"Urmare a apariției în mass-media a unor articole de presă ce reiau presupusele neînțelegeri dintre primarul sectorului 4, Daniel Băluță și fostul director al Colegiului Național „Gheorghe Șincai, Primăria Sectorului 4 face următoarele precizări, deosebit de importante pentru informarea corectă și completă a publicului, mai ales a elevilor, părinților și cadrelor didactice din cadrul instituției de învățământ sus-menționate:
- - Așa cum autoritatea locală a arătat și în trecut, contractul de management financiar încheiat între Primăria Sectorului 4 și unitățile de învățământ din Sectorului 4 este legal și nu are alt scop decât eficientizarea cheltuielilor și direcționarea fondurilor către nevoile reale ale școlilor.
- - Este regretabil faptul că nici măcar acum, în ceasul al 12-lea și în asemenea condiții, doamna profesor Silvia Musătoiu nu alege să lase deoparte orgoliile personale și, la aproape două săptămâni de la momentul în care și-a depus demisia, încă invocă, deși nu direct, false presiuni care ar fi determinat-o să renunțe la postul de conducere pe care l-a ocupat în ultimii 6 ani.
- - Primăria Sectorului 4 VA CONTINUA să fie TRANSPARENTĂ în privința alocărilor bugetare ale școlilor și a modului în care banii sunt cheltuiți, și va oferi publicului informațiile reale, necoafate, chiar dacă acest lucru nu este pe placul anumitor persoane. În exemplificarea acestei idei, vom oferi, la finalul acestui comunicat, lista achizițiilor directe, deci fără licitație, cele mai multe de la aceeași societate comercială, deci NETRANSPARENTE, girate de conducerea Colegiului Național „Gheorghe Șincai”, în perioada 2015-2018, perioada neacoperită de vreun contract de management financiar.
- - Primăria Sectorului 4 A SUSȚINUT și VA CONTINUA să susțină Colegiul Național „Gheorghe Șincai”, una dintre cele mai bune școli din România, indiferent de numele dascălului care ocupă sau va ocupa vremelnic funcția de director, întrucat autoritatea locală susține școala ca principal motor al unei societăți sănătoase, și nu în mod particular oamenii care conduc destinele educației.
- - Primăria Sectorului 4 nu va permite niciunei persoane, indiferent de statutul social al acesteia, să ducă în derizoriu eforturile pe care întreaga comunitate le face pentru a sprijini școlile de elită ale sectorului, începând de la asigurarea cheltuielilor de bază ale unităților de învățământ și până la amplele lucrări necesare în vederea autorizării clădirilor școlilor în privința respectării normelor de securitate la incendiu", se arată într-un comunicat de presă.