VIDEO - Coaliția de guvernare discută din nou măsurile fiscale pentru reducerea deficitului bugetar. Cotele propuse de TVA: 9% și 19%. Liberalii resping măsurile ce afectează mediul de afaceri și cer planuri de reducere a cheltuielilor în ministere
Discuțiile cu privire la măsurile fiscale în raport cu reducerea deficitului bugetar sunt reluate de PNL și PSD săptămâna aceasta. Potrivit surselor, liberalii nu sunt de acord cu introducerea unor măsuri care să afecteze mediul de afaceri.
PNL susține însă reducerea cheltuielilor, la nivelul instituțiilor statului, iar fiecare ministru ar urma să propună un astfel de plan. În ceea ce privește TVA-ul, cel de 5% ar putea fi eliminat și este posibilă păstrarea a două cote, cele de 9% și 19%, potrivit news.ro.
Discuții reluate din partea PNL și PSD pentru noile măsuri fiscale pentru reducerea deficitul bugetar
Potrivit liberalilor, aceștia vor merge în coaliție pentru a propune ca măsurile impuse la nivelul Guvernului să nu afecteze mediul de afaceri și pentru a susține ca la nivelul instituțiilor statului să existe un pachet de măsuri pentru reducerea cheltuielilor.
În același timp, PNL vrea ca fiecare ministru să aibă un plan de reducere a cheltuielilor, care să nu includă concedieri.
Discuțiile despre TVA s-ar îndrepta în două direcții: păstrarea celor două cote, de 9% și 19% și renunțarea la cota de 5%. De asemenea, pentru clădirile scumpe, în privința impozitului, s-a cerut o analiză în raport cu media europeană şi exemplele din ale ţări privind introducerea unui astfel de impozit.
Așadar, măsurile fiscale ar urma să fie prezentate simultan cu rectificarea bugetară, mai ales pentru că Executivul ar trebui să arate că astfel se poate reduce deficitul, în raport cu acordul cu Comisia Europeană.
Marcel Ciolacu, precizări în legătură cu valorile TVA
„În discuţia mea cu Comisia- şi au dreptate, ”Domnule, trebuie să fie o ordine, nu puteţi veni cu şapte tipuri de TVA. Hotărâţi-vă!”. Şi am convenit că 9% rămâne mâncarea, rămân medicamentele, rămân protezele. Iertaţi-mă, de ce la cluburi este 5% TVA? Vă întreb pe dumneavoastră, e normal acest lucru? Sunt mult prea multe excepţii în România, lucru pe care nu ni l-a spus numai Comisia, l-au spus toate forurile financiare.
Să pierdem toate fondurile europene şi să intre România într-un colaps, eu nu am să fac acest lucru, indiferent de ce voci vor apărea şi voi ieşi la dumneavoastră, la televiziuni, la presă unde doriţi şi o să explic foarte clar de ce trebuie făcut acest lucru. Normal, după ce voi lua decizii”, a afirmat Ciolacu.