Românii cu venituri mici primesc, din bani europeni, o nouă tranșă de bani pe  cardul de energie.  Este vorba de tranșa a doua din acest an, în valoare de 700 de lei, iar banii pot fi folosiți chiar din această lună.

Citește și: Pe ce dată intră pensiile pe card în octombrie 2023?

Noutatea acestei toamne este că alți 400.000 de români vor primi cardurile de energie, pe lângă cei care au încasat deja banii în primăvară.

„Noile carduri, aflate în proces de distribuire, vor fi alimentate cu bani după ce Poșta Română va anunța că au ajuns la cei aproape 400.000 de beneficiari”, a anunțat recent premierul Marcel Ciolacu.

Cardurile de energie, noua tranșă ajunge la mai mulți români

Același lucru a fost transmis și de Adrain Câciu, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene din România, în cadrul unei emisiuni televizate.

”Cred că cel mai important, astăzi discutând, pentru facturile de energie, cardurile de energie au fost încărcate pentru 1,65 de milioane de gospodării. Tranșa de 700 de lei aferentă lunilor de toamnă, și mai avem un număr de 400.000 de carduri care se încarcă săptămâna următoare, 400.000 de noi gospodării din program”, a declarat Adrian Câciu, ministru.

Cine primește cardul de energie

Pot beneficia de ajutoarele pentru facturile la energie sau încălzirea locuinței următoarele categorii de persoane vulnerabile:

  • pensionarii cu vârsta egală sau mai mare de 60 de ani și cu venituri lunare mai mici sau egale cu 2.000 lei
  • pensionarii cu pensie de invaliditate, cu venituri lunare realizate mai mici sau egale cu 2.000 lei;
  • persoanele (copii și adulți) încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, cu venituri proprii lunare mai mici sau egale cu 2.000
    lei;
  • familiile beneficiare de alocație pentru susținerea familiei, în conformitate cu Legea nr. 277/2010, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
  • familiile și persoanele singure care au stabilit dreptul la ajutorul social, în condițiile Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările și completările ulterioare.

Cum se distribuie cardurile de energie din a doua tranșă

Vor beneficia de a doua transă pentru plata facturilor la energie aproximativ 2 milioane de gospodării. Din acestea, circa 1,65 milioane de gospodării au beneficiat și de prima tranșă din acest ajutor, în prima parte a acestui an, iar alte aproape 400.000 de familii primesc pentru prima dată acest sprijin.

Cardurile sunt emise și distribuite de Compania Națională Poșta Română, instituție care asigură și furnizarea de informații către public privind emiterea, distribuirea și utilizarea cardurilor de energie, inclusiv cu privire la sesizările formulate.

Citeste si: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro

Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro

Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro

Aceste informații, inclusiv motivul pentru care o persoană nu a primit cardul de energie, pot fi aflate la call-center-ul C.N. Poșta Română:  0319966.

Cardurile de energie se acordă categoriilor de beneficiari eligibili pe baza listelor comunicate de către Ministerul Muncii și Solidarității Sociale (MMSS) și verificate de Ministerul de Finanțe, Ministerul Afacerilor Interne, Serviciul Român de Telecomunicații și Agenția Naționale de Administrare Fiscală.

Cum poți plăti facturile cu cardul de energie

În urma ședinței de Guvern de miercuri, 20 septembrie 2023, premierul Marcel Ciolacu a anunțat că toate cardurile pentru achitarea facturilor la energie au fost alimentate cu 700 de lei.

Banii urmează să intre până finalul acestei luni și pot fi folosiți chiar din septembrie 2023.

Ajutoarele primite pe cardurile de energie pot fi utilizate pentru a achita facturi la energie electrică, energie termică furnizată în regim centralizat, gaze, dar și pentru orice alte materiale de încălzire ce pot fi utilizate la încălzirea locuințelor.

Citeste si: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei- kfetele.ro

Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro

Citeste si: Imagini fără precedent cu suprafața Soarelui, la cea mai înaltă rezoluție de până acum: „Arată în detaliu frumusețea câmpului magnetic”- antena3.ro

Beneficiarii pot plăti facturile cu banii disponibili pe cardurile de energie în mai multe moduri și anume:

  • Direct la poștaș;
  • La orice oficiu poștal din mediul urban sau la oficiul poștal în raza căruia își are domiciliul beneficiarul, în mediul rural;
  • Online, prin intermediul aplicației informatice a Companiei Naționale Poșta Română.

Cardurile de energie dispar la 1 ianuarie 2024

Cardurile de energie plătite din bani europeni vor dispărea de la 1 ianuarie 2024, după ce Comisia Europeană a decis să nu mai prelungească măsurile de urgență introduse în 2022 pentru a proteja consumatorii de creșterea prețurilor la energie.

Măsura va afecta peste 4 milioane de români, persoane vulnerabile, care primesc acest ajutor pentru compensarea prețului la energie.

Românii cu venituri mici vor beneficia în continuare doar de ajutoare și suplimente pentru încălzirea locuinței plătite de la bugetul de stat.

Cardurile de energie, încărcate cu 700 de lei

Cardurile de energie, încărcate cu 700 de lei


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si