Cine este bărbatul care a furat trei picioare de om de la Spitalul Cantacuzino și care a fost motivul furtului
Polițiștii l-au prins miercuri pe bărbatul care a furat trei picioare de la Spitalul Cantacuzino din București, acesta fiind dus la audieri pentru furt calificat. Care este motivul furtului de picioare amputate?
Cine este bărbatul care a furat trei picioare de om de la Spitalul Cantacuzino din Capitală?
"Bărbatul în cauză a fost depistat de poliţiştii Capitalei şi condus la audieri la sediul Secţiei 6 Poliţie. Faţă de acesta s-a pus în mişcare acţiunea penală, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2”, a transmis, miercuri seară, Poliţia Capitalei.
De asemenea, spitalul Cantacuzino a fost amendat cu 4.400
de lei pentru nesecurizarea spaţiilor de stocare temporară a deşeurilor periculoase şi nesupravegherea personalului implicat în gestionarea acestor deşeuri, potrivit News.ro.
Ce spune hoțul de picioare despre gestul său
Bărbatul care a furat trei picioare amputate ar fi căutat, de fapt, ambalaje cu garanție de 50 de bani.
El a fost identificat, miercuri 15 ianuarie, și dus la secție pentru audieri. Acolo le-a spus polițiștilor că nu știa ce se află în sacii pe care i-a luat de la rampa de deșeuri biologice a Spitalului Cantacuzino din București.
Atunci când a sărit gardul era în căutarea unor ambalaje pe care să le poată duce la un punct de returnare și să obțină bani pe ele.
Depozitarea neglijentă a deșeurilor medicale
Managerul Spitalul ”Cantacuzino”, Iulian Brezean, a transmis, marţi, că fapta a avut loc vineri, înainte de ora 19.00, şi că spaţiul nu era încuiat, iar cu 20 de minute înainte ca suspectul să fie surprins de camerele de supraveghere, în zonă a fost o îngrijitoare de pe Secţia Obstretică-Ginecologie.
Unitatea medicală a demarat o anchetă internă pentru a stabili toate datele incidentului. Iulian Brezean a transmis că a aflat sâmbătă dimineaţă despre faptul că un medic rezident al unităţii medicale a găsit un membru amputat pe Bulevardul Dacia. Rezidentul a anunţat medicul de gardă din ziua respectivă, care a trimis brancardierul de serviciu să îl recupereze.
”Piesa recuperată a fost depozitată în lada frigorifică amplasată în spaţiul destinat deşeurilor infecţioase”, a declarat Iulian Brezean.
Dr. Alexandru Coman, vicepreşedinte al Asociaţiei Pentru Prevenirea şi Controlul Infecţiilor şi medic epidemiolog la Institutul Inimii din Cluj-Napoca, a explicat pentru News.ro cum se gestionează corect în spital deşeurile medicale.
Potrivit acestuia, colectarea se face într-un anumit fel, spaţiul de depozitare trebuie să întrunească mai multe condiţii, iar personalul care le transportă trebuie să fie instruit.