent să fie mai mare decât deficitul public. Nu mai spun de puseul inflaţionist care ne-a scos din orice zona de convergenţă nominală. Eu cred că aici trebuie să avem o discuţie serioasă, instituţional vorbind, cu comitetul care se ocupă de aderarea la Zona Euro şi să ne fixăm un target transpartinic pe care nimeni să nu-l mai încalce. Din punctul meu de vedere, anul 2029 este o ţintă viabilă pentru aderarea la euro:, a spus Câciu în ianuarie 2022.

Inflația uriașă din România ne îndepărtează de zona euro

[Sursa foto: Pixabay]

Citeste si: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei- kfetele.ro

Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro

Citeste si: Imagini fără precedent cu suprafața Soarelui, la cea mai înaltă rezoluție de până acum: „Arată în detaliu frumusețea câmpului magnetic”- antena3.ro

Potrivit ministrului de Finanțe, convergenţa reală este cea care îţi dă puterea de cumpărare, competitivitatea țării versus alte state UE într-o piaţă unică europeană, cu o monedă unică.

"Nu mai ai niciun fel de instrument colateral de intervenţie pe zona aceasta de echilibru şi rămâne propria ta valoare. Valoarea noastră trebuie să se ducă sus pentru ca să putem să intrăm. Este o chestiune de logică. Orice strategie de convergenţă reală trebuie să se raporteze la ce va însemna competiţia peste 5, 6, 10 ani”, a explicat Câciu.

La jumătatea lunii decembrie 2021, Florin Georgescu, prim-viceguvernator al Băncii Naţionale a României (BNR) a declarat, la prezentarea ocazionată de lansarea cărţii „Capitalism şi capitalişti fără capital în România” că toate ţintele de aderare la moneda euro au fost ratate, următorul termen fiind anul 2029.


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si