VIDEO: Ultimatumul dat de PNL lui Veștea a expirat! Premierul desemnat a luat decizia finală: ”Indiferent de presiunile care se fac asupra mea” video 1 din 6
1 din 2 | VIDEO Ultimatumul dat de PNL lui Veștea a expirat! Premierul desemnat a luat decizia finală: ”Indiferent de presiunile care se fac asupra mea”
2 din 2 | VIDEO Ultimatumul dat de PNL lui Veștea a expirat! Premierul desemnat a luat decizia finală: ”Indiferent de presiunile care se fac asupra mea”
Liberalii au votat împotriva susținerii Guvernului Adrian Veștea. Premierul desemnat duminică de Nicușor Dan a primit ultimatum: trebuie să-și depună mandatul.
Sorin Grindeanu ar putea ajunge premier dacă Veștea nu primește sprijinul necesar
În cazul în care Adrian Veștea, actualul premier desemnat, nu reușește să primească sprijinul necesar pentru ca Guvernul propus de el să treacă, Sorin Grindeanu ar putea ajunge premier, scrie Digi24.
Veștea, dat afară din PNL
UDMR nu va intra la guvernare
UDMR a luat decizia să nu intre la guvernare într-un viitor Guvern Veştea.
Și asta pentru că Uniunea Democrată Maghiară din România nu vrea să se alăture partidelor POT și SOS."Nu vedem cum s-ar putea construi o majoritate transparentă și stabilă în Parlament pentru sprijinul guvernului Veștea. După toate calculele aritmetice, ar fi nevoie și de voturile neafiliaților, precum și de voturi din POT și SOS. Având în vedere că există diverse încercări și în privința AUR, nu aș dori să ajungem în aceeași barcă cu acești deputați și senatori care vin din aceste partide.
Veștea: Nu o să mă dea nimeni afară din partid
Premierul desemnat a discutat cu reprezentanții POT, PACE și neafiliați la Vila Lac, apoi a mers la Parlament pentru o întâlnire cu grupul lui Victor Ponta, Uniți pentru România.
„Nu am emoții, nu o să mă dea nimeni afară din PNL”, a declarat Veștea când a ajuns la discuțiile la care asistă și PSD-istul Marian Neacșu.
Prima reacție a celor din PNL
Secretarul general al PNL Dan Motreanu a reacționat după ce ultimatumul lui Veștea a expirat, iar el a decis public că nu-și va depune mandatul, ci va continua să lupte pentru funcția de premier al României.
Încă o dată s-a spus public că PNL nu votează Guvernul Veștea. Mai mult decât atât, Motreanu a declarat că orice membru PNL care acceptă funcţia de ministru sau prim-ministru fără a fi, inițial, mandatat de partid va fi exclus.
"Biroul Politic Naţional al PNL a menţinut decizia de a nu guverna cu PSD. Nu vom vota învestirea lui Adrian Veştea în postul de premier, pentru că este o decizie luată cu încălcarea spiritului democraţiei parlamentare, în afara PNL, fără consultarea PNL. PNL îi solicită lui Adrian Veştea să îşi depună mandatul, ţinând cont de faptul că nu are sprijinul PNL. PNL îşi ia deciziile în interiorul partidului, nu acceptă decizii impuse din afară. Democraţia înseamnă decizii luate la vedere, împreună cu partidele votate de cetăţeni, nu decizii luate în mod secret. Toate opţiunile trebuie analizate transparent, inclusiv varianta unui guvern minoritar, în baza unui acord naţional care să asigure stabilitatea ţării. PNL trebuie să rămână un partid liber şi fidel propriilor decizii", a scris Motreanu pe Facebook.
Adrian Veștea s-a decis
Adrian Veștea nu-și depunde mandatul, hotărât să devină premierul țării și să pună bazele unui nou Guvern, convins că va primi voturile de care are nevoie.
Conform spuselor sale, România nu este în punctul în care să se prioritizeze conflictele politice, ezitările sau calculele politice, ci are nevoie de stabilitate, responsabilitate și curaj politic.
