Când vor începe efectiv munca noii senatori și deputați aleși în Parlamentul României. Potrivit legii, data la care se încheie mandatul actualului Parlament este 20 decembrie 2020, iar președintele Klaus Iohannis trebuie să convoace noul Parlament la cel puțin 20 de zile de la alegerea lui.
După comunicarea rezultatelor finale ale alegerilor, noul Parlamentul ales se întruneşte, la convocarea preşedintelui României, în cel mult 20 de zile de la alegeri, potrivit Constituţiei României.
Camera Deputaţilor şi Senatul sunt considerate legal constituite după validarea a două treimi din mandatele de deputaţi, respectiv senatori şi după depunerea jurământului de către aceştia.
Citeste si: BEC rezultate parlamentare 2020. Cine sunt noii deputaţi şi senatori ai României? Urmeaza numirea premierului
Klaus Iohannis: Parlamentarii nu mai pot discuta legi organice după 20 decembrie
Președintele României a adus mai multe argumente cu privire la "graba" cu care au fost stabiltă data alegerilor parlamentare pentru 6 decembrie, în contextul unui val doi al pandemiei foarte agresiv.
Iohannis arată că mandatul parlamentului expiră pe 20 decembrie, dată după care Legislativul nu mai poate adopta legi organice, lucru de neacceptat în condițiile pandemiei și a iernii care ne așteaptă.
„Mandatul parlamentarilor se termină pe 20 decembrie. Parlamentul nu se dizolvă din oficiu, dar parlamentarii nu mai pot discuta legi organice, ci doar legi simple. Închipuiți-vă, în plina iarnă, în plină pandemie, Parlamentul să nu poată lua decizii importante pentru a stăvili pandemia.
Pentru a veni cu legi bune, e nevoie de un Parlament cu puteri depline, 100% funcțional, nu ca acum, cu o majoritate toxică și parlamentari care abia așteaptă să mai ia diurnă trei luni”, a mai spus Klaus Iohannis.
Citeste si: Anunțul-surpriză al liderilor AUR. E uluitor ce s-a întâmplat în doar 24 de ore după alegeri
Cum va arăta viitorul Parlament
BEC a transmis rezultatele oficiale parțiale după numărarea a 96,41% din voturile alegerilor parlamentare: PSD are 30%, PNL – peste 25%, USR – 15%, AUR – 8,7%, UDMR – 6%. Pro România nu intră în Parlament, în vreme ce PMP este la limită.
Conform datelor centralizate, numărul voturilor valabil exprimate este de 5.635.801, prezența la vot fiind de 30,51% din numărul total al alegătorilor înscriși în listele electorale permanente.
Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro
Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro
Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro
Citeste si: Prima decizie a noului premier interimar. Cine a plecat din Guvern
BEC rezultate parlamentare 2020- Camera Deputaților
PSD- 29,69 la sută (1.673.265 de voturi)
PNL- 25,18 la sută (1.418.961 de voturi)
USR PLUS- 14,75 la sută (831.192 de voturi)
AUR- 8,69 la sută (489.562 de voturi)
UDMR- 5,98 la sută (336.976
de voturi)
PMP- 4,68 la sută (263.688 de voturi)
Pro România- 4,17 la sută (235.209 de voturi)
Citeste si: VIDEO- Noaptea alegerilor parlamentare a fost coșmarul politicienilor
BEC rezultate parlamentare 2020 - Senat
PSD- 30,13 la sută (1.699.842 voturi)
PNL- 25,58 la sută (voturi: 1.443.357)
USR PLUS- 15,24 la sută (voturi: 859.593)
AUR- 8,77 la sută (voturi: 495.037)
UDMR- 6,13 la sută (voturi: 346.112)
PMP- 4,81 la sută (voturi: 271.249)
Pro România- 4,22 la sută (voturi: 238.021)
AUR, partidul-surpriză din Parlament: 46 de senatori și deputați
AUR va avea în Parlament 46 de senatori și deputați. AUR este cu siguranță surpriza anului în politica românească, pentru că a reușit să treacă cu lejeritate pragul electoral de 5%, spre deosebire de partide ca PMP sau Pro România.
