Zeci de angajați au protestat luni în fața biroului șefului Camerei Deputaților, Ciprian Șerban, după ce acesta a anunțat restructurări de personal, după modelul inițiat de Ilie Bolojan la Senat. Ei acuză că nu există asigurări că viitoarele concursuri de angajare nu vor fi „măsluite”.
Citește și: Cum o să arate restructurarea Senatului. Ilie Bolojan: „Banii oamenilor efectiv sunt aruncați pe geam”
„Sunt de peste 25 de ani în Parlament. Mai am trei ani și jumătate până la pensie. Ce fac? Fiecare se va trezi cu preavizul pe birou. Nu se comunică nimic, dar noi știm cum stau lucrurile. Eu sunt din 1998 aici. A mai fost o restructurare în 2000. Nimeni nu a știut nimic, dintre cei care au primit preavizul. După care s-a angajat”, a declarat, luni, jurnaliștilor o angajată de la Camera Deputaților.
Concedieri la Senat și Camera Deputaților
Președintele Camerei Deputaților, Ciprian Șerban, a declarat săptămâna trecută că va avea loc o restructurare, preconizându-se plecarea a cel puțin 200 de angajați, dintr-un total de 1.600.
Citeste si: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro
Citeste si: Secretele ascunse într-o hartă veche de 400 de ani ar putea rezolva unul din cele mai mari mistere din istoria Americii- antena3.ro
Citeste si: Cel mai scump oraș din lume este în Europa. Chiria este cu 340% mai scumpă decât în București- stirileprotv.ro
Liderul social-democrat din Cameră a menționat că se efectuează o analiză privind reducerea cheltuielilor în domeniul combustibilului, al vehiculelor, dar și în ceea ce privește eficiența energetică și consumul de energie.
Ciprian Șerban a subliniat necesitatea de a renunța la ideea posturilor confortabile în sectorul public și de a ne orienta mai mult către sectorul privat.
"Avem în lucru un plan pentru reorganizare, care va fi gata săptămâna viitoare, luni, cel mai târziu.
Avem la Cameră un număr total de angajaţi de 1.600”, a declarat Ciprian Şerban în emisiunea România Politică.
Cât durează procesul de restructurare din Camera Deputaților
Procesul de restructurare ar putea dura între 45 și 60 de zile, anunță oficialul social-democrat.
Ciprian Șerban afirmă că 125 de posturi sunt ocupate de „cei care se ocupă de închirierea sălilor pentru evenimente, cei care şi generează profit şi se şi autofinanţează”.
Şerban a menționat de asemenea că există personal care își desfășoară activitatea și în alte instituții, precum securitatea tehnică, administrativă și Monitorul Oficial, numărul acestora fiind de aproximativ 430 de persoane.
"Mai rămân 1.100 care deservesc strict Camera Deputaţilor. Aici avem în plan o reducere de aproximativ 200 şi ceva de posturi. Vorbim de cel puţin 200 de persoane, la ora aceasta, urmând ca în urma analizei să putem spune exact de unde pleacă şi cine pleacă”, a spus preşedintele Camerei Deputaţilor.