"Poziția mea nu se schimbă: nu îmi depun mandatul, indiferent de presiunile care se fac asupra mea. Am acceptat această responsabilitate cu deplină asumare și merg mai departe cu aceeași hotărâre. Nu caut confruntări și nu voi alimenta tensiuni. Cred că, mai ales în momente dificile, interesul țării trebuie să fie mai presus de orice calcul politic. Sunt convins că acest Guvern va trece, pentru că România are nevoie de stabilitate, de un executiv funcțional și de decizii care nu mai pot fi amânate. Nu este momentul pentru ezitări sau calcule personale, ci pentru responsabilitate și curaj politic. Mergem înainte!", a transmis Adrian Veștea pe Facebook.
UDMR decide astăzi dacă votează sau nu Guvernul Veștea
Marți, 16 iunie, începând cu ora 10:30, în ședința Consiliului Permanent, UDMR va decide dacă susține sau nu Guvernul Veștea. Decizia ce va fi luată de partidul condus de Kelemen Hunor este considerată decisivă pentru premierul propus de Nicușor Dan.
Ultimatumul dat de Bolojan a expirat
Adrian Veștea a ajuns în punctul în care trebuie să ia o decizie radicală pentru el și pentru țară, după ce ultimatumul dat de Bolojan, să își depună mandatul, a expirat.
Dacă ar fi să ne luăm după declarațiile lui făcute imediat după decizia PNL, Veștea nu-și va depune mandatul și va merge până la capăt cu procedura învestirii Guvernului.
De cealaltă parte, odată cu expirararea ultimatumului, PNL ar putea decide convocarea forurilor statutare și a Congresului extraoridnar pentru excluderea din partid a lui Adrian Veștea, ales prim-vicepreședinte al partidului prin vot uninominal.
Grindeanu vrea să discute cu Veștea
Sorin Grindeanu și-a pus pe listă o discuție cu Adrian Veștea privind formarea unui guvern PSD-PNL, considerând constituțională nominalizarea sa de către Nicușor Dan.
”Vă aduc aminte că în 2008, după alegeri, s-a făcut un guvern PSD-PDL şi desemnat prim-ministru, în primă instanţă, a fost Theodor Stolojan, care după câteva zile a renunţat şi a venit Emil Boc, fără niciun fel de consultări. E constituţional, întrebaţi-l pe Băsescu”, a precizat Grindeanu.
Însă, pe surse, conform Digi24, se spune că șeful PSD amâna acea discuție cu premierul desemnat după intervenția lui Bolojan.
Intervenție conform căreia, Veștea are timp până marți dimineața, 16 iunie, la ora 10:00 să-și depună mandatul, iar în caz contrar va fi exclus din partid.
„Având în vedere că Bolojan i-a dat ultimatum lui Veștea fix până la 10:00, o să mai amânăm discutia cu domnia sa”, au declarat surse din PSD pentru Digi24.
Veștea merge pe încrederea colegilor din partid
Adrian Veștea merge pe încredere și se arată sigur că nu se va ajunge în punctul în care colegii să-l excludă din partid.
Premierul desemnat spune acest lucru ar fi o absurditate, ce nu s-a mai întâmplat nicăieri în lume, plus că el are o vechime în partid de peste trei decenii și vrea să-și continue drumul în PNL.
„Nu cred că astăzi ar trebui să fie o temă pe care cineva ar trebui să o abordeze, fiindcă România are nevoie de alte lucruri şi ar trebui să ne raportăm la România, nu la Adrian Veştea, care, cu bune, cu rele, de-a lungul timpului a făcut foarte multe lucruri în PNL şi o face şi în continuare. Le-am spus-o colegilor mei că, indiferent de decizia pe care o vor lua, eu rămân un liberal, fiindcă sunt un liberal vechi şi nu m-am gândit niciodată că voi pleca din PNL. Dacă vor avea o altă opţiune, este decizia lor, dar eu în continuare voi rămâne liberal. Nu s-a întâmplat nicăieri în lume ca un partid să-şi excludă premierul”, a declarat Veștea la Observator.
În ciuda divergențelor, Adrian Veștea continuă să se bazeze pe votul colegilor de partid pentru învestirea Guvernului.
Conform spuselor sale, sunt mulți colegi de partea lui, dar nu le va da numele, din diferite motive, și la fel ca ei ar trebui să facă toți cei din PNL pentru că este vorba de un bine făcut țării și de un om care a ocupat diferite funcții câștigate uninominal.
