Calendar ortodox 30 iunie 2022. Pe data de 30 iunie, Biserica Ortodoxă pomenește Soborul celor 12 Apostoli, dar și  Sfântul Ierarh Ghelasie de la Ramet.

calendar ortodox 30 iunie 2022

Calendar ortodox 30 iunie 2022: Soborul celor 12 Apostoli și Sfântul Ierarh Ghelasie de la Ramet. 

[Sursa foto: doxologia.ro]

Calendar ortodox 30 iunie 2022: Soborul celor 12 Apostoli și Sfântul Ierarh Ghelasie de la Ramet

Sfântul Ierarh Ghelasie de la Ramet s-a nevoit în secolul al XIV-lea, întâi ca sihastru pe valea pârâului Ramet din Munții Apuseni, iar apoi ca egumen la Mănăstirea Ramet din județul Alba.

Pe peretele bisericii de la Ramet, care desparte naosul de pronaos este următoarea inscripție: „Scris-am eu mult gresitul robul lui Dumnezeu Mihul zugravul de la Crisul Alb in timpul Arhiepiscopului Ghelasie, anul 1377, 2 iulie, in zilele regelui Ludovic”.

Inscripția reprezintă prima mențiune a unui intaistatator ortodox al Transilvaniei în istoria Bisericii noastre.

Potrivit tradiției, Sfântul Ghelasie a avut 12 ucenici alături de care se ruga, postea și săvârșea sfintele slujbe. Mânca doar în zilele de sâmbătă și duminică, iar în restul zilelor se hrănea cu Sfintele Taine.

Citeste si: Sărbătoare 29 iunie 2022: Ce nu este bine să faci în ziua Sfinţilor Petru şi Pavel? Este mare păcate!

Sfântul Ghelasie era atât părintele sihastrilor din Muntii Ramet, dar și al sătenilor din Țara Moților. O mare parte dintre cei care erau stăpâniți de duhurile necurate, au fost vindecați prin rugăciunile sale.

Citeste si: Bebe la 1 luna – dezvoltarea bebelusului si sfaturi pentru parinti- catena.ro

Citeste si: Salman Khan și Iulia Vântur, primele imagini de la nuntă! Filmarea cu ei a scăpat pe internet- wowbiz.ro

Când s-a stins din viață trupul său a fost îngropat lângă biserica veche a Mănăstirii Ramet. În timp, locul în care a fost îngropat a devenit necunoscut.

Moaștele sale au fost descoperite în anul 1925 când după o ploaie torențială a fost văzut capul unui om care a înconjurat de trei ori biserica veche a Mănăstirii Ramet și s-a oprit lângă sfântul altar. În timpul ploii alte două capete au fost scoase la suprafață de ape. Capetele au fost îngropate în partea dreaptă a bisericii vechi. S-a hotărât dezgroparea lor când călugării au observat că în fiecare an zăpada se topea deasupra locului unde au fost puse capetele. Capul Sfântului Ghelasie a fost identificat când o femeie bolnavă de epilepsie s-a vindecat după ce l-a atins. 

Pe 20 iunie 1992, Sfântul Sinod al Bisericii noastre a decis canonizarea în mod oficial a Sfântului Ghelasie și trecerea numelui său în calendarul creștin ortodox. Canonizarea solemnă a avut loc la Ramet la 29 iunie 1992, iar pomenirea Sfântului Ghelasie se face pe data de 30 iunie. 

calendar ortodox 30 iunie 2022

Calendar ortodox 30 iunie 2022: Soborul celor 12 Apostoli și Sfântul Ierarh Ghelasie de la Ramet. 

[Sursa foto: creștinortodox.ro]

Rugăciune către Sfântul Ghelasie

Catre tine, Sfinte Ierarhe Ghelasie, inaltandu-ne gandurile, cu umilinta si cu caldura te rugam: cauta din inaltimea plina de slava a cerului si te milostiveste de suferintele, durerile, patimile, necazurile, amaraciunile si stramtorarile noastre. Si roaga pe Stapanul si Dumnezeul nostru cel ceresc, sa ne ierte pacatele pe care, cu stiinta si cu nestiinta, le savarsim neincetat, ca si pentru putina noastra dragoste fata de El si fata de aproapele nostru, rugandu-L sa fie pururea milostiv si iertator si sa indeparteze de la noi toata suferinta si durerea.

Fii povatuitorul si indrumatorul nostru pe cararile cele necunoscute ale vietii, pentru ca, urmand pilda credintei si a dragostei tale fata de Hristos, sa ne invrednicim de darurile Sale si trecand din aceasta viata, sa ne bucuram impreuna cu tine si cu toti cei bineplacuti din veac ai Domnului, de Imparatia cea nesfarsita a cerurilor, ca acolo, inconjurati de cetele ingerilor, sa aducem marire, cinste si inchinaciune lui Dumnezeu Celui in Treime slavit, in vecii vecilor, Amin.

