Ce sărbătoare este în Calendarul ortodox pe 13 iunie 2026?

Află ce sărbătoare este în Calendarul ortodox pe 13 iunie 2026!

Pe 13 iunie 2026, în Calendarul ortodox, este prăznuită Sfânta Muceniță Achilina, una dintre tinerele mărturisitoare ale credinței creștine care și-a dat viața pentru Hristos în perioada persecuțiilor împotriva creștinilor.

Cine a fost Sfânta Muceniță Achilina?

Sfânta Muceniță Achilina s-a născut în cetatea Biblos din Palestina, într-o familie de creștini. Încă din copilărie a dovedit o înțelepciune și o credință ieșite din comun.

Se spune că la numai șapte ani cunoștea deja învățăturile de bază ale credinței creștine, iar la vârsta de 15 ani îi învăța și pe cei din jur despre Hristos.

Tânăra le vorbea fetelor de aceeași vârstă despre adevărata credință și le îndemna să nu se închine idolilor, mărturisind cu curaj Evanghelia într-o perioadă în care creștinii erau persecutați.

În timpul împăratului Dioclețian, unul dintre cei mai cunoscuți persecutori ai creștinilor, Achilina a fost arestată și supusă unor chinuri cumplite pentru că a refuzat să renunțe la credința sa.

Citește și: Rugăciune pentru părinți: Aduce sănătate, zile senine și suflet împăcat

Potrivit tradiției creștine, ea a fost biciuită și torturată, iar călăii i-au înfipt o vergea încinsă în foc prin urechi, provocându-i răni mortale. Din cauza suferințelor îndurate, Sfânta Achilina și-a dat sufletul, iar trupul ei a fost aruncat într-o groapă de gunoaie din afara cetății, pentru a fi devorat de animale.

În cursul nopții, un înger al Domnului a ridicat-o din moarte, redându-i viața. Minunea a arătat puterea lui Dumnezeu și a întărit credința celor care au aflat despre cele petrecute.

A doua zi însă, la porunca guvernatorului Ulosian, Sfânta Achilina a fost adusă din nou înaintea autorităților. Pentru că a rămas neclintită în mărturisirea credinței sale, călăii i-au tăiat capul, primind astfel cununa muceniciei.

Troparul Sfintei Muceniţe Achilina

”Mieluşeaua Ta, Iisuse, Achilina, strigă cu glas mare: pe Tine, Mirele meu, te iubesc și pe Tine căutându-Te mă chinuiesc și împreună mă răstignesc și împreună mă îngrop cu Botezul Tău; și pătimesc pentru Tine, ca să împărățesc întru Tine; și mor pentru tine, ca să viez pentru Tine; ci, ca o jertfă fără de prihană, primește-mă pe mine ceea ce cu dragoste mă jertfesc Ție.

Pentru rugăciunile ei, ca un milostiv, mântuiește sufletele noastre”.


Autor

Este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, din cadrul Universității București, şi deţine o experienţă de 14 ani în cadrul presei din România.

Şi-a început cariera în presa scrisă, iar ulterior a făcut tranziţia către mediul online, în special pe segmentul SEO.

În prezent, ocupă poziţia de SEO Specialist pentru stirilekanald.ro şi radioimpuls.ro, din cadrul trustului Dogan Media.

Este pasionată de lectură, schi, drumeţii montane, de pictură şi de tot ce înseamnă tehnologie.

Îți Recomandăm Și...
Parteneri