„Sunt foarte multe persoane care s-au prezentat, iar ieri au avut postări şi au manifestat public intenţia lor de a vota într-un anumit fel, dar cred că este moral, cel puţin din partea mea, până în momentul în care va exista învestirea acestui guvern, votul pentru învestirea lui, să păstrez decenţa şi să îi las să se manifeste, poate să fie un număr mult mai mare, poate alţii se vor emoţiona între timp, dar eu am toată convingerea că, făcând un apel la luciditate şi la a găsi o soluţie constructivă, cred că vom putea investi acest guvern şi ar fi normal ca Partidul Naţional Liberal să fie în primul şi în primul rând alături de un coleg de-al lor care timp de 30 de ani a fost în Partidul Naţional Liberal şi a ocupat diverse funcţii şi care de fiecare dată a câştigat uninominal poziţia”, a mai spus premierul desemnat.
Bolojan: Parlamentarii PNL care vor vota Guvernul Veştea pierd calitatea de membru/ Veştea: Nu îmi depun mandatul
”Am acceptat mandatul de premier desemnat pentru România, nu împotriva PNL şi nu împotriva lui Ilie Bolojan. Tocmai de aceea, nu pot fi de acord cu prezentarea acestei desemnări drept un «act ostil» sau o încercare de rupere a partidului”, a declarat Adrian Veştea.
Liberalii i-au cerut ca până marți la ora 10 să-și depună mandatul.
"A fost o şedinţă lungă a BPN, în care poziţia PNL faţă de propunerea preşedintelui României de a-i încredinţa domnului Veştea formarea unui guvern a fost clarificată în sensul următor: PNL nu va susţine instalarea unui astfel de guvern, având în vedere atât modalitatea în care s-a făcut această desemnare, cu încălcarea spiritului democraţiei parlamentare printr-o nominalizare a unui prim-vicepreşedinte al PNL fără consultarea Partidului Naţional Liberal. De asemenea, tot din principiu, având în vedere că PNL nu a fost anunţat de domnul Veştea cu privire la această nominalizare, iar astăzi în şedinţă am fost anunţaţi că, indiferent de vot, va parcurge această procedură din motive de principii, de întărire a democraţiei parlamentare şi de clarificări în zona spectrului politic, PNL a adoptat această decizie cu 41 de voturi pentru, 13 împotrivă şi două abţineri”, a declarat Ilie Bolojan.
"Având în vedere faptul că noaptea este un sfetnic bun, PNL i-a solicitat domnului Veştea depunerea mandatului până mâine dimineaţă, la ora 10.00, având în vedere faptul că nu are sprijinul partidului din care provine. Parlamentarii PNL au fost mandataţi ca la viitoarea şedinţă în care s-ar putea exprima votul de instalare în Parlamentul României, să procedeze după formula: prezent, nu votez, iar parlamentarii sau cei care ar putea fi propuşi din cadrul membrilor PNL într-un astfel de posibil guvern, fără susţinerea PNL, îşi vor pierde calitatea de membri ai Partidului Naţional Liberal”, a mai spus.
PNL îi solicită lui Nicuşor Dan să reia consultările cu partidele.
”Considerăm că în perioada următoare, dat fiind situaţia în care ne găsim, dat fiind pulverizarea politică în Parlament, se impun consultări şi solicitarea PNL este către preşedintele României să reia consultările cu partidele politice în aşa fel încât să se degaje o soluţie pentru a avea un guvern care este susţinut într-o manieră transparentă, inclusiv un guvern minoritar, dacă va fi cazul, în aşa fel încât să existe responsabili, să existe susţinere pe baza unui pact naţional care să aibă în vedere situaţia politică în care se găseşte România, situaţia bugetară şi cea economică. În zilele următoare vom avea discuţii cu partenerii politici pentru a clarifica aceste aspecte”, a afirmat Bolojan.
"Vreau să fie foarte clar: nu îmi depun mandatul de premier desemnat. Am acceptat această responsabilitate cu bună-credință și voi merge mai departe cu mandatul încredințat, pentru că România are nevoie urgentă de stabilitate și de un guvern funcțional.
