Potrivit Observatorului Sirian al Drepturilor Omului (SOHR), care dispune de o vastă reţea de surse pe teren, comandouri americane au fost aduse cu elicopterul şi debarcate în noaptea de sâmbătă spre duminică în regiunea Idleb, unde se află ”grupări apropiate SI”.
”Preşedintele Statelor Unite va face un anunţ foarte important” duminică, la ora locală 9.00 (15.00, ora României) la Casa Albă, a anunţat un purtător de cuvânt la Washington.
Donald Trump a publicat anterior un mesaj sibilinic pe Twitter- ”ceva enorm tocmai s-a întâmplat!”.
Citeste si: Zina Dumitrescu a murit îngropată în datorii! "La câți oameni a făcut ea mari, să ajungă să o uite toți?" Declarații exclusive
Citeste si: Cazul Caracal. Ce a făcut, de fapt, mama Alexandrei Măceșanu două zile în Italia
În noaptea de sâmbătă spre duminică, posturile de televiziune americane CNN şi ABC News au dezvăluit un raid care l-a vizat pe Abu Bakr al-Baghdadi, considerat vinovat de multiple atentate sângeroase în întreaga lume.
Potrivit CNN, erau în curs teste în vederea confirmării formale a morţii liderului grupării jihadiste, care ar fi detonat o vestă încărcată cu explozivi, pentru a se sinucide în momentul raidului.
În cazul în care operaţiunea americană a fost încununată de succes- ea va fi cea mai importantă vizând un lider de rang înalt jihadist de la moartea la 2 mai 2011
a lui Osama ben Laden, liderul Al-Qaida, ucis de forţele speciale americane la Abbottabad în Pakistan.
Pe teren, SOHR a anunţat tiruri din elicoptere după miezul nopţi de sâmbătă spre duminică în privincia siriană Idleb.
ONG-ul a precizat că atacul s-a soldat cu cel puţin nouă morţi- inclusiv două femei şi un copil-, dar că nu este în măsură să spună dacă liderul SI se afla în acest sector.
Fără să confirme moartea lui al-Baghdadi, forţele kurde au anunţat duminică, într-un comunicat, o operaţiune ”istorică”- rezultatul unei cooperări ”comune a (serviciilor) informaţiilor” cu Statele Unite.
Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro
Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro
Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro
ACTIVITATE MILITARĂ INTENSĂ
Tiruri din opt elicoptere au vizat, după miezul nopţii de sâmbătă spre duminică o casă şi o maşină, în apropierea satului Barisha, a declarat pentru AFP directorul SOHR Rami Abdel Rahman.
Abdelhamid, un locuitor de la Barisha, s-a dus în sectorul vizat duminică devreme. ”Sunt o casă surpată, nişte corturi şi o maşină civilă avariată cu doi morţi înăuntru”, a declarat el pentru AFP.
În apropiere de Barisha, un corespondent AFP a putut vedea carcasa unui minibuz carbonizat, atins de bombardamente.
”Operaţiunea a durat cel puţin până la ora (locală) 3.30 (şi ora României) dimineaţa”, a declarat alt locuitor.
Această evoluţie are loc într-o perioadă de activităţi militare intense în nordul Siriei, unde forţele turce au lansat la 9 octombrie o vastă ofensivă contra forţelor kurde.
La rândul său, regimul de la Damasc şi aliatul său rus şi-au accelerat desfăşurarea trupelor la frontiera siriano-turcă, în timp ce americanii anunţau că au trimis întăriri militare într-o zonă petrolieră mai la est.
Al-Baghdadi a apărut ultima oară într-o înregistrare video la 19 aprilie, în care şi-a îndemnat susţinătorii să continue lupta.
El apărea pentru prima oară după cinci ani şi a promis ca organizaţia sa ”să răzbune” moartea jiadiştilor SI ucişi, afirmând că lupta împotriva Occidentului este o ”bătălie lungă”.
Citeste si: Ce a pățit angajatul primăriei care l-a înjurat pe Tudor Chirilă? Procurorii au finalizat dosarul după ce vedeta i-a făcut plângere penală
Citeste si: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei- kfetele.ro
Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro
Citeste si: Imagini fără precedent cu suprafața Soarelui, la cea mai înaltă rezoluție de până acum: „Arată în detaliu frumusețea câmpului magnetic”- antena3.ro
În septembrie, Abu Bakr al-Baghdadi şi-a îndemnat susţinătorii, într-o înregistrare audio, ”să salveze” jihadiştii deţinuţi în închisori şi familiile acestora care trăiesc în tabere de deplasaţi în Siria şi Irak.
CALIFAT ERADICAT
La Mosul, în Irak, şi-a făcut liderul SI singura apariţie publică cunoscută, în iulie 2014, la Moscheea Al-Nuri.
Purtând un turban şi haine negre, cu barba grizonantă, el i-a îndemnat atunci pe toţi musulmanii să-i jure credinţă la şefia ”califatului” SI autoproclamat în vaste teritorii cucerite în Irak şi în Siria vecină.
Acest ”califat” a fost declarat eradicat la 23 martie 2019 de către forţele antijihadiste, în Siria, însă haosul în domeniul securităşii din regiune alimentează temeri cu privire la o resurgenţă a organizaţiei.
Pe adevăratul său nume Ibrahim Awad al-Badri, liderul SI s-ar fi născut în 1971 într-o familie săracă din regiunea Bagdadului. Pasionat de fotbal, el nu a reuşit să devină avocat, iar apoi militar, după care a studiat teologia.
În cursul invaziei americane a Irakului, în 2003, el a creat un grupuscul jihadist fără mare impact, după care a fost arestat şi încarcerat în uriaşa Închisoare Bucca.
Eliberat din cauza lipsei de probe, el a intrat într-o grupare de gherilă sunnită aflată sub tutela A-Qaida şi i-a preluat, câţiva ani mai târziu, şefia. Profitând de haosul şi războiul civil, combatanţi săi s-ai instalat în Siria în 2013, înaintea unei ofensive fulgerătoare în Irak.
Gruparea, redenumită Statul Islamic, ia locul deţinut de Al-Qaida, în timp ce succesele sale militare şi propaganda atent realizată atrag mii de suţinători în întreaga lume.