Un copil a fost salvat de la moarte în trenul Botoșani-București
Un băiat, în vârstă de doi ani, a fost salvat în ultima clipă de lucrătorii de la Poliţia Feroviară. Minorul nu a mai putut respira după ce s-a înecat cu o bomboană.
Copilul de doar doi ani a fost la un pas de a muri. Autoritățile au intervenit de urgență pentru a-i salva viața după ce se înecase cu o bomboană.
În timp ce lucrătorii biroului efectuau serviciul de patrulare pe trenul de călători R5582 Botoșani – București Nord, în Stația CFR Verești s-au sesizat din oficiu și au intervenit de urgenta in cazul unui băiat în vârstă de 2 ani ce nu mai putea respira, deoarece se înecase cu o bomboană.
Cu toții s-au mobilizat, iar în urma aplicării manevrei specifice, respectiv metoda „Heimlich”, au reușit scoaterea bomboanei din esofagul copilului. Băiatul și-a revenit imediat și astfel și-a continuat călătoria către Bacău împreună cu bunica sa, fără a mai fi nevoie de solicitarea unui echipaj medical.
Citeste si: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro
Toți călătorii prezenți în vagon au felicitat polițiștii pentru modul în care au acționat si au salvat minorul de la un eveniment tragic.
Tragedie fără margini pentru o familie din orașul italian Vieste, provincia Foggia. Aurora, o copilă în vârstă de numai 6 ani, s-a stins din viață sufocată în timp ce mânca o bucată de brânză mozzarella.
Micuța s-a stins chiar sub ochii părinților după ce s-a înecat cu o înghițitură de mozzarella. Încercările de salvare ale Aurorei au fost în zadar, notează jurnaliștii de la Fanpage.
Citește și: Nicolas va fi condus astăzi pe ultimul drum, la doar trei ani. El este copilul înecat în râul Mureș
„Suntem fără cuvinte în fața fatalității unei vieți care se întrerupe la o vârstă atât de fragedă și suntem profund îndurerați”, a afirmat Giuseppe Nobiletti, primarul orașului Vieste, printr-o postare pe pagina sa de Facebook.
Citește și: VIDEO- Elevă de 14 ani, resuscitată la o școală din Cluj după ce s-a înecat cu un jeleu
Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro
Din păcate, astfel de cazuri tragice nu sunt izolate. Un alt incident similar a avut loc în Vermezzo con Zelo, aproape de Milano, luni, 13 martie, când un băiat de cinci ani s-a înecat cu o bucată de pâine.