Nu sunt un om conflictual și nu mi-am dorit nicio clipă ca această situație să provoace tensiuni sau rupturi în interiorul partidului. Respect decizia colegilor mei, chiar dacă mi-aș fi dorit ca ppropunerea pe care am prezentat-o să fie analizată dincolo de presiunea și emoțiile momentului", a transmis Adrian Veștea.
PNL a votat să nu facă guvern cu PSD
PNL a votat pentru a păstra decizia luată deja de partid, de a nu participa la guvernare alături de PSD. Au fost 39 de voturi pentru, 10 împotrivă și 5 abțineri.
„Pentru a ști cum discutăm susținerea sau nu de către PNL a unui anumit mandat, vă supun din nou votului reconfirmarea deciziilor anterioare, astfel încât să nu ne ducem într-o nouă coaliție cu PSD. În funcție de acest vot, vom continua discuțiile”, a spus Ilie Bolojan la începutul ședinței.
„Suntem într-o situație cum partidul nu a mai fost de mult și avem trei problematici. Avem anunțul de duminică dimineața al Președintelui Romaniei prin care Adrian Veștea este propus în calitate de premier în asa fel încât să formeze un Guvern. Acest anunț s-a facut în condițiile în care domnul Veștea nici pe mine, nici pe domnul secretar general nu ne-a anunțat în prealabil. Din acest punct de vedere a fost cel puțin o atitudine cel putin necolegială. E vorba de o situație în care e pus partidul. Avem din declarațiile de până acum o propunere de a relua coaliția în care am funcționat până în urmă cu o lună de zile. O coaliție în care PNL a acționat în mod corect atât pentru România cât și față de partenerii de care eram în Coalție.
În tot acest timp am văzut o atitudine a PSD care a însemnat fuga de răspundere, a însemnat minciuni și care au culminat cu dărâmarea Guvernului in conditiile in care am luat masuri pt a diminua risipa. Am dat pana acum 3 decizii în care am spus ca nu vom mai intra intr-o forma de Coalitie cu ei. Aceste decizii s-au luat si inainte de motiune, dar si dupa. Daca acceptam orice fel de discutie legata de un Guvern condus de Adi Vestea inseamna ca trebuie sa invalidam deciziile anterioare.
Întelegem cu totii nevoia de a avea un Guvern care sa gestioneze situatia in care se gaseste Ro, PNL a gestionat functionarea tarii chiar si in conditii de interimat. Incalcarea deciziilor principiale ne duce intr-o zona de a repeta niste greseli pe care le-am facut in trecut”, a mai spus Bolojan.
Hubert Thuma, înainte de ședința PNL: „Nu sunt de acord cu direcția în care ne împinge conducerea partidului”
Hubert Thuma a postat un mesaj în mediul online cu puțin timp înaintea ședinței în care PNL decide dacă o să îl susțină sau nu pe Adrian Veștea pentru poziția de premier.„Nu vreau să recapitulăm ce s-a întâmplat în ultimele zile: toți știm, am citit aceleași știri, am primit aceleași mesaje. Vreau însă să spun ceva ce cred că trebuie spus cu voce tare: nu sunt de acord cu direcția în care ne împinge conducerea partidului în acest moment. Nu sunt de acord deloc. Și nu o spun ca să creez tensiune. O spun pentru că tăcerea, acum, ar fi o formă de complicitate la o greșeală.
E timpul să încetăm să ne comportăm ca și cum am avea luxul timpului. România are nevoie de un guvern acum. Situația economică este una dificilă, iar incertitudinea crește cu fiecare zi în care nu există o soluție clară. (…) În astfel de momente, politica nu ar trebui să fie despre confortul nostru. Ar trebui să fie despre responsabilitatea noastră. De aceea cred că este timpul să încetăm să privim fiecare decizie prin prisma următoarei campanii electorale și să începem să o privim prin prisma interesului național.
Președintele României a făcut un efort pe care mulți nu îl anticipau. A ales să asculte vocea cetățenilor și să vină cu o propunere politică, nu cu una tehnocrată. A înțeles că oamenii nu au votat pentru suspendarea politicii, ci pentru asumarea ei. Cred că este timpul să facem și noi același lucru.
