Cele mai mari scumpiri din ultimul an. Rata inflației face un pas timid înapoi
Gazele s-au scumpit cel mai mult în ultimul an, în condiţiile în care tarifele au fost mai mari cu 70,10% în luna iulie 2022 față de perioada similară a anului trecut.
Rata anuală a inflaţiei a coborât la 14,96% în luna iulie a acestui an, de la 15,1% în iunie, conform datelor publicate joi de Institutul Naţional de Statistică (INS).
Potrivit INS, preţurile mărfurilor nealimentare au urcat cu 16,59%, cele ale mărfurilor alimentare au fost mai mari cu 16,05%, iar serviciile au fost mai scumpe cu 8,33%.
Luna trecută au existat câteva produse alimentare care s-au ieftinit, cartofii cel mai mult, cu 12,32%, fasolea boabe şi alte leguminoase, cu 0,77% şi mălaiul, cu 0,04%.
Pe lângă gazele naturale, în topul mărfurilor nealimentare care au consemnat cele mai mari creşteri de preţ s-au aflat şi combustibilii, cu un avans al preţurilor de 35,63% în iulie 2022 faţă de iulie 2021.
Citeste si: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro
Și energia termică a consemnat un avans de 22,98% în ultimul an.
Citeste si: Indicele ROBOR, prima scădere din acest an, la doar o zi după ce Mugur Isărescu a "certat" băncile
Alimentele care s-au scumpit cel mai mult în intervalul iulie 2021- iulie 2022 au fost uleiul comestibil (mai scump cu 51,86%), cartofii (41,85%) şi făina (32,86%).
Top scumpiri alimente (iulie 2021- iulie 2022)
În sectorul serviciilor, cel mai mult s-au scumpit transportul aerian- 34,02%, apă, canal salubritate- 20,96% şi transportul CFR- 20,92%. Serviciile de telefonie s-au ieftinit cu 0,08%, aceasta fiind şi sigura ieftinire în luna iulie din acest an faţă de iulie 2021.
Citeste si: VIDEO- BNR încearcă să oprească avalanșa scumpirilor. Dobânda-cheie, majorată la 4,75%
De la lună la lună, în iunie cele mai importante creşteri ale preţurilor au fost consemnate la transportul CFR- 20,92%, gaze cu 8,16% şi serviciile de transport aerian- 6,29%.
De asemenea, datele INS arată că tarifele la combustibili au fost mai mici cu 2,04% în luna iulie față de luna anterioară, iar prețurile la serviciile de telefonie au scăzut 0,13% în ultima lună.