După comunicarea rezultatelor finale ale alegerilor, parlamentul nou-ales se întruneşte, la convocarea preşedintelui României, în cel mult 20 de zile de la alegeri, potrivit Constituţiei României. Camera Deputaţilor şi Senatul sunt considerate legal constituite după validarea a două treimi din mandatele de deputaţi, respectiv senatori şi după depunerea jurământului de către aceştia, după cum se arată în regulamentele celor două camere.
Calendarul desemnării noilor senatori și deputați
În cel mult 48 de ore de la încheierea votării, cel mai târziu la data de 8 decembrie 2020, ora 24.00, competitorii electorali care au participat la alegeri pot formula cereri pentru anularea alegerilor dintr-o secţie de votare sau circumscripţie electorală în care au candidat. Biroul Electoral Central soluţionează cererile de anulare a alegerilor până la 10 decembrie 2020.
După primirea rezultatelor votării de la birourile electorale ale secţiilor de votare, birourile electorale de circumscripţie încheie, separat, pentru Senat şi pentru Camera Deputaţilor, câte un proces-verbal cuprinzând totalizarea voturilor valabil exprimate pentru fiecare partid politic, alianţă politică, alianţă electorală şi candidat independent. Rezultatele sunt trimise către Biroul Electoral Central.
După primirea listei partidelor politice, alianţelor politice, alianţelor electorale şi a organizaţiilor minorităţilor naţionale care au întrunit pragul electoral şi a listei celor care nu au întrunit pragul electoral, birourile electorale de circumscripţie repartizează mandatele de parlamentar (etapa I) la nivelul circumscripţiei electorale.
Are loc stabilirea numărului de voturi valabil exprimate rămase neutilizate sau inferioare coeficientului electoral, pe competitor electorali, precum şi a mandatelor ce nu au putut fi repartizate de biroul electoral de circumscripţie şi transmiterea acestor date la Biroul Electoral Central.
Biroul Electoral Central, repartizarea mandatele de parlamentar- etapa a II-a
Biroul Electoral Central, după primirea proceselor verbale de la toate birourile electorale de circumscripţie, pune în practică etapa a II-a de repartizare a mandatelor de parlamentari, la nivel naţional. De asemenea, BEC transmite, mai departe, rezultatele către birourile electorale de circumscripţie.
În termen de cel mult 48 de ore de la primirea de la Biroul Electoral Central a comunicării referitoare la desfăşurarea pe circumscripţii electorale a mandatelor repartizate centralizat la nivel naţional, birourile electorale de circumscripţie atribuie mandatele de deputat şi senator la nivelul fiecărei circumscripţii electorale.
În termen util, Biroul Electoral Central, aduce la cunoştinţa publică rezultatele alegerilor, prin publicare în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi în presă.
Ce spune Constituția despre noul Parlament
După comunicarea rezultatelor finale ale alegerilor, parlamentul nou-ales se întruneşte, la convocarea preşedintelui României, în cel mult 20 de zile de la alegeri, potrivit Constituţiei României.
Citeste si: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei- kfetele.ro
Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro
Citeste si: Imagini fără precedent cu suprafața Soarelui, la cea mai înaltă rezoluție de până acum: „Arată în detaliu frumusețea câmpului magnetic”- antena3.ro
ARTICOLUL 63 din Constituție
(1) Camera Deputaţilor şi Senatul sunt alese pentru un mandat de 4 ani, care se prelungeşte de drept în stare de mobilizare, de război, de asediu sau de urgenţă, până la încetarea acestora.
(2) Alegerile pentru Camera Deputaţilor şi pentru Senat se desfăşoară în cel mult 3 luni de la expirarea mandatului sau de la dizolvarea Parlamentului.
(3) Parlamentul nou ales se întruneşte, la convocarea Preşedintelui României, în cel mult 20 de zile de la alegeri.
(4) Mandatul Camerelor se prelungeşte până la întrunirea legală a noului Parlament. În această perioadă nu poate fi revizuită Constituţia şi nu pot fi adoptate, modificate sau abrogate legi organice.
(5) Proiectele de legi sau propunerile legislative înscrise pe ordinea de zi a Parlamentului precedent îşi continuă procedura în noul Parlament.