În ultimele zile, un coleg al nostru, prim-vicepreședinte al Partidului Național Liberal, a primit mandatul de a încerca să formeze un guvern. Răspunsul pe care l-am văzut din partea unor voci din partid, inclusiv din partea conducerii, a fost să vorbească despre excludere. Nu sunt de acord. Nu cred că PNL trebuie să devină un partid care își pedepsește oamenii pentru că își asumă responsabilități politice. Nu cred că dăm oamenii afară pentru că încearcă să găsească soluții într-un moment dificil pentru țară. Putem avea opinii diferite. Putem avea dezacorduri. Dar nu putem transforma fiecare dezacord într-o execuție politică.
România are nevoie de un guvern stabil, pro-occidental și capabil să ia decizii. România nu își permite blocaje prelungite. Iar noi nu ne putem permite să punem interesele de partid înaintea intereselor țării. Astăzi trebuie să alegem între un dezacord politic și responsabilitatea guvernării. Eu cred că oamenii ne-au trimis aici pentru a doua variantă. Și cred că este timpul să avem curajul să o asumăm”, precizează Thuma.
Ciprian Ciucu: „Președintele joacă la ruperea PNL”
Aflat în Singapore, la un eveniment internațional dedicat primarilor, Ciprian Ciucu spune că președintele favorizează PSD și pune presiuni foarte mari asupra PNL.
„Președintele joacă la rupere. La ruperea PNL. Acest lucru s-a mai întâmplat în 1935, tot liberalilor, atunci când Carol al II-lea l-a numit premier pe liberalul Tătărăscu peste capul PNL. Este periculos pentru democrație, pluralism, parlamentarism. Colegi de-ai noștri, fără mandat din partea noastră, pe ascuns, au conspirat împreună cu adversarii noștri împotriva noastră. AȘA CEVA NU SE FACE!
Nu aruncați marele Partid Național Liberal în zona irelevanței! Acest partid a început cu figuri istorice marcante și nu trebuie să se termine cu noi! Sus inima — vom rezista, apoi vom câștiga alegerile și vom fi partidul de care România are nevoie”, a declarat Ciucu.
AUR nu o să voteze Guvernul Veștea
Cu puțin timp în urmă, prim-vicepreședintele AUR, Dan Dungaciu, a declarat că parlamentarii AUR nu o să voteze Guvernul Veștea.
„Vor sta în bănci sau vor ieși, dar nu vor vota Guvernul. Nu e o chestiune personală, ci este o chestiune de principiu. Așa cum noi nu am dat jos Guvernul Bolojan din cauza orgoliului personal al premierului, ci din cauza unui guvern care are probleme de performanță, cum este, în aceeași logică.
Excludem să votăm orice guvern din care nu facem parte. Prin urmare, la ce bun aceste discuții?(n.red. cu premierul desemnat Adrian Veștea).
Dacă cineva crede că oameni care au avut aproape 80% în Parlament n-au reușit să îndeplinească niște obiective politico-economice, înțelegem acum că un guvern cu mai puțină susținere politică în Parlament vrea să preia programul Bolojan și să-l implementeze, în condițiile în care sunt și mai puține eventualități să treacă, iar tensiunile politice în Parlament vor fi și mai mari. Cine poate crede că aceste lucruri se vor întâmpla cu adevărat? Evident că nimeni dintre noi, cel puțin în niciun caz. Poți să-l pui în fruntea lui și pe Papa de la Roma, că tot nu va funcționa”, a spus Dungaciu.
Cu privire la suspendarea lui Nicușor Dan, care a fost vehiculată de George Simion și Călin Georgescu, Dungaciu a precizat: „Nu s-a pus problema unui demers de acest tip, n-am început acest demers, nu s-a luat nicio decizie politică din acest punct de vedere. Domnul Simion a făcut o postare pe Facebook în care întreba mai multe lucruri pe români. Despre asta a fost vorba. Nu este o decizie politică în niciun fel”.
Ce face Adrian Veștea dacă PNL nu îl susține
Adrian Veștea susține că o să meargă la votul din Parlament și fără susținerea PNL.
„Cred că ar trebui să o vadă ca o măsură de responsabilitate. Sunt un liberal vechi. Sunt o persoană curajoasă, asumată. Am cântărit foarte bine când am luat decizia asta. Nu am avut foarte mult timp la dispoziție, poate a fost și una dintre probleme. E o decizie pe care am asunat-o. E datoria și obligația mea de a merge până la capăt cu învestirea acestui Guvern. România nu are timp să facă nici alegeri anticipate, cum și-ar dori unii.
