Când e recomandat să te vaccinezi antigripal. În ce perioadă este bine să te imunizezi contra gripei
Recomandare vaccin antigripal. Boala este o boală infecțioasă cauzată de virusul gripal. Acesta infectează căile respiratorii și plămânii. Iată în ce perioadă a anului este bine să te vaccinezi antigripal!
Când este recomandat să-ți faci vaccinul antigripal
Gripa poate provoca afecțiuni grave și boli care pot pune viața în pericol, precum pneumonie, bronșită, și rareori encefalită (inflamația creierului).
Totodată, gripa poate agrava problemele cronice de sănătate.
Anumite persoane prezintă un risc mai ridicat de a dezvolta aceste complicații. Este vorba despre persoanele de peste 65 de ani, femeile însărcinate și persoanele cu afecțiuni cronice precum diabet sau boli pulmonare cronice.
Vaccinul antigripal devine disponibil în jurul începutului lunii octombrie. Femeile însărcinate ar trebui să se vaccineze cât mai curând, astfel încât atât ele, cât și copiii să fie protejați. În cazul celor care rămân însărcinate mai târziu, în cursul iernii, este important să faceți vaccinul imediat ce aflați că sunteți însărcinată.
Vaccinul antigripal ajută sistemul imunitar în producerea de anticorpi (proteine care combat infecția). Dacă vi s-a administrat vaccinul antigripal și intrați în contact cu virusul gripal, vaccinul vă poate feri de îmbolnăvire.
Căror categorii de persoane le este recomandat vaccinul antigripal
Potrivit recomandărilor, vaccinul antigripal trebuie administrat următoarelor categorii:
Persoanele cu vârsta de 65 de ani sau mai mult
Copiii cu vârsta cuprinsă între 2 şi 17 ani
Femeile însărcinate
Persoanele (adulţi şi copii) cu boli cronice precum diabet, afecţiuni cardiace, hepatice, renale şi pulmonare, inclusiv BPOC sau afecţiuni neurologice
Persoane care suferă de cancer
Persoane al căror sistem imunitar este slăbit în urma unor afecţiuni sau tratamente
Persoanele obeze care au un indice de masă corporală (BMI) de peste 40
Persoane care suferă de sindromul Down
Persoane internate în aziluri şi aflate în instituţii de plasament
Practicieni în domeniul sănătăţii
Îngrijitorii
Persoanele care locuiesc în aceeaşi locuinţă cu cineva care prezintă riscuri din cauza unei afecţiuni medicale
Persoane care intră frecvent în contact cu păsări de curte, păsări de apă sau porci