Calendar ortodox 2022 iunie- sărbători

Iată  calendarul creștin-ortodox  pentru luna iunie 2022!

calendar ortodox 30 iunie 2022

Citeste si: Miracolul prin care Lidia Buble a fost vindecată de psoriazis, după ce tratamentele medicilor nu au dat niciun efect. „Voi nu le vedeți pentru că le acopeream cu haine. Efectiv am fost vindecată.”- kfetele.ro

Citeste si: Mesajul organizatorilor Neversea dupa scandalul de la Saga Festival 2024: "Vrem să simțim toți asta". Ce au transmis după ce Nicki Minaj și-a anulat concertul- radioimpuls.ro

1 M Odovania praznicului Învierii Domnului; Sf. Iustin Martirul și Filosoful și cei impreună cu ei (Dezlegare la pește. Nu se fac nunți)
2 J (†) Înălțarea Domnului (Ispasul); Ziua Eroilor; †) Sf. M. Mc. Ioan cel Nou de la Suceava; Sf. Ier. Nichifor, patr. Constantinopolului (Nu se fac nunți)
3 V Sf. Mc. Luchilian, Ipatie și Paula fecioara (Dezlegare la pește. Nu se fac nunți)
4 S †) Sf. Mc. Zotic, Atal, Camasie și Filip de la Niculițel; Sf. Ier. Mitrofan, patr. Constantinopolului; Sf. Mironosițe Maria și Marta, surorile Dreptului Lazăr
5 D Sf. Sfințit Mc. Dorotei, ep. Tirului; Sf. Mc. Apolon și Leonid
Duminica a VII-a după Paști (a Sf. Părinți de la Sinodul I Ecumenic); Ap. Fapte XX, 16-18; 28-36; Ev. Ioan XVII, 1-13; glas 6, voscr. 10
6 L Sf. Cuv. Ilarion cel Nou, eg. M. Dalmaților; Sf. Cuv. Visarion
7 M Sf. Sfințit Mc. Teodot, ep. Ancirei; Sf. Mc. Zenaida
8 M † Sf. Mc. Nicandru și Marcian; Aducerea moaștelor Sf. M. Mc. Teodor Stratilat (Dezlegare la pește. Nu se fac nunți)
9 J Sf. Ier. Chiril, arhiep. Alexandriei
10 V Odovania praznicului Înălțării Domnului; Sf. Mc. Alexandru și Antonina; Sf. Sfințit Mc. Timotei, ep. Prusiei (Dezlegare la pește. Nu se fac nunți)
11 S Sf. Ap. Bartolomeu și Barnaba; Sf. Ier. Luca, arhiep. Crimeei (Pomenirea morților- Moșii de vară) (Nu se fac nunți)

Citeste si: Ce nume se sărbătoresc de Sf. Petru şi Pavel? Spune-le La mulţi ani!

12 D (Nu se fac nunți) (†) Pogorârea Sf. Duh (Cincizecimea sau Rusaliile); Duminica a VIII-a după Paști; Ap. Fapte II, 1-11; Ev. Ioan VII, 37-53; VIII, 12
13 L (†) Sf. Treime (Nu se fac nunți)
14 M Sf. Prooroc Elisei; Sf. Ier. Metodie Mărturisitorul, patriarhul Constantinopolului
15 M Sf. Prooroc Amos; † Sf. Mc. Isihie; Fer. Augustin și Ieronim (Harți)
16 J Sf. Ier. Tihon, ep. Amatundei; Sf. Sfințit Mc. Marcu, ep. Apoloniadei
17 V Sf. Mc. Manuil, Savel, Ismail, Inochentie și Felix (Harți)
18 S Odovania praznicului Pogorârii Sf. Duh; Sf. Mc. Leontie, Ipatie și Teodul; Sf. Cuv. Erasm
19 D Sf. Ap. Iuda, ruda Domnului; Sf. Cuv. Paisie cel Mare (Lăsatul secului pentru Postul Sf. Ap. Petru și Pavel)
Duminica I după Rusalii (a Tuturor Sfinților); Ap. Evrei XI, 33-40; XII, 1-2; Ev. Matei X, 32-35; 37-38; XIX, 27-30; glas 8, voscr. 1
20 L Sf. Sfințit Mc. Metodie, ep. Patarelor; Sf. Ier. Calist, patr. Constantinopolului (Începutul Postului Sf. Ap. Petru și Pavel) (Post. Nu se fac nunți)
21 M Sf. Mc. Iulian din Tars și Afrodisie (Dezlegare la ulei și vin. Nu se fac nunți)
22 M †) Sf. Ier. Grigorie Dascălul, mitr. Țării Românești; Sf. Sfințit Mc. Eusebiu, ep. Samosatei (Dezlegare la ulei și vin. Nu se fac nunți)
23 J Sf. Mc. Agripina; Sf. Sfințit Mc. Aristocleu, pr. (Dezlegare la ulei și vin. Nu se fac nunți)
24 V (†) Nașterea Sf. Proroc Ioan Botezătorul (Sânzienele); † Aducerea moaștelor Sf. M. Mc. Ioan cel Nou de la Suceava; † Sf. Ier. Niceta de Remesiana; (Dezlegare la ulei vin și peste. Nu se fac nunți)
25 S Sf. M. Mc. Fevronia; Sf. Mc. Orentie și frații săi; Sf. Mc. Livia (Dezlegare la pește. Nu se fac nunți)
26 D Sf. Cuv. David din Tesalonic; Sf. Ier. Ioan, ep. Goției (Dezlegare la pește. Nu se fac nunți)
Duminica a II-a după Rusalii (a Sf. Români; Chemarea primilor Apostoli; Lumina faptelor bune si marturisirea lui Hristos); Ap. Romani II, 10-16; Ev. Matei IV, 18-23; glas 1, voscr. 2
27 L Sf. Cuv. Samson, primitorul de străini; Sf. Mironosiță Ioana (Post. Nu se fac nunți)
28 M Aducerea moaștelor Sf. Mc. Doctori fără de arginți Chir și Ioan; Sf. Mc. Papias (Dezlegare la ulei și vin. Nu se fac nunți)
29 M (†) Sf. Ap. Petru și Pavel (Dezlegare la pește. Nu se fac nunți)
30 J † Soborul Sf. 12 Ap.; †) Sf. Ier. Ghelasie de la Râmeț

Citeste si:  Rugăciune de mulţumire: Are beneficii imense pentru cei care o rostesc zilnic


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si