Economia României ar avea de suferit și vom intra într-o situație de criză. Eu cred că este al 12-lea ceas. Trebuie să dăm dovadă de responsabilitate și să ne asumăm guvernarea. Am capacitatea și pregătirea necesare pentru a trece peste perioadă peste toate aceste obstacole”, a transmis Veștea la Digi24.
Adrian Veștea crede că Guvernul va trece
Noul premier desemnat al țării, Adrian Veștea declară că va păstra planul de guvernare al lui Ilie Bolojan, dar și că nu poate veni acum cu promisiuni de creștere a salariilor și pensiilor.
El își dorește miniștri din partidele care vor intra la guvernare, o țară funcțională și să nu se ajungă la un blocaj economic național.
„Nu pot face promisiuni despre pensii și salarii. Cred că ceea ce trebuie să facem în perioada următoare este să gândim cu responsabilitate și să vedem cum facem ca instituțiile statului să funcționeze și să nu intrăm într-un blocaj din cauza salariilor sau a impactului lunar pe bugetele acestor instituții ori pe cel național.
Am stat de vorbă cu Președintele și cred că sunt oameni responsabili în toate partidele și am toată convingerea că va trece acest Guvern. După ce voi avea o discuție cu colegii din PNL, intenția mea este de a veni cu un Guvern. Programul este deja făcut, doar îl actualizez, pentru că sunt o serie de date deja făcute, iar în prezent îl actualizez.
Îl păstrez în integralitate, iar ulterior vom discuta despre portofolii și numele persoanelor. Miniștrii vor fi desemnați pe algoritm politic, în funcție de partidele care vor intra la guvernare. Important este să ne gândim ce facem cu țara noastră și cum reușim să îi dăm o funcționalitate”, a spus Veștea la Radio România Actualități.
Care a mai menționat că este foarte încrezător că Guvernul va trece și că planul lui este de a face pentru români o țară mai prosperă din România.
„Nu știu dacă trebuie să ne gândim la un plan de rezervă. Sunt încrezător că Guvernul va trece. Nu mă gândesc la alte consecințe decât la ceea ce trebuie făcut pentru țară. Important este ca românii să fie guvernați, să fie implementate reformele și calitatea vieții să crească”, a subliniat el.
Veștea, premierul desemnat de Nicușor Dan, a declarat că dacă va ajunge să îi ia locul lui Bolojan nu se va abate de la linia dură de reforme promovată de acesta.
„ Voi avea acelaşi program de guvernare cu Ilie Bolojan. Voi rămâne intransigent. Din momentul în care am avut discuții cu președintele României, am avut ca opțiune de a păstra în continuare același program de guvernare, program asumat de către Ilie Bolojan, de către PNL, de către celelalte partide din coaliție. Nu voi schimba nicio virgulă. Îmi doresc să rămână același program de guvernare, iar țintele să rămână același program de guvernare pe care l-a avut Ilie Bolojan ”, a afirmat Veştea la Euronews.
Citește și: VIDEO Cât plătesc chirie partidele politice pentru sediile pe care le ocupă
Veștea, optimist, dar nu foarte susținut
Și tot acolo, Veștea a spus că deja se vede în funcție, deși nu toate partidele s-au arătat de acord cu propunerea lui Nicușor Dan.
”Am asigurări că vom avea peste 240 de voturi în Parlament”, a subliniat Veştea.
Declarația premierul desemnat vine în contextul în care, pe surse, s-a aflat că UDMR și-a încheiat ședința fără a lua o decizie clară în ceea ce-l privește pe Veștea. Nu se exclude un răspuns pozitiv, dar, cel mai important aspect, UDMR va lua o decizie în funcție de poziția pe care o va adopta PNL.
„Lecția săptămânilor trecute este clară: se poate guverna cu o majoritate parlamentară stabilă, cu un program clar și cu decizii responsabile. Eugen Tomac a returnat mandatul de formare a guvernului, după ce a devenit evident că nu există majoritatea necesară pentru învestirea cabinetului. Șeful statului l-a desemnat acum pe Adrian Veștea, politician al Partidului Național Liberal și fost ministru al Dezvoltării, ca prim-ministru. Modul în care s-a făcut această desemnare ridică însă întrebări: se poate construi un guvern ocolind realitățile parlamentare și politice, în condițiile în care abia după desemnare trebuie clarificate dacă există sprijin parlamentar și care este poziția Partidului Național Liberal? Dacă premierul desemnat ne va invita la negocieri, îi vom asculta propunerile, așa cum am făcut și în cazul lui Eugen Tomac. Aceasta este atitudinea corectă și responsabilă. Când vom ști cu ce majoritate parlamentară, cu ce program de guvernare și cu ce miniștri intenționează să opereze, vom putea lua o decizie responsabilă privind poziția UDMR.Oamenii au tot dreptul să se aștepte ca, după această perioadă îndelungată de incertitudine politică, România să aibă în sfârșit un guvern funcțional. În zilele următoare, trebuie clarificate condițiile în care acest lucru devine posibil”, a declarat liderul UDMR, Kelemen Hunor, pe pagina sa de Facebook, duminică seara.
Însă PNL nu se arată încântat de decizia președintelui, care l-a numit pe Adrian Veștea, prim-vicepreședintele PNL și fost ministru al Dezvoltării, fără să se consulte cu niciun lider de partid.
Astfel, Ilie Bolojan a acuzat o tentativă de rupere a partidului, Ciucu a vorbit despre „trădare, complot și ingerință”, iar alții au cerut excluderea lui Veștea.
„UDMR nu vrea să participe la ruperea PNL. Vom aștepta să vedem ce decide PNL. Dacă PNL va vota să susțină un guvern condus de Veștea, atunci vom intra și noi. Noi suntem pentru flexibilizarea poziției PNL”, au precizat sursele.
Un lucru este clar până la acest moment: USR nu susține guvernul Veștea pentru că nu-și dorește o guvernare alături de PSD.
„Le datorăm claritate votanților noștri. Vom rămâne consecvenți cu decizia noastră de a nu mai forma un guvern cu PSD”, se arată în rezoluția adoptată în unanimitate de Biroul Național.
- USR ia act de nominalizarea lui Adrian Veștea și de faptul că nu am fost anunțați de această decizie înainte.
- Le datorăm claritate votanților noștri. Vom rămâne consecvenți cu decizia noastră de a nu mai forma un guvern cu PSD.
- Un guvern care livrează rezultate pentru cetățeni nu se poate naște din trădarea propriului partid. Noi nu vom trăda speranțele și încrederea alegătorilor noștri. Vom convoca un Comitet Politic pentru a lua o decizie formală în privința Guvernului Veștea.
- Constatăm cu amărăciune că, în urma crizei politice provocate de PSD și AUR, tocmai forțele politice care sunt angajate fără echivoc pentru democrație și reformă sunt cele dinamitate și excluse din guvernarea țării.
- Rezultatul guvernării Ciucă-Ciolacu au fost o inflație-record și creșterea extremismului. O guvernare Ciucă-Ciolacu sub alte nume nu poate avea alt rezultat decât o amplificare a valului extremist și o înrăutățire a nivelului de trai pentru români. Ne vom opune cu toată forța noastră la așa ceva.
- USR consideră absolut necesară formarea oficială a unui pol reformist și pro-democrație care să reprezinte cetățenii cu opțiuni reformiste și pentru o societate corectă și deschisă. Acel pol se va opune atât extremismului, cât și unui stat corupt, azi și în anii care vor urma. Doar în jurul acestui pol se poate forma un guvern care să mențină direcția reformistă și a democrației și care să livreze rezultate așa cum au făcut-o miniștrii USR în ultimul an.
Alis Pop este absolventă a Universității Hyperion din București, Facultatea de Jurnalism și a Școlii de Televiziune ”Tudor Vornicu” din București.
Experiență profesională:
- Redactor TV – a scris de știri de actualitate: din sfera socialului, politicului, evenimentului, sportului, multe dintre ele fiind de Breaking News.
- Redactor online - a scris materiale pe zona de monden, cu personaje celebre din România, dar și din străinătate, materiale din sfera astrologiei și materiale pe zona de actualitate: social, sport, eveniment
- Stagii de practică la Impact de Gorj și Radio Europa FM.